REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Mărimea și calitatea bilonului la cultura cartofului

1/6/2022

0 Comments

 
Picture
​Forma, mărimea și calitatea bilonului realizat la plantarea culturii de cartof are o deosebită importanță, deoarece influențează mult răsărirea, combaterea buruienilor înainte de erbicidare și posibilitatea realizării bilonului final.
La plantarea cartofului este indicată realizarea unui bilon mic, format cu organe de acoperire de tip disc de la mașina de plantat. Acest tip de bilon prezintă avantajul că, datorită discurilor cu care se realizează, este format din pământ mai bine mărunțit. Fiind mai mic, se încălzește mai ușor și astfel tuberculii de cartof încolțesc mai repede. Discurile au acțiune mai energică de combatere a buruienilor în această fază. Între biloane rămâne o rezervă de sol afânat, care este necesară la rebilonare, pentru a realiza un bilon final, mare și afânat, format din sol bine mărunțit.
Înainte de răsărire, cu ocazia primului rebilonat, se formează un bilon mare, cu ajutorul rarițelor, ocazie cu care se realizează prima combatere a buruienilor abia răsărite, prin dislocarea și acoperirea lor cu pământ.
La bilonul mic, realizat cu plantarea, grosimea stratului de pământ între partea superioara a tuberculului plantat și vârful bilonului nu trebuie să fie mai mare de 10-15 cm.
Secțiunea bilonului va fi de circa 250-350 cm2. După primul rebilonat acest strat de sol se mărește până la 25-30 cm. Bilonul trebuie să fie cât mai mare, cu secțiune de cel puțin 900 cm2.
Bilonul, după plantare, trebuie să acopere în totalitate tuberculii, iar în secțiune transversală trebuie să aibă o formă trapezoidală sau cu coama rotunjită, eventual triunghiulară. Baza biloanelor de la cele două rânduri vecine nu trebuie să se atingă, între ele, trebuie să rămână o zonă plană de 15-20 cm lățime, formată din sol bine mărunțit și profund lucrat. Această zonă constituie rezerva de sol din care se realizează bilonul mare, cu ocazia primei rebilonări.
În cazul când mașinile de plantat sunt echipate cu rarițe, se formează un bilon mare încă de la plantare. Dacă solul este mai umed sau dacă patul germinativ nu este suficient de adânc și prelucrat corespunzător, bilonul va fi bolovănos, iar combaterea buruienilor devine anevoioasă. În cazul formării unui bilon mai mare de la plantare, în solurile mici și umede, tuberculii și colții se pot asfixia și putrezi, reducându-se procentul de răsărire.
Nu se recomandă formarea biloanelor mari la plantare pe solurile grele dacă se plantează timpuriu sau dacă primăvara este rece și umedă și pe solurile puternic infestate cu buruieni. În zonele secetoase și în condiții de irigare, pe solurile ușoare și când se plantează mai târziu, sau în cazurile în care se presupune că din anumite motive (perioadă ploioasă, lipsă utilaje etc) nu se va putea rebilona înainte de răsărirea cartofului, se pot face biloane mari încă de la plantat.
După realizarea biloanelor, adâncimea de plantare devine relativă, deoarece poziția tuberculului plantat se determină față de fundul rigolei și vârful bilonului.
Astfel, poziția tuberculului va fi cu câțiva centimetrii deasupra fundului rigolei, iar deasupra lui va avea circa 10-15 cm sol din bilon. Recoltarea mecanizată impune ca poziția cuibului să fie cu puțin deasupra fundului rigolei, la nivelul căruia acționează practic organul de dislocare al mașinii de recoltat.
Bilonul trebuie să fie format din sol bine mărunțit, fără bulgări mai mari de 2-3 cm în diametru. Sub tuberculul plantat în bilon, mai trebuie să rămână un strat de sol bine mărunțit și afânat (din cel prelucrat pentru patul germinativ) de cel puțin 8-12 cm grosime.
 
Cerințe agrotehnice privind plantarea cartofului: - reglarea corectă a marcatoarelor, pentru ca rândurile de încheiere să fie echidistante, abaterea admisă fiind de maxim 2-3 cm; - distanța între rânduri să fie de 75 cm; la încheierea plantării, toate rândurile trebuie să fie drepte, paralele și echidistante; vârful bilonului trebuie să fie exact deasupra rândului de tuberculi plantați, abatere plus, minus 2 cm; distanța egală între tuberculi pe rând, în funcție de densitatea de plantare; uniformitatea de distribuire a tuberculilor pe rând nu trebuie să aibă o abatere mai mare de 10-20%; norma de plantare 1800 - 4500 kg; adâncimea de plantare 3-8 cm, plus, minus 20%; sub tuberculul plantat să rămână un strat de sol afânat și mărunțit de 8-12 cm; bilon mic de 10-15 cm înălțime format cu discuri, sau 20-25 cm format cu rarițe; golurile după răsărire să nu depășească 10-15%; gradul de vătămare a tuberculilor să fie sub 3%; tasarea și călcarea (mai ales la capetele de întoarcere) să fie minimă.
Lucrările de întreținere, executate înainte și după răsărirea cartofului, se fac cu scopul de a asigura plantelor, respectiv tuberculilor de cartof condiții optime de creștere și de dezvoltare.
Prin aceste lucrări se formează și se mențin biloane cât mai mari și afânate, realizate din sol reavăn și bine mărunțit: Pe de altă parte se realizează afânarea suprafeței solului și combaterea crustei, în vederea menținerii unui regim optim de aerare, termic și de umiditate în sol.
Un scop deosebit de important este combaterea buruienilor care se realizează pe cale mecanică și/sau chimică, la nevoie completate cu lucrări manuale.
În cazul culturilor, amplasate pe soluri favorabile cartofului, în care lucrările solului până la plantare s-au executat corect, unde la primul rebilonat s-a realizat un bilon mare și afânat, iar erbicidarea preemergentă a fost reușită, în general, nu mai sunt necesare alte lucrări până la recoltare, decât de cele pentru controlul bolilor și dăunătorilor și de irigare. În unele situații, pe terenurile infestate cu buruieni monocotiledonate anuale și perene, care apar mai târziu, după răsărirea culturii cartofului, se mai recomandă o erbicidare postemergentă (cu erbicide selective cartofului).
Cu cât condițiile de sol sunt mai puțin favorabile, lucrările acestuia și erbicidarea se execută în condiții mai precare sau deficitare, vor fi necesare mai multe lucrări manuale și mecanice de întreținere și corectare.
Aceste lucrări măresc costurile, duc la tasarea solului, iar în final, la reducerea producției și a rentabilității culturii. În unele situații, numărul mare al lucrărilor de întreținere, dintre care multe executate nejustificat pot fi fără efect, sau poate avea chiar efecte nefavorabile, care se constată mai ales la recoltare.
De reținut este că, lucrările mecanice de întreținere se vor executa numai la nevoie, când condițiile sunt favorabile și mai ales numai la o umiditate corespunzătoare a solului.
 
Primul rebilonat și formarea bilonului final
Realizarea unui bilon mare și afânat, înainte de răsărirea cartofului, este una din principalele lucrări de întreținere. Bilonul mare asigură condiții prielnice pentru formarea unui număr mai mare de stoloni, respectiv de tuberculi, pe fiecare rădăcină principală.
Stolonii de pe tulpina principală se formează numai în zona acoperită cu sol. Astfel, cu cât bilonul este mai mare și mai afânat, sunt șanse să se formeze mai mulți stoloni și tuberculi. Tot acest bilon mare și cu o formă corespunzătoare poate asigura și recoltarea în cele mai avantajoase condiții.
Rolul unui bilon mare și de calitate este: stimularea unui număr mai mare de stoloni și de tuberculi la cuib; protejarea organelor subterane, dar mai ales al tuberculilor (de temperaturi extreme, secetă, vătămări, înverzire, infecție cu mană etc); susținerea tulpinilor principale, permițând o mai bună aerisire a culturii; înlesnirea circulației agregatelor la lucrările de întreținere și de combatere .
 
Momentul și perioada optimă de executare a bilonului final
Bilonul final se execută cu 3-4 zile înainte de răsărirea cartofului, când colții ajung la 2-3 cm de suprafața solului. Ritmul de rebilonare trebuie să fie mai mare decât cel de plantare, pentru a se încadra în perioada optimă.
Nu se rebilonează în timp ce cartoful este în curs de răsărire pentru a nu acoperi frunzele cu pământ. În această perioadă, plantele sunt foarte sensibile, ele nu trebuie deranjate. Lucrarea se face cu mare atenție, deoarece, unde rândurile nu sunt echidistante, sau dacă rarițele nu sunt bine reglate, pe suprafețe mari plantele pot fi dislocate și scoase la suprafața solului.
Lucrarea se execută la o umiditate a solului când nu se formează bulgări și care permite realizarea biloanelor corespunzătoare ca mărime, cât mai afânate și formate din sol reavăn, bine mărunțit.
 
Modul de executare a biloanelor
Bilonul final trebuie să fie cât mai mare, cu înălțimea măsurată de la bază de 25-35 cm, respectiv, cu o suprafață în secțiune transversală de peste 900-1000 cm2. Forma ideală a bilonului este cea trapezoidală sau trapezoidală cu coamă rotunjită, având lățimea la bază de 50-55 cm. Soiurile intensive și cele care formează mai mulți stoloni și tuberculi necesită un bilon mai mare.
În mod normal, dacă la plantare, biloanele mici s-au format cu discuri, iar la rebilonat se folosesc rarițe, solul disponibil este suficient pentru realizarea biloanelor suficient de mari. Pe terenurile tasate între biloane, unde rarițele nu reușesc să antreneze suficient pământ pentru formarea bilonului, este necesară folosirea unor cuțite tip săgeată, montate pe fiecare secție a cultivatorului, înaintea rariței. Cuțitele se reglează pentru a lucra la adâncimea de maximum 2-3 cm. În cazul în care se lucrează mai adânc, se dislocă bulgări mari, care se vor menține până la recoltare.
 
Victor Vătămanu
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE