Modul de folosinţă al plantelor medicinale

În produsele farmaceutice plantele medicinale sunt folosite de obicei sub formă de tincturi, extracte sau principii active ca atare (produse industriale). Tinctura se poate folosi şi ca atare sub formă de picături, cum este, de exemplu, tinctura de valeriană. Tincturile sunt preparate în farmacie sau industrie şi sunt administrate pentru uz intern sau extern. Nu se prepară în gospodărie, necesitând aparatură greu de realizat. (Maria AlexandriuPeiulescu, H. Popescu)

Alegerea procedeului de extracţie a principiilor se face în funcţie de natura produsului vegetal şi a substanţei principiului extras. De regulă, plantele medicinale pot fi folosite sub următoarele forme: ceaiuri, inhalaţii, cataplasme, clisme, băi de plante. Cele mai simple forme de preparare a ceaiurilor medicinale sunt: infuzarea, decocţia şi macerarea. Infuzarea (obţinerea infuziei) se foloseşte la extragerea substanţelor active din produsele vegetale, care conţin ţesuturi friabile (fragile): flori, frunze, ierburi, iar în unele cazuri chiar şi rădăcini şi fructe ce conţin uleiuri volatile, care prin fierbere se pierd. Dacă nu există o cantitate de plantă prescrisă în reţetă, se iau, în general, 6% grame; pentru rădăcină de valeriană - 3% grame; pentru frunze de digitală - 0,5% grame şi pentru rădăcină de Ipeca - 0,25% grame. Infuzia se obţine astfel: peste produsul mărunţit se toarnă apă clocotită, se acoperă vasul şi se menţine 15-30 minute la cald. Se strecoară prin tifon sau strecurătoare cu sită fină; reziduul (planta rămasă) se poate stoarce. Decocţia (obţinerea decoctului) se foloseşte la extracţia substanţelor active din produsele vegetale cu ţesuturi lemnoase: rădăcini, rizomi, scoarţe, fructe sau frunze coriace (frunze groase, de exemplu de eucalipt). Produsul vegetal mărunţit se tratează cu apă în clocote şi se fierbe timp de 5-15 minute sau se menţine într-o baie de apă în fierbere 30 de minute, după care se strecoară şi se completează la cantitatea prescrisă, prin stoarcerea reziduului (planta rămasă după fierbere) şi spălarea lui cu apă fierbinte. Macerarea (obţinerea maceratului) se foloseşte de obicei la extragerea mucilagiilor din plante, exemplu: din rădăcină de nalbă, seminţe de in etc. Peste produsul mărunţit se adaugă cantitatea de apă rece prescrisă şi se menţine aproximativ 30 de minute la temperatura camerei, agitând vasul de 5-6 ori; în funcţie de specie, timpul de macerare poate fi variabil. Lichidul obţinut prin macerare se decantează (se lasă să se aşeze), apoi se strecoară. Se spală reziduul cu apă (rece) o dată sau de două ori şi se toarnă peste lichidul filtrat până se obţine cantitatea prescrisă. Macerarea se foloseşte şi la unele flori, cum ar fi cele de nalbă; reziduul se infuzează sau chiar se face o decocţie, care se adaugă la primul filtrat. Doza şi modul de întrebuinţare sunt factori importanţi de care trebuie să se ţină seama la prepararea şi administrarea ceaiurilor medicinale. Aceste ceaiuri, ca şi produsele de farmacie, trebuie folosite corect şi în proporţie, după formula indicată. Pentru aceasta, dăm echivalenţa cantitativă a diferitelor organe de plante uscate şi fragmentate măsurate cu o linguriţă plină, care reprezintă: frunze = 2-3 grame; flori = 3-4 grame; rădăcină şi rizomi = 5-7 grame; scoarţă = 6-7 grame, fructe = 5-6 grame; părţi aeriene = 4-5 grame; mătase de porumb = 1 gram. Ceaiurile medicinale se prepară la nevoie şi se păstrează cel mult o zi. Se consumă proaspete, neîndulcite sau îndulcite cu miere, zahăr sau zaharină. În cazul în care nu sunt alte indicaţii, ceaiurile medicinale se beau de obicei dimineaţa pe nemâncate, când resorbţia este completă, seara înainte de culcare sau la 2-3 ore după masa principală. Ceaiul medicinal se bea foarte încet, înghiţitură cu înghiţitură, cald. De obicei se face o cură mai îndelungată (identică cu apa minerală), dar nu nelimitată, fiindcă se poate ajunge la o acumulare a acţiunii principiilor active din planta respectivă, ceea ce, în unele cazuri, dăunează organismului. În tratamentul cu plante medicinale nu trebuie aşteptat un efect imediat (fac excepţie cele cu acţiune antiseptică, cardiotonică, hemostatică, calmante ale sistemului nervos central). Ele acţionează în timp, în urma unui tratament îndelungat şi sistematic. S-au înregistrat cazuri, ca, de exemplu, o colită puternică, care nu s-a vindecat cu tratament medical sau regim alimentar, dar s-a vindecat printr-o cură consecventă cu ceai de flori de muşeţel. Ceaiurile medicinale, preparate dintr-o singură plantă sau amestecuri de plante medicinale, pot fi folosite şi ca băuturi reconfortante, atât pentru oamenii sănătoşi, cât şi pentru cei bolnavi. Ele asigură un aport crescut de apă, zaharuri, vitamine, săruri minerale, principii active pe care le conţin. În afară de ceaiuri, plantele medicinale pot fi folosite şi sub formă de inhalaţii, cataplasme, clisme, băi locale sau generale, tincturi. Inhalaţiile se obţin din plante medicinale aromatice sau din uleiuri extrase din plante. Peste planta mărunţită sau uleiul volatil, puse într-un vas smălţuit sau de porţelan, se toarnă apă fierbinte. Vaporii de apă antrenează uleiul volatil, care este inhalat odată cu aceştia, acţionând la nivelul căilor respiratorii. Se recomandă în răceli sau diferite afecţiuni ale căilor respiratorii. Cataplasmele sau prişniţele sunt preparate din plante medicinale aduse la un grad de mărunţire foarte fină şi îmbibate cu apă călduţă. Ele sunt aplicate direct pe piele sau între două tifoane. Exemplu: făină de muştar, in, hrean etc.; au acţiune revulsivă sau emolientă. Băile din plante medicinale sunt utilizate în scop terapeutic şi au efecte binefăcătoare asupra întregului organism. Se obţin în general prin infuzare (obţinerea unei infuzii din planta sau plantele respective, care după filtrare se răstoarnă în apa din baie) sau decocţie. Se mai pot obţine prin introducerea plantelor mărunţite, puse într-un săculeţ de tifon, direct în apa fierbinte din baie. Cu tot efectul binefăcător al plantelor medicinale, trebuie să ţinem seama de faptul că, în tratamentul bolilor acute sau cronice grave, acestea s-ar putea să nu aibă efect. Bolnavul este astfel sustras de la o medicaţie corespunzătoare şi întârzie un tratament energic imediat, riscând în acest mod agravarea bolii. Subliniez că această pledoarie prezentată anterior nu urmăreşte să prescrie tratamente sau să înlocuiască consultaţia medicală, ci numai să facă cunoscut cititorilor acest tezaur natural, plantele medicinale cu acţiunile lor terapeutice, îndrumând utilizarea sa raţională, în mod ştiinţific, contribuind astfel la apărarea sănătăţii omului.

Victor VĂTĂMANU