REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Modificări şi completări în Programul National Apicol pentru perioada 2017-2019

15/5/2018

0 Comments

 
Picture
În Şedinţa de Guvern din 10 mai 2018 s-a aprobat modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 443/2017 privind Programul Naţional Apicol pentru perioada 2017-2019, a normelor de aplicare, a valorii sprijinului financiar, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia.
În conformitate cu prevederile Regulamentelor Europene, pentru anul 2018, cursul de schimb utilizat este cel stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 29 decembrie 2017. Astfel, pentru achiziţionarea prin intermediul cooperativelor de maturator, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox, se introduce un termen de transmitere a proceselor verbale încheiate între cooperativă şi membrii acesteia, respectiv anual, după plata ajutorului, până la 1 martie, şi se reglementează sancţiunea aplicată în cazul în care nu  sunt transmise în termenul prevăzut.

În cazul achiziţionării de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, atât pentru apicultura convenţională, cât şi pentru apicultura ecologică, se reglementează numărul maxim de medicamente care se pot deconta, respectiv 3 medicamente diferite, în vederea controlului eficient al utilizării fondurilor alocate prin Program.

În vederea autorizării furnizorilor de medicamente este necesar să se specifice că aceştia trebuie să fie autorizaţi sanitar veterinar pentru a putea comercializa medicamente, iar ca document justificativ să se prezinte copia documentului care atestă autorizarea sanitară veterinară. Având în vedere că se decontează 25% din totalul stupilor cu familii de albine deplasaţi în pastoral, în documentul care atestă aceasta trebuie să fie meţionat numărul de stupi deplasaţi în pastoral. În scopul stabilirii eligibilităţii furnizorilor de cutii este necesară introducerea  documentului de autorizare pentru comercializare a cutiilor, respectiv copia certificatului de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului a furnizorilor de cutii. Pentru exactitatea reglementării, în cazul achiziţionării de mătci şi/sau familii de albine pentru apicultura convenţională sau ecologică se redefinesc dimensiunile minime/maxime ale efectivului deţinut în vederea achiziţionării de mătci şi/sau familii de albine.

De asemenea, se reglementează decontarea cheltuielilor în funcţie de efectivul deţinut, conform adeverinţei ANZ, pentru toate măsurile. Pentru evitarea creării condiţiilor artificiale este necesară reglementarea condiţiei ca furnizorii de medicamente, mătci, familii de albine sau stupi să nu poată fi şi beneficiari ai produsului pentru care sunt furnizori în Programul naţional apicol pentru perioada 20172019. Totodată, tot pentru evitarea creării condiţiilor artificiale, în cadrul Programului, solicitantul care este şi furnizor constituit sub o altă formă de organizare decât cea prin care solicită sprijin nu este eligibil.

Facem precizarea că termenul limită de depunere până la data de 15 august se înlocuieşte cu 1 august, din cauza timpului redus pentru efectuarea până la data de 15 octombrie atât a controalelor administrative şi la faţa locului,  cat şi a plăţii sprijinului, având în vedere numărul mare de apicultori solicitanţi ai sprijinului.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.








    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright © 2019 AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.

Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE