REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Mihai-Liviu Moraru, noul director gerneral al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale

15/6/2020

0 Comments

 
Picture
Mihai-Liviu Moraru a fost numit director general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, începând cu data de 9 iunie, conform Ordinului MADR 1834/R/09.06.2020.
Mihai-Liviu Moraru are o experienţă de 14 ani în ceea ce priveşte implementarea tehnică şi financiară a Programelor Naţionale de Dezvoltare Rurală, fiind parte a echipei agenţiei încă din perioada de implementare a Programului SAPARD.
​
În acest interval, a parcurs toate etapele profesionale, de la inspector debutant la momentul angajării în agenţie în anul 2016, consilier, şef-serviciu şi, ulterior, director al Oficiului Judeţean Suceava. „Funcţia de director general mă onorează şi mă responsabilizează, dar, în acelaşi timp, pornesc la drum cu energia şi 
încrederea pe care le ştiu ca fiind calităţi definitorii ale AFIR. Avem în faţă o perioadă deosebit de complicată în ceea ce priveşte derularea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală şi a activităţii agenţiei. Mă refer atât la asigurarea absorbţiei fondurilor disponibile din alocarea pe care am avut-o în perioada 2014-2020, cât şi la optimizarea activităţilor administrative şi procedurale pentru a asigura o tranziţie eficientă către noua perioadă de programare financiară. Sunt conştient că performanţa noastră din această perioadă va asigura dezvoltarea instituţională ulterioară şi va reafirma calitatea şi responsabilitatea muncii pe care AFIR le-a dovedit în repetate rânduri. Voi depune eforturile necesare pentru a asigura la nivelul întregii agenţii aprecierea la justa valoare a profesionalismului, abordarea mea definitorie fiind meritocraţia“, a declarat Mihai-Liviu Moraru, directorul general al AFIR. Mihai-Liviu Moraru are 37 de ani şi este născut în Vatra Dornei. El a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti - Facultatea de Horticultură şi Arhitectură Peisageră, cu specializarea inginer diplomat. Are, de asemenea, un masterat în Management în Agroturism şi Alimentaţie Publică.

„Am început deja o analiza a întregii activităţi din punct de vedere al stadiului implementării PNDR 2020 şi al procedurilor de lucru şi voi iniţia o serie de acţiuni concrete pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu beneficiarii şi cu solicitanţii de fonduri europene. Experienţa de 14 ani în agenţie o voi pune în folosul beneficiarilor PNDR 2020 şi pentru construirea unui program consistent, corelat cu nevoile reale din următoarea perioadă, specifice agriculturii şi dezvoltării economice a României“, a mai precizat Mihai-Liviu Moraru.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE