Masuri de protectie a ecosistemelor

Una dintre cerinţele principale la alegerea pesticidelor utilizate pentru combaterea dăunătorilor animali este ca acestea să nu polueze produsele şi mediul înconjurător, să nu pună în pericol sănătatea persoanelor care le manipulează şi utilizează, să fie uşor de preparat şi de administrat. I. Mitrea (2005) consideră că, la momentul actual, pentru combaterea dăunătorilor animali ai plantelor cultivate şi a produselor vegetale depozitate există o gamă diversificată de produse chimice; numărul mare şi variat al acestora, gradul diferit de toxicitate şi costul ridicat al tratamentelor obligă specialiştii agricoli să-şi lărgească cunoştinţele în privinţa alegerii şi utilizării lor eficiente, în funcţie de scop şi de condiţiile de aplicare.

---

Acelaşi autor consideră că utilizarea produselor chimice pentru protecţia plantelor împotriva bolilor, dăunătorilor şi buruienilor, pe lângă efecte pozitive, are, adesea, şi efecte secundare negative, efecte care duc la intoxicarea persoanelor care vin în contact cu produsele respective, dar şi asupra consumatorilor produselor agricole şi horticole ce conţin rezuduuri toxice şi mai ales a mediului ambiant. În România există un cadru legislativ bine stabilit, printre care se regăsesc Legea nr. 5/1982, privind protecţia plantelor cultivate şi pădurilor şi regimul pesticidelor, şi Legea nr. 9/1973, privind protecţia mediului înconjurător, corelată cu Ordonanţa 4/1995 privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură şi cu Legea 3/1978, privind asigurarea sănătăţii populaţiei. De asemenea, trebuie amintit faptul că pentru tratamentele efectuate în domeniul agricol se pot folosi numai produse care au avizul „Comisiei de avizare a pesticidelor” şi avizul Ministerului Sănătăţii. Personalul care va executa aceste tratamente trebuie să aibă avizul medicului la angajare, iar periodic ele se vor supune controalelor medicale, care au ca scop depistarea unor eventuale boli care pot să apară. Pentru a nu avea probleme deosebite, este necesar ca la începutul fiecărei campanii agricole să se facă un instructaj specific, unde să se prezinte atât modul de folosire a substanţelor cunoscute, cât şi un instructaj de folosire a noilor substanţe apărute de la ultima campanie agricolă. Este obligatoriu ca toate aceste instruiri să se încheie cu verificarea cunoştinţelor, completarea fişei de protecţie şi semnarea în nume personal al acesteia de către angajat. În paralel, persoanele care participă la manipularea substanţelor şi la executarea tratamentelor vor purta obligatoriu echipament de protecţie, în funcţie de grupa de toxicitate a produsului folosit, care, după folosire, se va curăţa şi denociviza.

Insecticidele trebuie păstrate separat faţă de erbicide, în depozite situate la minimum 100 de metri faţă de locuinţe, grajduri, depozite de furaje sau surse de apă. Alăturat depozitului trebuie să existe o cameră specială (anexă), în dotarea căreia trebuie să existe apă, săpun şi prosop, trusa de prim-ajutor şi instinctor. Depozitarea produselor se va face în funcţie de gradul de toxicitate, de inflamabilitatea produsului, forma de condiţionare şi tipul ambalajului; aceste specificaţii se vor înscrie pe tăbliţe uşor vizibile şi lizibile. De mare importanţă sunt etichetele fixate pe ambalaje şi care sunt inscripţionate în culori diferite în funcţie de grupa de toxicitate, după cum urmează: roşu (grupa I de toxicitate); verde (grupa a II-a de toxicitate); albastru (grupa a III-a de toxicitate); negru (grupa a IV-a de toxicitate). Pe lângă aceste aspecte coloristice, etichetele mai cuprind: denumirea produsului, cantitatea, grupa de toxicitate, data fabricării, dată intrării în depozit şi data expirării produsului. Obligatoriu însă pe etichete se vor trece şi instrucţiunile de folosire a produsului. Un caz aparte îl reprezintă produsele inflamabile, care vor purta obligatoriu semnul de inflamabil „flacăra roşie”; aceste produse se vor depozita separat, în încăperi special amenajate prevăzute cu etichete indicatoare: „materiale uşor inflamabile” şi semnul „pericol de incendiu”. Produsele din grupele I-III de toxicitate vor purta pe ambalaje semnul „cap de mort”. În încăperile depozit trebuiesc respectate anumite reguli, dintre care amintim: temperatura nu trebuie să scadă sub minus 5 grade Celsius sau să fie mai mare de 30 de grade Celsius; încăperile vor fi dotate cu stelaje, cântar şi ustensile necesare livrării. Totodată, este necesară ţinerea unei evidenţe stricte asupra intrărilor şi ieşirilor produselor în parte şi a cantităţilor livrate. Pentru a nu crea diferite probleme de ordin organizatoric, încăperile depozit vor purta permanent plăci de avertizare cu titulatura: „depozit de produse toxice” şi semnul de „cap de mort”, iar gestiunea acestor încăperi depozit se va ţine de către un responsabil numit prin decizie de către conducerea unităţii. În ceea ce priveşte transportul pesticidelor, acesta trebuie să se facă în autovehicule amenajate corespunzător, pentru evitarea poluării mediului ambiant. Pe tot timpul parcurgerii drumului, de la fabrică la locul de depozitare, se vor lua măsuri speciale, printre care amintim aşternerea unui strat de paie pe fundul vehiculului, paie care după terminarea transportului se vor arde. Ambalajele vor fi manipulate cu deosebită grijă, în vederea eliminării posibilităţii de a avea scurgeri din recipiente sau alte forme de transport al pesticidelor. O menţiune specială o constituie pesticidele inflamabile, care trebuiesc izolate termic în timpul transportului, iar fumatul este interzis cu desăvârşire. Dacă transportul se face cu mijloace auto decapotabile, pesticidele se acoperă cu material plastic sau prelate, în vederea asigurării impotriva intemperiilor, iar în aceste maşini este interzis a introduce alimente, apă de băut, îmbrăcăminte şi, cel mai important, oameni.

Pentru aplicarea soluţiilor de stropit în agricultură este necesar ca prepararea acestora să se facă într-un loc special amenajat, departe de surse de apă potabilă (minimum 200 de metri), de ape curgătoare, locuinţe, grajduri sau furajerii. Acest spaţiu de pregătire a soluţiilor se va înconjura cu un şanţ de 25 cm adâncime şi se va marca cu o pancartă vizibilă, cu inscripţionarea: „Loc de pregătire a soluţiilor toxice”. După ce s-au efectuat tratamentele, locul se va răzui cu sapa, urmând ca pământul contaminat să fie îngropat la 1 metru adâncime. Totodată, resturile de pesticide şi apa de spălare se vor îngropa şi ele, după care terenul se va ara adânc. Toate ambalajele se adună, iar cele refolosibile se returnează la magazia-depozit. Celelalte ambalaje se distrug şi se îngroapă sau se ard, iar toate ustensilele care au fost folosite la prepararea soluţiilor nu se vor folosi şi la alte lucrări. În ceea ce priveşte pregătirea seminţei pentru semănat, dacă tratamentul se face cu pulberi, acesta se va efectua în spaţii speciale (şoproane) în aer liber. Pentru a evita pierderea de material pentru tratament (pulberea toxică) sunt necesare operaţiuni de etanşeizare totală a maşinilor de tratat seminţe; este indicat ca sămânţa să fie uşor umectată (circa 0,71 apă la chintal, eventual cu 0,2% aracet). Obligatoriu, muncitorii care tratează sămânţa vor purta măşti contra prafului. După terminarea tratamentului, sămânţa se va depozita în spaţii închise până la data semănatului. Dacă tratamentele se fac cu produse toxice pentru om, animale sau albine, este necesar ca primăriile localităţilor, apicultorii din zonă, unităţile piscicole şi de gospodărire a apelor să fie anunţate pentru a lua măsurile de protecţie necesare. Pe lângă acestea, se vor anunţa dispensarele medicale, în vederea pregătirii intervenţiilor rapide.

Pentru pregătirea efectuării tratamentelor sunt necesare anumite reguli care trebuiesc respectate, dintre care amintim: se vor verifica şi regla amănunţit aparatele cu care se efectuează tratamentul; timpul de lucru este de 6 ore pe zi; cât timp se efectuează tratamentul nu se mănâncă, nu se bea sau nu se fumează decât în locuri special amenajate şi în pauzele stabilite de către conducătorul formaţiunii de lucru; înainte de pauză, muncitorii se vor spăla puternic cu apă şi săpun. Suprafeţele tratate vor fi marcate cu tăbliţe avertizoare „Teren otrăvit - Păşunatul interzis!”, în care se va specifica şi perioada minimă de pauză (de regulă 2-4 săptămâni). În condiţiile în care tratamentul a fost extrem de puternic, se va organiza paza parcelei (suprafeţei) tratate, iar timp de 3 zile nu se vor efectua alte lucrări agricole. Dacă tratamentul este necesar, a se face în sere cu produse fumigene, muncitorii vor fi dotaţi obligatoriu cu mască de gaze, cizme de cauciuc şi mănuşi, toate în perfectă stare de funcţionare. După terminarea gazării, spaţiile se vor aerisi foarte bine. Dacă pe parcursul efectuării tratamentelor intervin anumite stări fiziologice, este necesar ca imediat conducătorul locului de muncă să ia măsuri ferme şi energice, în vederea scoaterii din perimetrul unde se efectuează tratamentul şi se vor administra antidoturi, după care muncitorul va fi transportat de urgenţă la cea mai apropiată unitate medicală. Pentru o rapidă elucidare a manifestărilor, este necesar să se prezinte eticheta produsului cu care s-a efectuat tratamentul. În vederea refolosirii cu succes a materialelor utilizate (ochelari, măşti etc.), acestea se vor spăla cu apă caldă şi săpun, după care urmează dezinfecţia cu spirt sau formol 5%. Păstrarea se va face în ambalajul original, în săculeţi de finet sau în pungi de material plastic. Celelalte dotări (halate, salopete, şorţuri şi bonete) se vor spăla cu apă caldă (50 de grade Celsius), apoi se introduc în maşina de spălat, la temperatura de 80 de grade Celsius, în care se adaugă 0,5% detergent. Ulterior, acestea se pot înmuia şi spăla în soluţii de hidroxid de sodiu 0,5% şi detergent 0,1%, după care se vor limpezi în câteva (2-3) ape. Cizmele cu care au fost încălţaţi muncitorii, după curăţire, spălare şi limpezire, se vor păstra la cel puţin 1 metru distanţă faţă de sursele de căldură. Interiorul încăperilor (duşumelele) se vor spala cu o soluţie de sodă calcinată 2%, iar maşinile şi aparatele folosite se tratează cu clorură de var, după care se lasă în repaus 4-6 ore, apoi se spală. Apa rezultată nu se dirijează către sursele de apă potabilă sau ape curgătoare, ci se va turna în gropi special amenajate, de 0,5 metri adâncime. În condiţiile în care totuşi apar primele simptome specifice de intoxicaţie (durere de cap, ameţeală, greaţă, transpiraţii, dureri abdominale, vome), conducătorul formaţiunii de lucru, care are obligativitatea de a supraveghea starea de sănătate a muncitorilor, va lua următoarele măsuri: muncitorul cu probleme va fi scos în afara zonei de lucru, aşezându-l într-un loc ferit de soare şi bine aerisit; i se desface cămaşa la gât şi cureaua pantalonilor, iar dacă îmbrăcămintea este udă, se îndepărtează; părţile de pe corp stropite cu pesticide vor fi spălate cu multă apă, după care muncitorul va fi învelit în pături şi transportat la prima unitate medicală.

Deşi tratamentele care se efectuează respectă doza şi momentul specifice fiecărei boli, a fiecărui dăunător sau a buruienilor, totuşi pot să apară şi reziduuri în produsele alimentare obţinute fie de la plante, fie de la animale. Pentru eliminarea acestor reziduuri sunt necesare următoarele măsuri: limitarea tratamentelor la un număr strict necesar, conform prognozei şi avertizării şi numai după depăşirea PED (pragului economic de dăunare); alegerea produsului se va face în funcţie de fenofaza de vegetaţie a plantei, de particularităţile patogenului; se va respecta în mod obligatoriu perioada (intervalul) de pauză (numărul de zile de la ultimul tratament) care poate fi diferit, în funcţie de substanţa folosită, cultura tratată şi destinaţia produsului recoltat (sămânţă, consum în stare proaspătă, vinificare, păstrare vreme mai îndelungată etc.); doza de adeziv nu va depăşi recomandările; eventualele reziduuri nu trebuie să depăşească limitele maxime admisibile (LMA) stabilite pentru fiecare substanţă în parte. Tendinţa generală pentru combaterea agenţilor fitopatogeni este aceea de a folosi insecticide selective, cu perioada de remanenţă cât mai scurtă şi cu acţiune directă cât mai rapidă şi activă; toate acestea, îmbinate armonios în cadrul sistemelor de combatere integrată, vor contribui la reducerea impactului asupra mediului ambiant.

Victor VĂTĂMANU