Lucrările de întreţinere la cultura căpşunului

Lucrările de întreţinere la cultura căpşunului

Lucrările de întreţinere în anul plantării

Ţinând cont de faptul că primul an de la plantare este, de regulă, fără rod, lucrările de întreţinere a plantaţiei sunt, în mare măsură, diferite de cele din următorii 2 ani, când plantele se află în plină producţie. O atenţie deosebită trebuie acordată următoarelor lucrări: verificarea prinderii şi completarea golurilor, praşile, fertilizări suplimentare, inclusiv foliare, îndepărtarea inflorescenţelor şi filamentelor, combaterea bolilor şi a dăunătorilor. Verificarea prinderii şi completarea golurilor - pentru a nu ajunge în situaţia ca plantaţia să aibă multe goluri, la 2-3 zile după plantare se controlează întreaga lucrare, se acoperă rădăcinile dezvelite, iar stolonii plantaţi prea adânc se replantează. Chiar dacă golurile sunt în proporţie mică, completarea acestora se va face, deoarece producţia de fructe din anii următori va fi diminuată cu atât mai mult cu cât numărul acestora vă fi mai mare. Totodată, prin completarea la timp a golurilor, se realizează o cultură mai uniformă, fără diferenţe mari de vigoare şi vârsta între plante. La 12-14 zile de la plantare se înlocuiesc plantele care nu s-au prins sau sunt prea firave, utilizându-se stoloni din  acelaşi soi şi de aceeaşi vârstă. Uneori, pentru completarea golurilor se obişnuieşte ca primele filamente să fie trase pe rând. Erbicidarea - gradul de îmburuienare poate fi foarte mult redus prin praşile (manuale, pe rând, şi mecanizate, pe intervalele dintre rânduri), dar rezultatele foarte bune în lupta contra buruienilor se obţin prin folosirea erbicidelor.

Erbicidele ce urmează a fi folosite sunt cele recomandate de către specialiştii Direcţiilor Agricole Judeţene; aceste erbicide sunt selective pentru căpşun, se administrează cu orice agregat de stropit, fără a exista pericolul de fitotoxicitate. Erbicidele se pot folosi simple sau combinate câte două, sub formă de soluţie (în 800-1.000 litri de apă/hectar). Există şi erbicide care se pot aplica atât preemergent, cât şi postemergent. Erbicidarea se execută la 15-18 zile de la plantare, după ce solul a fost foarte bine mobilizat între rânduri şi pe rând. După erbicidare, în maximum 15 minute, trebuie făcută o udare prin aspersiune cu 300 metri cubi de apă/hectar sau o praşilă pentru a mări eficienţa acesteia. În cazul căpşunilor plantaţi toamna, după 25-30 septembrie, erbicidare va fi făcută în primăvară. Lucrările solului - în condiţiile în care s-a făcut erbicidarea, sunt necesare două praşile mecanice între rânduri, completate de două praşile manuale pe rând, la două săptămâni după plantare, avându-se o grijă deosebită ca plantele să nu fie deranjate. Dacă plantarea se face primăvara, se mai aplică încă 1-2 praşile. În general, după două udări se mobilizează solul la adâncimea de 4-6 cm, pentru a distruge crusta şi a preveni îmburuienarea. Lucrarea solului trebuie continuată până la primul îngheţ sau până se aplică mulciul.

O cultură fără buruieni toamna va avea puţine şi în sezonul următor. Irigarea - căpşunul este o specie cu pretenţii foarte ridicate faţă de apă, din cauza înrădăcinării sale superficiale, de aceea este necesar să se aplice 4-6 udări cu norme de 350-400 metri cubi apă/hectar. Prinderea la plantare este influenţată, în primul rând, de gradul de umezire al solului, mai ales în primele 10-14 zile de la înfiinţarea plantaţiei. Numărul udărilor variază în funcţie de zonă, momentul plantării şi cantitatea de precipitaţii căzută în perioada respectivă. În cazul plantaţiilor înfiinţate primăvara, numărul udărilor poate să ajungă la 5-8, perioada de vegetaţie a plantelor fiind mai lungă, iar în cazul plantării de toamnă la 2-3 udări. Îndepărtarea inflorescenţelor şi filamentelor  - este o lucrare tehnologică specifică căpşunului. O parte din căpşunii plantaţi toamna formează câte 1-3 inflorescenţe în primăvara următoare, care nu pot asigura o producţie economică de fructe, în schimb, ele încetinesc ritmul de creştere al plantelor şi influenţează negativ procesul diferenţierii mugurilor floriferi, deci recolta anului următor (primul an de rod). Uneori apar inflorescenţe şi la căpşunul plantat primăvara, care, de asemenea, trebuie suprimate, întrucât pot duce la debilitatea şi chiar epuizarea plăntuţelor. Ca urmare, toate aceste inflorescenţe trebuie suprimate în 1-2 reprize, în cel mai scurt timp de la apariţia lor.

Suprimarea stolonilor se face în 2-3 reprize, pe măsură ce apar, odată cu prăşitul pe rând (fără a trage de stoloni). Prin aplicarea corectă şi la timp a acestei lucrări, plantele se fortifică şi diferenţiază în cele mai bune condiţii. Combaterea bolilor şi dăunătorilor - se realizează prin 3-4 tratamente. Prima stropire se face cu zeamă bordeleză 0,5%, când rozetele au 3-4 frunzuliţe, iar următoarele tratamente la avertizare, când se poate folosi tot zeamă bordeleză 0,5-1% sau un alt fungicid. Eficacitatea tratamentelor şi produsele ce trebuie folosite sunt indicate de specialiştii agronomi judeţeni. Dacă se constată prezenţa acarienilor, trebuie folosită şi o substanţă acaricidă. Mulcirea - la începutul iernii, când temperatura aerului coboară sub minus 5 grade Celsius, cultura de căpşun se mulceşte împotriva gerului cu paie uscate mărunţite, bălegar păios, frunze compostate, în strat subţire de 4-5 cm, astfel încât prin mulci să se poată observa frunzele rozetelor.

Pe lângă rolul de protecţie contra gerului, mulciul mai contribuie la reţinerea zăpezii şi îmbogăţeşte solul în materie organică. Mulcirea este indispensabilă în zonele cu ierni aspre, fără zăpadă, bântuite de vânturi care spulberă zăpada şi atunci când căpşunii plantaţi toamna nu şi-au dezvoltat suficient rozeta de frunze şi rădăcinile până la instalarea îngheţului persistent, plăntuţele fiind expuse fenomenului de descălţare şi degerării. Lucrările de întreţinere în anii cu rod În aceşti ani, lucarrile de întreţinere se aplică diferentait, fiind îndreptate spre obţinerea unor producţii mari, de calitate şi constau în praşile, fertilizări faziale, irigare, tratamente fitosanitare, mulcirea culturii, recoltarea şi valorificarea corespunzătoare a producţiei.

Igiena culturală - primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetaţie (de apariţia frunzelor noi), se execută greblarea energică a culturii. Resturile vegetale (frunze îmbătrânite, filamente, mulciul folosit pentru protejarea culturii) se scot din cultură şi se ard. Astfel, se distruge o mare parte din rezerva biologică a agenţilor patogeni şi dăunătorilor specifici căpşunului, şi în plus, după greblare  solul rămâne afânat la suprafaţă, ceea ce favorizează activittaea rădăcinilor. Întreţinerea solului - imediat după greblarea culturii, se afânează solul cu un cultivator la adâncimea de 8-10 cm pe intervalele dintre rânduri şi manual pe rând, la 4-6 cm adâncime. Pe parcursul perioadei de vegetaţie sunt necesare 3-4 praşile mecanice (pe intervale) şi 2 praşile manuale  (pe rând), avându-se în vedere ca mugurele central să nu fie acoperit cu pământ. M. Diaconeasa şi colaboratorii considera că trebuie acordată multă atenţie calităţii acestei lucrări, pentru că imediat se face erbicidarea, care presupune un sol bine mărunţit, bine lucrat. La plantele care încep să se descalţe, se face o muşuroire uşoară.

Buruienile trebuie distruse în faza incipientă de creştere, când sunt puţine şi mici, prezenţa acestora poate influenţa negativ durata plantaţiilor, deoarece debilitează şi chiar sufocă plantele, le consuma apa şi hrana, constituie gazde pentru unele boli şi dăunători. Buruienile din interiorul tufelor trebuie plivite (smulse). Combaterea buruienilor se poate realiza prin erbicidare de trei ori pe an: primăvara devreme (martieaprilie), după afânarea solului, şi vara (iunie-iulie), după recoltarea fructelor, odată cu afânarea solului. Pentru căpşuneriile pe rod se recomandă folosirea erbicidelor indicate de specialiştii agronomi, administrate simple sau în amestec, în funcţie de buruienile existente.  Pe terenurile infestate cu seminţe de buruieni mono- şi dicotiledonate se pot folosi cu foarte bune rezultate combinaţiile dintre diferite erbicide. Aceste asociaţii de erbicide aplicate înainte de plantare sau la două săptămâni după plantare combat buruienile dicotiledonate şi o parte din monocotiledonatele anuale. Cantitatea de erbicide se administrează în 800-1.000 litri de apă la hectar. Încorporarea erbicidelor se face cu ajutorul maşinilor de prelucrat solul (grape cu discuri, combinatoare) sau prin irigare (în primul sfert de oră după erbicidare). După erbicidare, pentru a nu se distruge pelicula de erbicid formată, o perioadă de circa două săptămâni nu se va interveni cu lucrări mecanice sau manuale. În plantaţiile comerciale, mai eficientă este erbicidarea de vară-toamnă, care asigură protecţia solului împotriva buruienilor atât toamna, cât şi primăvara devreme, când solul se întreţine greu prin praşile manuale. După aplicarea erbicidului este necesară o udare, iar timp de două săptămâni nu se efectuează nici o altă lucrare a solului, pentru a nu se întrerupe pelicula de erbicid formată.

La aplicarea erbicidului, jetul trebuie să fie dirijat numai către sol, astfel încât să nu cadă pe frunzele căpşunului, deoarece poate produce arsuri. Fertilizarea - fiind o cultură intensivă de la care se obţin producţii mari de fructe, căpşunul necesită condiţii de fertilizare corespunzătoare. Pentru fertilizarea de bază sunt recomandate cantităţi mari de îngrăşăminte: 40-60 tone/hectar gunoi de grajd, 500 kilograme de superfosfat, 150 -200 kilograme/ hectar sulfat de potasiu sau 500 kilograme/hectar sare potasică. În anii de rodire, în plantaţiile de căpşun se face o fertilizare fazială cu 400-500 kilograme/hectar superfosfat, 200-250 kilograme/hectar sulfat de potasiu - 1/2 doză toamna şi 1/2 doză după recoltarea fructelor şi 300-360 kilograme/hectar azotat de amoniu în  trei doze: 2/3 primăvara devreme, 1/3 după recoltarea fructelor sau 1/2 din cantitate primăvara şi 1/2 după cosirea frunzelor. Căpşunul consumă cantităţi mari de potasiu şi azot, raportul N:P:K fiind de 1,0:0,65-0,01:1,5-1,80, evident în favoarea potasiului. La stabilirea cantităţilor de îngrăşăminte chimice trebuie să se aibă în vedere că şi gunoiul de grajd conţine elemente chimice, în următoarele proporţii : azot = 0,29%; fosfor = 0,71%; potasiu = 0,10%; calciu = 0,35%, magneziu = 0,13%, plus microelemente. 

Cele 40-60 tone gunoi de grajd, administrate la plantare, îmbogăţesc solul cu: 116-174 kilograme azot, 68-102 kilograme fosfor, 40-60 kilograme potasiu, 140-210 kilograme calciu, 52-78 kilograme magneziu. Aceste cantităţi de substanţe sunt folosite pe toată durata plantaţiei (3 ani), în cazul când îngrăşarea cu bălegar se face numai înainte de plantare. Pentru îmbunătăţirea fertilizării faziale a culturilor de căpşun pe rod, s-a experimentat utilizarea îngrăşămintelor foliare lichide, care dă posibilitatea reducerii cheltuielilor de transport, de depozitare şi de administrare, lucrarea putând fi executată odată cu tratamentele fitosanitare. Mulcirea cu paie - este o lucrare specifică culturii căpşunului, absolut obligatorie, având ca scop obţinerea de fructe curate, cu aspect comercial.

Mulcirea constă în aşezarea de paie curate în strat gros de 3-5 cm, pe o lăţime de 20-25 cm, pe ambele părţi ale rândului de căpşuni, pentru a preveni murdărirea fructelor cu pământ sau putrezirea acestora, mai ales dacă în perioada coacerii sunt ploi. Mulciul se aplică în momentul formării primelor fructe în inflorescenţe şi trebuie să se încheie înainte ca inflorescenţele să se aplece sub greutatea acestora. În general, mulcirea se face după o ploaie sau irigare, pentru a se păstra în sol o rezervă mai mare de apă, ceea ce influenţează pozitiv producţia. Pentru un hectar de căpşunerie este necesară o cantitate de 6-8 tone de paie. Cosirea plantelor - este o lucrare foarte importantă care se execută după recoltat, contribuind la igienizarea culturii şi regenerarea plantelor de căpşun. Operaţia se realizează cu coasa sau pe suprafeţe mici cu secera, tunzându-se plantele la 2-3 cm de la sol, pentru a nu distruge mugurul central care regenerează plantele. Resturile vegetale obţinute, împreună cu paiele de la mulci, se scot din plantaţie prin greblare şi se ard. Execuţia acestei lucrări facilitează realizarea în bune condiţii a celorlalte lucrări de întreţinere a solului.

Tratamente fitosanitare - după îndepărtarea resturilor vegatale, se aplică un fungicid combinat cu un insecticid, pentru a preveni apariţia bolilor specifice căpşunului (pătarea frunzelor, făinarea, mana căpşunului) şi pentru combaterea rezervei de acarieni şi alţi dăunători ai căpşunului. Mobilizarea solului - întrucât în perioada de recoltare a fructelor, terenul se bătătoreşte destul de mult, se efectuează o mobilizare a solului cât mai repede după încheierea culesului şi cât mai uniform. Se execută mecanic între rânduri, cu ajutorul motocultorului cu freză, în cazul suprafeţelor mari cultivate cu căpşun, sau manual, cu sape, atât între rânduri, cât şi între plante pe rând, în cazul suprafeţelor mici. Prin această lucrare se îndepărtează buruienile şi se pregăteşte solul pentru erbicidare, în cazul în care se execută această lucrare. Irigarea culturii - până la recoltare, căpşuneria se irigă de 2-3 ori, cu norme de 250-300 metri cubi apă/hectar.

Dacă apare o secetă prelungită, irigarea se poate aplica şi în timpul maturării fructelor. Irigarea este necesar să se aplice şi după cosirea plantelor, până la sfârşitul verii, din două motive: pentru a mări eficienţa erbicidării şi pentru a stimula producţia ce se poate realiza din a doua recoltă în cazul soiurilor remontante.

Victor VĂTĂMANU