REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

MEWI la AgriPlanta 2011 De bun augur...

15/6/2011

0 Comments

 
Picture
S-a încheiat prima ediţie a târgului expoziţie AgriPlanta, iar părerea unanimă este că a fost, de departe, cel mai bun târg din domeniul agricol organizat vreodată în România. Pentru că locul agricultorilor este în câmp, pentru prima dată în ţara noastră aceştia au putut vedea o expoziţie adaptată nevoilor lor, care îmbină fericit standuri expoziţionale, loturi agricole demonstrative, cultivate în timp real cu principalele plante specifice zonei de sud-est, şi demonstraţii comentate cu maşini agricole.

Participarea companiei MEWI la acest târg expoziţie se poate rezuma în exclamaţia: „Uau! Uite, ăştia sunt MEWI!”, aparţinând unui fermier dintr-un grup ce se întorcea de la o demonstraţie în câmp. Exclamaţia de uimire şi admiraţie a fermierilor era întru totul îndreptăţită, pe de o parte, datorită celor demonstrate de performantele utilaje în câmp, şi, pe de altă parte, de suprafaţa expoziţională a firmei MEWI, pe care au fost prezente multe tractoare şi utilaje agricole, precum tractoarele FENDT Vario 936 şi 309, combina FENDT 9460 R, tractoarele VALTRA, A 92, N 121, T 161, S 292, cultivatorul Horsch Tiger MT 5, semănătoarea de păioase Horsch Pronto AS, culegătorul de porumb şi floarea-soarelui Geringhoff, plugul cu 4 trupiţe RABE, încărcătorul frontal telescopic P 34.7 Merlo şi vidanja Vaia. În prima zi de expoziţie, vineri, 3 iunie, în cadrul secţiunii dedicate „tehnicilor moderne pentru protecţia plantelor”, MEWI a trimis în câmp, pentru efectuarea de teste, un tractor Valtra N 121, la care a fost ataşat un aparat de erbicidat Lemken Primus 25, iar în cea de-a doua zi, pentru „Lucrările solului şi semănat” - tehnologii tradiţionale şi lucrări minime, a evoluat performantul Fendt 936, cu un disc scurt Rubin de 6 metri. Duminică, 5 iunie, experimentatul şi pasionatul de tractoare Frank Asche, şef departament Service la Schröder Landmaschinen Germania, firmamamă a MEWI Orţişoara, a făcut o adevărată demonstraţie de pricepere pe terenul special amenajat, conducând un Fendt 936, la care a fost ataşat cultivatorul Horsch Tiger MT 5. Permanent, standul MEWI a fost vizitat de fermieri cu adevărat interesaţi de oferta de utilaje, de câteva ori aceştia fiind chiar nevoiţi să aştepte un specialist pentru a aduna datele de care erau interesaţi, deşi la târg au fost prezenţi, în cele trei zile, peste 10 reprezentanţi de vânzări ai companiei. „Sunt cu adevărat mulţumit de participarea noastră la acest târg-expoziţie, care s-a apropiat de standardele europene şi de tot ceea ce am văzut altădată pe la manifestările de acest gen din alte ţări. Fără a părea arogant, mi-ar plăcea să cred că noi, cei de la MEWI, avem cu adevărat un rol important în punerea pe roate a agriculturii din România”, a declarat dl Cristian Dănescu, director general al companiei. „Faptul că organizatorii au ales să îmbine atât de inspirat tot ceea ce stă în spatele imensei munci din agricultură, de la cercetare până la utilaje performante, ne
determină să credem că această primă ediţie a AgriPlanta va continua să existe încă mulţi ani de acum înainte”, a adăugat dl Leontin Coca, director de vânzări MEWI.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE