REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

MEWI, la AgriPlanta-RomAgroTec 2014

15/6/2014

0 Comments

 
Picture
Ediţia AgriPlanta-RomAgroTec 2014 îşi consolidează statutul de cel mai important eveniment al anului pentru toţi cei implicaţi în domeniul agriculturii şi mai ales pentru tehnica agricolă. Problemele create de condiţiile meteo nu pot să ştirbească meritul organizatorilor de a pune laolaltă expozanţi importanţi, având în portofoliu mărci sonore de pe întreg globul, şi un număr mare de vizitatori „ţintiţi”, fermieri interesaţi cu adevărat de ceea ce este nou pe piaţă.

Picture
O ediţie fără demonstraţii practice

La secţiunea „Lucrările solului şi semănat” ar fi trebuit să-şi demonstreze abilităţile Fendt 939 Vario (390 CP) împreună cu discul scurt Horsch Joker 8RT (8 metri lăţime de lucru) şi Fendt 828 Vario (280 CP) cu semănătoarea Horsch Pronto 6 DC, probabil cea mai completă semănătoare de pe piaţă, copiată în detaliu de competitori, care se descurcă în orice condiţii de sol şi care, începând din acest an, poate avea montat sistemul de semănat bob cu bob la cereale şi rapiţă, premiat cu argint la Agritechnica 2013. Pentru toţi cei care doresc să vadă cum lucrează maşinile şi utilajele agricole din portofoliul MEWI, în perioada 15-29 iulie, în cinci localităţi din întreaga ţară, vor avea loc demonstraţii în câmp. La MEWI DEMO 2014, caii putere dezvoltaţi de tractoarele Fendt 313, Fendt 516, Fendt 724, Fendt 828 S4, Fendt 936 şi 939 S4, Valtra A93, Valtra N123, Valtra T193H, Challenger 775 E vor fi puşi să muncească din greu pentru utilajele Horsch Pronto 6 DC G+F (semănătoare păioase), Terrano 6 MT, Tiger 5 MT (cultivatoare), Joker 8 RT (disc scurt) şi multe altele. De asemenea, se va recolta grâu cu combina Fendt 6335 C.


Picture
Fendt 500 Vario - maşina anului 2014

Fendt 516 Vario, tractorul expus la standul MEWI de la AgriPlanta-RomAgroTec, face parte din seria despre care producătorul afirmă că este alcătuită din tot ce acesta are mai bun. Germanii acordă o atenţie deosebită detaliilor, suma acestora conferindu-i succesul. Toate aceste amănunte de proiectare, însă cu efecte benefice pentru ansamblu, au fost denumite Fendt Spotlights.

Printre acestea se numără proiectarea suspensiei (combinaţia dintre suspensie punte faţă, cea a cabinei şi a scaunului, adoptată de la tractoarele Fendt din gama de puteri mari, pentru a crea confort operatorului atât pe drum, cât şi în câmp); accesul facil la compartimentul motor (chiar şi cu încărcătorul frontal al tractorului montat, capota dintr-o singură bucată şi cele două părţi laterale putând fi uşor deschise, fără unelte suplimentare); mod de condus personalizat (tractorul poate fi condus în două moduri diferite: fie cu ajutorul pedalei, fie cu ajutorul joystick-ului, unde există patru trepte diferite de acceleraţie); mod unic de iluminare (farurile de lucru luminează încrucişat, pentru a preveni posibilele umbre sau reflexii); vizibilitate completă (în faţă şi lateral, unghiul de vizibilitate triplându-se datorită parbrizului curbat); mânerul de pe lunetă (poziţionat astfel încât închiderea/deschiderea lunetei să se efectueze fără mari eforturi, indiferent de unghiul de deschidere); trecerea cablurilor prin cabină (o soluţie inteligentă, astfel încât, indiferent de diametrul cablurilor, luneta să poată fi închisă, asigurând etanşeitatea cabinei); cuple hidraulice DCUP şi CUP (permit cuplarea sub presiune, iar clapetele distribuitoarelor hidraulice protejează uleiul împotriva contaminării cu apă sau pământ); unitate puternică de răcire (cu acces facil şi foarte uşor de curăţat, datorită spaţiilor largi dintre radiatoare, montate pe o suprafaţă plană); indicator pentru consumul de combustibil (pe lângă monitorizarea consumului, acesta memorează şi consumul pentru diferite operaţii); comenzi externe (pentru tiranţi şi priza de putere pe ambele apărătoare de noroi spate - utilajele sunt mai uşor de prins/manipulat, fără a mai fi nevoie de drumuri în plus în cabină).

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE