REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

MEWI - cu tehnica, Dekalb - cu genetica 

15/10/2015

0 Comments

 
Picture
La doi pași de aeroportul de pe care decolează avioanele americane, în ferma lui Vasile Goșu din Mihail Kogălniceanu (județul Constanța), hibrizii HD de la Dekalb au fost recoltați cu un Fendt 6335c. Apoi fiecare hibrid a fost cântărit cu scrupulozitate, în timp ce s-a trecut la pregătirea solului și semănatul grâului cu utilaje de la Horsch, legate de tractoare Fendt și Challenger, toate aceste utilaje fiind distribuite exclusiv de MEWI.
MEWI a asigurat recoltatul, dezmiriştitul şi însămânţarea cu excelenţă Combina Fendt 6335c a pătruns în lotul demonstrativ după o scurtă prezentare făcută de Cristian Dănăilă, reprezentant vânzări pentru Constanța și Tulcea, dar și de brand-managerul Fendt din MEWI, Radu Tălpan. S-a precizat că MEWI comercializează combine Fendt de la 176 până la 420 CP, în cinci serii (E, L, C, P și X). Am reținut că headerul de opt rânduri pentru culturi prășitoare este Geringhoff, iar combina are un motor AGCO Power de 360 CP, în șase cilindri, cu normă de poluare Tier 4 final, care poate dezvolta o putere maximă de 335 CP. Cu cele trei tobe de batere și un buncăr de 9.000 l cu un debit la descărcare de 105 l/s utilajul asigură o productivitate la superlativ. Fiecare din cei 12 hibrizi din lotul experimental au fost cultivați pe câte șase rânduri, așa că fermierii au putut vedea cum abordează combina o asemenea situație. În plus, s-a putut constata ușurința în manevrare și poziționare în momentul descărcării. În timp ce recoltatul și măsuratul fiecărui hibrid a continuat sub ochii curioși ai invitaților, la capătul celălalt al tarlalei
s-a prezentat la job un Challanger MT 775 E, șenilat (ceea ce îi asigură un coeficent de patinaj maxim de 3%), care este destinat lucrărilor grele, dar poate fi folosit, chiar foarte bine, și la semănat. Mai ales că șenilele asigură o tasare redusă, asemănătoare cu a unui tractor de același nivel echipat cu trei rânduri de roți. Motorul este tot AGCO Power, dar cu o cilindree de 9,8 l, cu șapte cilindri, care poate dezvolta o putere de până la 490 CP, dar este limitat la 400 CP, pentru o viață mai lungă, spune brand managerul Fendt, Radu Tălpan. Despre Horsch Terrano 4 MT a vorbit Vasile Nica, brand manager utilaje de prelucrarea solului. Lățimea de lucru este de 4,4 m și dispune de trei secții cu organe de lucru. Prima secție este formată dintr-o baterie de discuri paralele, cu talere de 520 mm, independente, cu lagărele prinse de baia de ulei. Urmează două rânduri de organe active tip scormonitori poziționate în așa fel încât distanța dintre ele să fie de 40 cm. La spate este prevăzut cu un tăvălug greu, stil disc, care asigură o tasare și o compactare foarte bune. S-a lucrat cu el la o adâncime de 30 cm. A urmat apoi un Fendt 939, un vârf de
putere, cu un motor de 7,8 l care dezvoltă un maxim de 390 CP cu o normă de poluare Tier 4 Final și cu o echipare Power (în total sunt trei variante de echipare), care avea legat un Horsch Jocker 8 RT. Viteza de lucru de peste 10 km/h, în condițiile unui teren uscat și tasat, făcea ca pământul să tremure sub picioarele noastre, deși tractorul nu gâfâia deloc, semn că rezerva de putere este peste solicitare. Demonstrația a continuat cu semănătoarea de păioase Horsch Pronto 6 DC și cu o tocătoare de coceni. La locul faptei erau aproape toate brandurile comercializate de MEWI, ceea ce a presupus un efort serios din partea echipei tehnice. Fermierii au fost în spatele fiecărui utilaj, privind, pipăind, cercetând, întrebând brand managerii despre condițiile de achiziționare, dar și despre variantele de finațare și service. Aceste întrebări erau puse mai ales de „lupii tineri“, fermieri care au curajul și determinarea de a investi pentru viitor. Ceilalți fermieri, unii și cu peste 3.000 ha în lucru, deja au semnat contracte de achiziție sau au astfel de utilaje în fermele lor.


0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE