REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Mesajul președintelui FAPPR către noul ministru al Agriculturii

15/6/2023

0 Comments

 
Picture
​„Din păcate, întotdeauna a fost o luptă continuă între noi, fermierii, și decidenți ca să încercăm să rămânem pe șine și să nu deraiem. Cum poți să faci altfel când în aproape fiecare an am avut un ministru nou la MADR? Avem nevoie de cineva competent, care să stea, de pildă, două mandate și să aibă de la început o țintă clară. De exemplu, să urmărească să ne asigurăm consumul intern de carne de porc pentru că astăzi importăm 60 - 70% din necesar sau să ne asigurăm echilibrul financiar al țării vizavi de importurile de alimente deoarece tot timpul spunem că agricultura românească ar putea hrăni 80 de milioane de oameni.
​Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, ne-a acuzat că am fost manageri proști și că nu ne-am vândut grâul toți în toamna anului trecut. Doresc să-i amintesc că mâncăm pâine în fiecare zi din an și grâul se vinde pe tot parcursul anului și că cei care investesc în spații de depozitare ar trebui să fie încurajați și nu huliți. Trebuie să se înțeleagă că România are nevoie de grâu pentru 365 de zile din an, ca să avem pâine”, a afirmat Nicolae Sitaru, președintele Forumului APPR.
Întrebat în cadrul conferinței de presă susținută în această lună în capitală despre rolul asociațiilor în sectorul agricol, reprezentantul organizației a spus că este acela „de a fi mereu lângă decidenți și de a influența politicile publice pe care le fac pentru fermieri și țara noastră căci, până la urmă, agricultura privește pe toți într-un fel sau altul.
Nu noi - organizațiile profesionale, scriem strategii agricole pentru România. Noi încercăm să influențăm politicile și să le ducem în direcția bună.
Rostul nostru în agricultură este să asigurăm alimente sănătoase și la prețuri accesibile pentru toți deoarece noi suntem înainte de toate consumatori.”
În cadrul întâlnirii cu mass-media agricolă, Sitaru a criticat dur forma aprobată a OUG privind instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma de grant acordat producătorilor pentru unele culturi agricole înființate în primăvara anului 2022 și afectate de seceta pedologică din perioada martie - septembrie 2022.
Potrivit legii, ajutorul de stat acordat sub formă de grant unitar pe hectar va fi de până la un cuantum maxim de 335 lei/ha – cu mult sub valoarea stabilită inițial, de 1.000 lei/ha.
„Durerea cea mai mare este legată de secetă și de faptul că am fost duși cu minciuna.
Pe lângă faptul că banii sunt extrem de puțini (5% din cheltuielile de producție pe hectar), s-a inventat o formulă de calcul care penalizează fermierul de două ori. Am semnalat greșeala de la prima consultare. Tragem un semnal de alarmă cu privire la despăgubirile acordate pentru secetă care sunt extrem de nesemnificative. Felul în care am fost duși cu „zăhărelul”  ne deranjează foarte tare. Să nu uităm că toate aceste probleme vin pe fondul unor scăderi puternice a prețurilor și burselor, și costuri crescute de transport, ca urmare a importurilor provenite din Ucraina.
Noi vrem sa găsim soluții! Ucraina se va apropia de UE și vom avea piața Ucrainei cu alte reguli aici, iar noi vom fi în prima linie. Trebuie să găsim soluții ca să putem exista și noi, căci altfel multe ferme românești vor da faliment!”
Privitor la situația dificilă a fermierilor români, în special a celor afectați crunt de seceta de anul trecut, Teofil Dascălu, președinte ACCPT Vrancea - asociație membră a Forumului APPR, a adăugat: „În județul Vrancea seceta excesivă din 2020 s-a perpetuat, 2021 nu a fost un an agricol extraordinar pentru noi iar în 2022 a fost dezastru total, vorbesc de producții de 800 kg/ha la grâu și de 0 kg/ha la porumb și floarea-soarelui. Numai în jurul fermei mele au fost cel puțin 7 fermieri care au dat faliment. Nu mai spun de ceilalți membri din asociația noastră care îmi spun că au datorii, iar anul acesta nu este un an agricol extraordinar, nu vorbim de producții spectaculoase, iar prețurile de valorificare sunt la jumătate și costurile de producție duble față de anul trecut. În concluzie, situația este disperată.”
 
Ana Ioniță
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE