REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Mesaj FNPAR catre MADR

15/8/2012

0 Comments

 
Mesaj FNPAR catre MADR - Agrimedia.ro
Viorel MATEI, preşedinte FNPAR

Pentru prima dată, după 4 ani de la înfiintare, constatăm cu deosebită satisfacţie că modul de abordare a problematicii cu care se confruntă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale începe să rezoneze cu obiectivele ridicate de grupurile de producători, după cum dl ministru s-a exprimat în cadrul vernisajului expoziţiei „PAC 50: Trecut, prezent şi viitor”, organizată de Comisia Europeană la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, şi este tot pentru prima data când un ministru recunoaşte importanţa asocierii şi reprezentării agricultorilor români la Bruxelles.

FNPAR îşi exprimă deplina disponibilitate pentru susţinerea tuturor măsurilor pe care le vor întreprinde instituţiile naţionale pentru dezvoltarea sectorului agricol şi promovarea unei imagini optime a agriculturii româneşti în rândul consumatorilor, al autorităţilor şi al celorlalţi parteneri sociali sau comerciali cu care membrii noştri dezvoltă continuu relaţii de colaborare. Prin orientările pragmatice transmise de către dl ministru cu fiecare ocazie ni se întăreşte convingerea că împreună vom identifica oportunităţile prin care FNPAR să-şi recapete poziţia în cadrul COPA-COGECA - cea mai prestigioasă instituţie de reprezentare a producătorilor agricoli europeni. Totodată, reamintim faptul că suspendarea FNPAR din COPA-COGECA nu s-a datorat unor motive de natură juridică, ci unora de ordin financiar.

Mai exact, fostul ministru Valeriu Tabără a refuzat să achite contribuţia României către organizaţiile europene sus menţionate, aşa cum procedează alte state, care tratează cu seriozitate funcţionarea organizaţiilor profesionale ale producătorilor: Spania, Polonia, Cehia, Portugalia, Ungaria etc., pe motiv că este considerată ajutor de stat. La întâlnirea delegaţiei FNPAR din data de 21 iunie 2012, care a avut loc la Bruxelles, cu reprezentanţii COPA-COGECA ni s-a comunicat că României i-au fost şterse toate datoriile istorice, putând redeveni membru cu drepturi depline doar după achitarea cotizaţiei pentru anul 2012, în valoare de 395.000 de euro. La Bruxelles nu se vorbeşte despre o anumită organizaţie de producători din România, ci despre producătorii români, care nu pot participa, din motive financiare, la luarea şi influenţarea deciziilor la nivel european, cu referire la sectorul agricol. Mulţumim încă o dată domnului ministru Daniel Constantin pentru că a înţeles importanţa asocierii organizaţiilor profesionale, precum şi necesitarea reprezentării intereselor acestora în forurile europene de profil şi avem încredere în disponibilitatea dumnealui de a întreprinde toate demersurile necesare în vederea atingerii acestor obiective.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE