REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Minerva - Zilele campului

15/9/2011

0 Comments

 
Picture
La data de 23 august, domnul Aurel Pană, directorul companiei Minerva, a organizat Field Day Minerva, pe terenul societăţii, situat la Fundeni, judetul Călăraşi. Organizatorii evenimentului desfăşurat nu întâmplător în perioada de precampanie de însămânţare, au venit în întâmpinarea fermierilor cu pachete complete, servicii integrate, dar şi cu furnizori de tehnologie modernă, tractoare şi utilaje de pregătit solul, astfel încât fermierii să poată deveni mai performanţi accesând tehnologia modernă. La eveniment au participat şi furnizori de seminţe, inputuri pentru agricultură, firme de consultanţă pentru accesarea fondurilor europene şi un broker de asigurări. Culturile nu mai pot fi lăsate a îndemâna ploilor sau a secetei.

Staţia de tratament seminţe
Minerva, o companie specializată în producţia de seminţe certificate, dar şi în procesarea lor, este situată foarte aproape de Autostrada Soarelui, ceea ce conferă un avantaj pentru transport. Înfiinţată în anul 1991, are în prezent 15 angajaţi în centrele de producţie, în depozitarea în condiţii optime a seminţelor, dar şi în câmp. Minerva, prin activitatea ei, multiplică seminţe pentru marile companii din lume, pentru KWS, Monsanto, Pioneer, Saaten Union sau Limagrain. Cu silozurile de 4 celule pentru depozitarea seminţelor, alături de alte 4 celule de 700 de tone fiecare, realizate în anul 2004, şi de încă 5 celule noi de 700 de tone fiecare, realizate în anul 2010, Minerva ajunge la o capacitate totală de depozitare de 7.500 de tone. O dată cu modernizarea silozurilor se evită erorile umane, prin tehnologizarea şi automatizarea celulelor, se poate vedea, cu ajutorul sistemului GPS, temperatura şi, după caz, se pot porni ventilatoarele de la distanţă. Alin Potocean, director de vânzări la firma Guttler, a prezentat noua tehnologie a utilajelor pentru prelucrarea solului din punct de vedere al tăvălugilor. Demonstraţiile au fost făcute cu 3 utilaje. Primul utilaj prezentat a fost tăvălugul Guttler, care are o formă unică de autocurăţare printr-o mişcare de translaţie, cu un nou principiu de funcţionare şi cu un profil diferit. Un alt utilaj prezentat a fost combinatorul uşor, recomandat pentru lucrările de primăvară, unde solul conţine multă umezeală şi unde nu este recomandată folosirea unui combinator greu. Se poate folosi şi pentru lucrări de dezmiriştire, prin 2-3 treceri se poate ajunge la o adâncime
de lucru de până la 10-12 cm, suficientă pentru semănarea anumitor culturi. Poate lucra cu o viteză de 12 km/h. Un alt utilaj prezentat care nu este nici scarificator nici combinator, lucrează la o adâncime de 20-30 cm, poate prelucra miriştea dintr-o singură trecere, astfel încât să lase terenul pregătit pentru semănat. VASILE NICA, manager de produs Mewi Mewi, importatorul şi distribuitorul autorizat pentru mărcile Fendt, Amzone, Horch şi Valtra, a prezentat în câmp o combinaţie de semănat şi fertilizat care nu este prea des întâlnită în România. Distribuitorul de îngrăşăminte de la Amazone are o capacitate de 4.000 de litri şi o distribuţie electronică de la 24 la 36 de metri,. Toate operaîtiunile se fac automat, din interiorul cabinei.

Tractorul Fendt 936 Vario este unul dintre cele mai bine vândute tractoare de la Fendt, cu un motor de 7,2 litri, 6 cilindri, o putere de 360 CP, echipat cu sistem de tiranţi frontali, ceea ce permite ataşarea foarte uşoară a utilajelor, cum ar fi distribuitorul pentru îngrăşăminte sau un buncăr pentru seminţe. Transmisia Vario a facut diferenţa în anul 1996 între Fendt şi restul competitorilor, prin introducerea acesteia pe piaţă. O transmisie foarte uşor de folosit, care, începând cu anul 2006, a fost montată pe toate modelele, pentru a satisface cele mai exigente pretenţii. Cabina are sistem de navigare prin satelit, suspensie, transmisie automată fără trepte de viteză, scaun pneumatic sau activ, în funcţie de preferinţe. Sistemul de comandă este cu monitor cu ecran tactil sau cu butoane.

Semănătoarea Horch Pronto DC,  cu 8 metri lăţime de lucru şi distanţa între secţiile de semănat de 15 cm, poate lucra cu viteză de până la 20 km/h, în funcţie de cât de bine este pregătit solul. Buncărul are o capacitate maximă de 4.000 de litri. Este o semănătoare pe 3 module, primul modul este pregătirea terenului, apoi de modelare şi în cele din urmă sunt patinele cu grapa de acoperire, care practic termină lucrarea de semănat.

Valtra A92 - un tractor mic de 101 CP, cu un motor de 4,4 litri şi 4 cilindri - are transmisie mecanică cu 12 viteze înainte/înapoi, o viteză de deplasare pe şosea de 40 km/h, poate fi folosit atât în fermele zootehnice, cât şi în fermele mari pentru distribuit îngrăşăminte, erbicidat sau fertilizat.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE