Marian Berceanu: «Ca mic legumicultor, nu te bagă nimeni în seamă»

În ciuda faptului că politicienii au sărit în ultimul timp să susţină micile magazine prin proiecte de lege menite să ducă la închiderea marilor reţele de retail în week-end, comercianţii de la colţ de bloc nu dau nici doi bani pe micii legumicultori, care vin la ei cu cantităţi mici, dar proaspete de marfă.

Micile magazine preferă în continuare să cumpere marfă importată, de cele mai multe ori fără acte, în condiţiile în care urmaşii micilor legumicultori deja urmăresc cariere în cu totul alte domenii. Revista AGRIMEDIA a reuşit (încă o dată) să surprindă realitatea descrisă de un mic fermier, producător de legume, Marian Berceanu din Copăceni (Ilfov). Aproape cu lacrimi în ochi, micul fermier ni s-a destăinuit şi a punctat exact durerile pe care producătorii agricoli de nivelul său le au an de an.

Ce suprafeţe lucraţi în prezent şi care este structura culturii?

În prezent, sunt deţinătorul a peste 6.000 de metri pătraţi de solarii. La ora actuală cultiv salată, pătrunjel, leuştean, mărar, ardei Potop şi dovlecei. Aceasta este structura de cultură pe care ne-am bazat an de an; la asta ne pricepem cel mai bine.

Care sunt problemele cu care vă confruntaţi în momentul de faţă?

În primul rând, ne plângem de lipsa accesului la banii europeni. Fondurile FEADR pentru investiţii nu mai sunt accesibile de la 40 de ani în sus. Nici măcar fiica mea, care împlineşte 18 ani în curând, nu poate accesa fonduri FEADR, pentru că nu are minimum 5 ani experienţă. Apoi, Ministerul Agriculturii ne omoară cu carnetul acesta de comercializare. Atestatul de producător, nouă, că suntem ţărani, ni-l dă, dar problema este reprezentată de acest carnet. Dacă mă duc în Piaţa Pucheni să vând, un client vrea trei snopi de leuştean şi copie după fila din carnetul de comercializare, în timp ce altul nu. Eu oricum trebuie să-i completez celui din urmă fila corespunzătoare din carnet; cumpărătorul pleacă, iar eu predau statului documentul meu. Nu ştiu de ce au făcut asta. N-au consultat pe nimeni. Ministrul Agriculturii ar fi trebuit să zică: „Ia să mergem din zonă în zonă să întrebăm cum este mai bine; ca la vot“. De sprijinit, nimeni nu ne sprijină. Folia este scumpă, sămânţa costă mult şi ea, la fel şi curentul electric, gazele naturale pentru încâlzire şi noi cu ce mai rămânem? Dacă fac socoteala cu privire la ceea ce am investit, nu-mi mai rămâne nimic să mai pun deoparte pentru a trece iarna.

Cât cheltuiţi anual cu utilităţile pentru toată ferma?

Cu gaze, cu tot, cheltuiala ne duce cam la 15.000 lei. Folia costă mult şi ea şi variază ca preţ între 11 şi 18 lei/kilogramul. Dacă folia este puţin mai groasă, costul este mai mare, din cauza greutăţii. Dacă este mai subţirică, ţi-o rupe vântul. Am suferit pagube majore după ce 600 de metri de solar au fost distruşi de vânt şi grindină. Chiar dacă statul a promis compensare prin sistemul de minimis, nu am avut la dispoziţie decât foarte puţin timp pentru întocmirea dosarelor de despăgubire. Şi cât credeţi că s-a dat pentru un ar? 12 lei! Mie, pentru 600 de metri pătraţi de folie calamitată, mi se dădea până într-o sută de lei, în condiţia în care doar acest bun din material plastic costă 1.500-1.800 de lei. Să mă duc să umblu doar pentru atât? Să mut de colo până colo hârtii la primărie, de la primărie la blocul turn de la IMGB Bucureşti pentru depunerea dosarului, apoi să-mi deschid cont, astfel încât să mi se vireze suma, iar lista poate continua.

Cum reuşiţi să supravieţuiţi în condiţiile date?

Sunt deja pe minus, că pe plus n-ai cum să mergi în situaţia asta. Altceva n-avem ce să facem. Automat mergem din pierdere în pierdere. Ne mai şi împrumutăm... Să mă duc la serviciu? La 43 de ani nu mă mai angajează nimeni. Angajatorul întreabă în primul rând de experienţa mea de muncă. Când îi răspund că am fost legumicultor, mă trimite mai mult ca sigur să tai frunze la câini.

Cum comercializaţi marfa produsă?

Prin asociaţie. Colaborăm cu o altă asociaţie care plasează marfă la Carrefour. Cel mai bine era ca la fiecare comună reprezentativă pentru sectorul legumicol să se construiască depozite frigorifice, iar materia primă să fie colectată corespunzător şi categorisită - I şi II, astfel încât să nu poţi face nici o măgărie. Dacă eu livrez categoria I şi mai sunt 2-3 bucăţi/legături din categoria II, mi se returnează marfa. Ce fac apoi cu ea?

Sunt dispuşi oamenii din zona dumneavoastră să se asocieze?

Unii sunt pro asociere, în timp ce alţii sunt contra. Când vine vorba de vecinii mei legumicultori, procentajul este echilibrat - jumătate sunt pentru, jumătate împotrivă. Le este frică să nu apară vreo nouă formă negativă de CAP; ei văd la televizor doar ceartă şi gâlceavă în domeniul nostru. Acum se tem de impozitare, prin apariţia acestor carnete de comercializare. Din hârtile astea trei care sunt la noi (n.r. - cele trei exemplare de file ale carnetelor), unul rămâne la cine cumpără marfa, unul la vânzător şi unul la primărie. La sfârşitul anului, trebuie să te duci cu hârtiile şi centralizarea lor, cel puţin aşa spun colegii mei, va genera cifre care s-ar putea să se întoarcă împotriva lor.

De unde vă procuraţi sămânţa, cultivaţi şi tomate?

De la firmele astea care mişună peste tot. Sămânţa este străină - Olanda, Franţa, Israel, Coreea de Sud. Roşii n-am mai pus pentru că nu mai este sămânţa care a fost odată. Roşia străină îşi păstrează o zonă verde, iar când te duci cu marfa la Bucureşti cumpărătorul spune că este „cu capac“. De asemenea, evit tomatele din cauza multitudinii de dăunători. Asta cere tratamente, iar clientul impune ca totul să fie cât mai ecologic; n-ai cum. În structura mea de cultură, până nu demult, utilizam pesticide sub formă de granule împotriva melcilor şi coropişniţelor - Mesurol. L-au scos că mureau ciorile!!! Eu dacă mă duc cu o salată la piaţă şi este ciupită (melcul ciupeşte), n-o mai ia nimeni. Clientul îmi spune că nu mănâncă salată „cu carne“. Chiar dacă încerc să-i conving pe clienţi că este marfă mai eco, nu o vor, chiar dacă cea mare şi frumoasă este umflată cu pompa. Acum luăm şi bălegar de la ferme - 1.000 de lei o basculantă de 16 tone pentru a scoate din legume gustul acela de demult; nu ştiu câţi mai fac asta. Sunt alţii care cumpără azot, bagă prin sistemul de irigare cu picurare, umflă leguma şi te îmbolnăveşti de nu te vezi. Nu prea mai cunosc legumicultori mici care să aplice prea multe tratamente, pentru că acestea pârlesc recolta. Dacă ai pârlit-o, te-ai nenorocit şi trebuie s-o iei de la început. Cine face, face pe barba lui.

În zona dumneavoastră se folosesc tratamente masive pentru înroşirea rapidă a tomatei?

Noi, copăcenii, suntem în roşii destul de slăbuţi. Din comuna noastră, dacă pun 15 persoane între 3.000 şi 5.000 de fire. În schimb, în Vidra şi Matca am înţeles că s-ar practica ceva nereguli la tomate. În ceea ce ne priveşte, pe zona noastră, noi nu facem aşa ceva. Nu putem să aruncăm pesticide şi fertilizanţi cu ghiotura pentru că am arunca astfel cu banii. Se merge la gramaj, ca la carte.

Cam câte tratamente faceţi dumneavoastră pe an?

Unul la 21 de zile, dacă nu sunt intemperii, adică 3-4 tratamente pe sezon. Din punct de vedere al costurilor cu tratamentele, acesta este destul de mare. Toate sunt scumpe. Nu mai găseşti nimic. Ce găseşti la plicuri şi sunt ieftine, sunt contrafăcute. Ai stropit cu ele, este la fel ca şi apa de ploaie, plus mănatul, care vine la pachet. Cum aţi rezolvat problema apei? Avem puţuri de adâncime, la 10-11 metri, o apă bună cu izvoare din Argeş. Problemele apar doar atunci când scade nivelul râului Argeş.

Cât plătiţi anual la asigurările de sănătate?

Plătesc din banii mei 680 de lei pe an. Nu se putea ca nouă, agricultorilor, să ni se facă o diminuare până la zero a contribuţiei la asigurările de sănătate? Uitaţi-vă la mâinile mele cât de crăpate sunt. Pentru ce? Când am venit aici m-am dat cu clor pe ele să le curăţ şi să arate bine. Nu ne ajută nimeni. Să vină şi miniştrii ăştia, şi secretarii de stat să culeagă dovlecei cot la cot cu mine.

Diminuarea TVA la 9% la alimente şi la băuturi nealcoolice de la 1 iunie cum vi se pare?

Preţurile vor fi peste o anume perioadă la fel ca înainte de 1 iunie. Să luăm cazul pâinii. După scăderea TVA, o franzelă de un leu a scăzut la 80 de bani, apoi a crescut la 90 de bani şi iar la un leu. Acea diferenţă de TVA unde este? Nouă, consumatorilor, ni s-a dat doar o firimitură.

Ionel VĂDUVA