REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Massey Ferguson a lansat Seria Globală MF 5700 de tractoare sub 130 CP

16/3/2016

0 Comments

 
Picture
Massey Ferguson, un brand internaţional al companiei AGCO, a anunţat lansarea noii game de tractoare Seria Globală MF 5700 la târgul FIMA din Zaragoza (Spania). Această veste vine după lansarea din cadrul târgului Agritechnica a Seriei Globale MF 4700, semnalând o investiţie semnificativă a companiei Massey Ferguson în sectorul tractoarelor sub 130 CP.
Conceput şi construit în fabrica Massey Ferguson din Beauvais (Franţa), tractoarele MF 5710 de 110 CP şi MF 5711 de 110 CP sunt cele mai noi modele care se alătură gamei inovative a Seriei Globale de tractoare moderne, simple de operat şi sigure. Alimentate de cea mai nouă tehnologie a motorului în patru cilindri, noile modele sunt construite pe un ampatament lung de 2,43 m. Această familie nouă de tractoare a fost extinsă pentru a oferi clienţilor un tractor simplu de operat şi extrem de flexibil. „Aceste tractoare sunt cele mai actuale produse din investiţia semnificativă a companiei Massey Ferguson în seriile complet noi de tractoare simple şi moderne. După ce toată seria va fi completă, aceasta va include tractoare cu puteri între 75 şi 130 CP, care vor oferi cel mai noi caracteristici şi specificaţii din clasa sa“, spune Campbell Scott, sirector servicii marketing şi relaţii publice Massey Ferguson pentru Europa, Africa şi Orientul Mijlociu. „Ca şi seria MF 4700, care a fost lansată anul trecut, tractoarele MF 5700 sunt singurele tractoare special construite în secolul 21 pentru această categorie de puteri. Designul simplu şi modern face ca aceste tractoare să fie extrem de potrivite pentru o gamă de operaţiuni pentru fermele care cresc animale, produc lapte sau cele mixte. Caracteristicile lor moderne şi uşurinţa în operare înseamnă, de asemenea, că sunt tractoarele perfecte pentru operaţiunile cu încărcător.“

„Designul de ultimă oră al seriei MF 5700, ce dispune de cele mai noi şi puternice motoare şi cele mai eficiente transmisii, oferă, de asemenea, performanţe înalte cu o operare uşoară pentru o gamă largă de operaţiuni în câmp, dar şi în transport“, adaugă dl Scott.

Caracteristicile seriei MF 5700

Tractoare versatile, special concepute şi construite cu puteri de la 100 CP până la 110 CP, cu cele mai noi tehnologii la cabină, motor, transmisie şi elemente de acţionare. Motoare AGCO Power de 4,4 litri, cu patru cilindri, echipate cu cele mai noi tehnologii, incluzând premiatul sistem de control al emisiilor „Totul într-unul“. Cutie de viteză mecanică, eficientă 12x12, dezvoltată special pentru seria MF 5700 cu inversor mecanic şi opţiune Power Control. Cabina cu aer condiţionat, concepută şi construită în fabrica Massey Ferguson de la Beauvais, oferă un confort şi un control excelent. Sistem hidraulic cu centru deschis avansat cu pompe în tandem şi opţiune debit combinat. Axe spate cu o rezistenţă şi robusteţe demonstrate în practică la seria de succes MF 5600. Control electronic al ridicătorului (ELC) cu operare simplă. Capacitate maximă de ridicare de 4.300 kg, pentru o manipulare uşoară a echipamentele modern. Priză de putere 540/1.000 rpm independentă cu operare electrohidraulică.

Tehnologia motorului, câştigătoare de premii

Cele două noi tractoare ale seriei MF5700 sunt echipate cu motoare impresionante, foarte eficiente, AGCO Power, cu 4 cilindri, de 4,4 litri capacitate cilindrică, care dezvoltă puteri maxime de 100 CP pe MF5710 şi de 110 CP pe MF5711, la 2200 rot/min. Aceste motoare moderne corespund cu ultimele reglementări Stage IV/Tier 4 final, prin utilizarea tehnologiei inovative pentru emisii SCR „Totul într-unul“, câştigătoare de premii, aceeaşi cu cea utilizată pe MF5713 SL, care a primit premiul Tractorul Anului 2016 în categoria „Cel mai bun Utilitar“. Acest sistem unic conţine Reducerea Catalitică Selectiva (SCR) şi Catalizatorul de Oxidare Dieselmotorină (DOC), puse împreună într-un ansamblu compactat inteligent. Ascuns perfect sub partea dreaptă a cabinei, sistemul „Totul într-unul“ nu sacrifică puterea, eficienţa, întreţinerile, garda la sol sau, şi mai important, vizibilitatea. Pe lângă faptul că nu necesită întreţinere, s-a dovedit, de asemenea, că ajută la reducerea consumului de combustibil.

Cutie de viteze cu schimbare superlină a rapoartelor

Dezvoltată de inginerii de specialitate de la Beauvais, utilizând ultimele sisteme CAD de proiectare asistată de calculator, această transmisie modernă şi eficientă este special construită pentru aceste tractoare simple. Pe lângă asigurarea unei schimbări line a rapoartelor de transmisie, comparabilă cu standardele avansate de la automobile, utilizarea celor mai noi tehnici de proiectare îmbunătăţeşte eficienţa, reducând pierderile de putere prin transmisie, concomitent cu creşterea puterii de tracţiune pe sol sau pentru aplicaţii. Există şase rapoarte sincronizate în două game de viteze care asigură în total 12 viteze în faţă şi 12 în marşarier. Vitezele sunt schimbate lin şi uşor cu ajutorul unui ambreiaj acţionat hidraulic. Schimbarea sensului de mers se face fără efort, utilizând un inversor mecanic comandat standard de pe partea stângă, cu activare modernă hidraulică pentru schimbări line. Renumita manetă Massey Ferguson Power Control este o opţiune prin care schimbarea sensului de mers se face cu vârful degetelor. Acest sistem operat electrohidraulic, care este comandat printr-o manetă minusculă de pe partea stângă a tabloului de bord, vine, de asemenea, împreună cu sistemul Comfort Control, care permite operatorului să ajusteze sensibilitatea la schimbare. Această opţiune prevede, de asemenea, ca printr-un buton de debreiere de pe maneta de viteze să se selecteze poziţia Neutru şi să fie schimbate vitezele. Cutia de viteze asigură existenţa a şapte rapoarte în gama principală pentru lucrul în câmp, cuprinsă între 4-12 km/h, şi oferă o viteză maximă de 40 km/h. Opţiunea cu „reductor“ oferă un raport suplimentar de reducere de 14:1, necesar în aplicaţii speciale.

Cea mai spaţioasă cabină din clasa ei oferă un confort şi un control de neegalat

Massey Ferguson a proiectat o cabină complet nouă, specifică aceastei noi game de tractoare. Proiectată şi construită în noua hală prevăzută cu facilitaţi pentru cabine de la Beauvais şi fiind cea mai mare din domeniu, cabina spaţioasă prevăzută cu aer condiţionat este echipată conform celor mai înalte specificaţii, oferind confort, funcţionalitate şi comenzi de ultim nivel în industrie. Există o vizibilitate excelentă de jur-împrejur prin parbrizul mare către faţă şi lateral, datorită uşilor mari din sticlă şi a ferestrelor curbate pe sfert. Fereastra cu deschidere în spate oferă o vedere de neegalat spre partea din spate. Designul modern al seriei MF 5700 oferă niveluri ridicate de control şi de automatizare. Aspectul proiectat ergonomic asigură uşurinţa în utilizare, printr-o operare simplă datorită caracteristicilor mai rar întâlnite la această clasă de tractoare. Activarea electrohidraulică a blocării diferenţialului şi a cuplării transmisiei 4x4, ca exemplu, reduce volumul de muncă al operatorului, la fel şi prin cuplarea/decuplarea automată a acestor sisteme la aplicarea frânei sau în funcţie de viteză. Tabloul de bord evoluat utilizează afişarea digitală sau analogă, asigurându-i operatorului toate informaţiile esenţiale într-un mod uşor de citit. Consola configurată pe partea dreaptă cuprinde maneta de acceleraţie şi manetele de acţionare mecanică a valvelor hidraulice, o serie de prize pentru alimentarea cu curent electric a unor terminale sau monitoare, precum şi o priză de diagnosticare care permite tehnicienilor să se conecteze la CANbus-ul tractorului AgCommand, sistemul avansat de monitorizare prin telemetrie, care poate fi montat ulterior ca opţiune.

Sistem hidraulic - modern şi versatil

Noul sistem hidraulic cu centru deschis, dezvoltat special pentru gama de tractoare globală, furnizează debitul şi presiunea necesare echipamentelor şi aplicaţiilor moderne. O pompă de înaltă presiune, sensibilă, furnizează un debit de 58 litri/min., pentru ridicătorul hidraulic din spate şi pentru valvele auxiliare, în timp ce o altă pompă livrează 27 litri/min., pentru circuitele auxiliare, incluzând sistemul de direcţie, cuplarea 4WD, blocarea diferenţialului, precum şi comanda prizei de putere. Pentru cei care solicită un plus de debit - pentru a creşte performanţele unui încărcător frontal -, seria MF5700 poate fi dotată cu un sistem combinat de debite de 98 litri/min în total. Două valve auxiliare cu dublă acţiune fac parte din dotarea standard, o a treia valvă este o opţională.

Axă spate robustă, puternică

Noile tractoare din seria MF5700 beneficiază de acelaşi design robust al axei din spate, fapt ce a fost demonstrat în practică la seria de succes MF 5600. Designul robust, pentru sarcini grele, din oţel turnat structural, conţine noile reductoare încorporate, care utilizează roţi dinţate epicicloidale pentru reducerea finală de turaţie a arborilor. Acestea cresc cuplul pentru a asigura ca puterea maximă a motorului să fie transmisă la sol, pentru a maximiza tracţiunea şi performanţele. Ambele modele sunt echipate cu frâne multidisc imersate în ulei, montate la partea dinspre interior a carcasei punţii, pentru o eficienţă maximă de frânare pe arborii transmisiei. Ridicătorul hidraulic trei puncte robust cu capacitate maximă de ridicare de 4,3 kg dă posibilitatea ca MF 5700 să poarte cu uşurinţă echipamente moderne, comandate prin bine cunoscutul sistem de control electronic al ridicătorlui hidraulic (ELC) de la Massey Ferguson. Controlul ELC se face printr-un mic „mouse“ montat în mod convenabil în cabină pe consola din partea dreapta. Cu acest mouse, care poate fi cuprins confortabil în mâna operatorului, se ajustează setările echipamentului printr-o manetă culisantă acţionată cu un deget, iar cu un comutator basculant poziţionat separat, imediat dedesubt, se face „angajarea rapidă“. Setările şi comenzile suplimentare ELC se găsesc în cabină pe „montantul B“, chiar în dreapta operatorului. Acestea se referă la viteza de cădere, Intermix (între tracţiune şi poziţie) şi chiar la Comanda Transportului Activ, care controlează suspensia în transport a echipamentelor purtate pe ridicător.

Priza de putere independentă facilitează operarea

Seria MF 5700 este echipată cu două turaţii standard la priză, 540/540E rot./min., dar, de asemenea, vine cu opţiunea de priză cu turaţii standard de 540/1.000 rot./min. sau cu turaţiile 540/540 Eco/1.000 rot./min. Un arbore cu 21 de caneluri este opţional cu priza de putere de 1.000 rot./min. Controlul se face prin intermediul unui ambreiaj modern al prizei de putere independente, care este cuplată electrohidraulic şi se „facilitează“ astfel cuplarea, pentru a proteja cardanul prin creşterea treptată a cuplului. Acest sistem de control bine probat în timp combină o fiabilitate de cel mai înalt nivel cu uşurinţa de utilizare şi este comandat cu ajutorul unui simplu comutator basculant cu trei poziţii de pe panoul de comenzi al operatorului. Pe lângă activarea prizei de putere, comutatorul cu trei poziţii are o poziţie pentru închis, în care arborele prizei poate fi rotit liber, precum şi o poziţie „frânată“, prin care se împiedică rotirea arborelui, de exemplu, în caz de transport.

Ofertă incomparabilă de încărcătoare

MF 5710 şi MF 5711
sunt tractoare ideale pentru încărcătoare, opţiunea de sistem hidraulic cu un debit combinat de 98 litri/min. consolidează în continuare calităţile dovedite de manipulare ale acestor tractoare. Ambele modele sunt pe deplin compatibile cu gama de încărcătoare Massey Ferguson 900 şi Massey Ferguson 900X, care sunt disponibile cu ridicare paralelă şi nonparalelă. Aceste încărcătoare oferă o gamă largă de capacităţi de ridicare şi raze de acţiune, precum şi controlul prin intermediul unui joystick Massey Ferguson special adaptat. Seria MF5700 poate, de asemenea, să fie dotată din fabrică cu un subcadru pentru încărcător.


Picture
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE