Molia cartofului (Phthorimaea Operculella Zeller) - un dăunător periculos

Molia cartofului este un dăunător periculos, cu potenţial de răspândire în ţara noastră, bogat în specii care au o răspândire pe toate continentele, dar cu caracter dăunător de importanţă deosebită sunt doar genurile Phthorimaea şi Scrobipalpa. Genul Phthirimaea cuprinde două specii foarte periculoase pentru cartof şi tutun: P. operculella pentru cartof şi P. heliopa pentru tutun.

Răspândirea geografică

După datele OEPP, dăunătorul este foarte răspândit în regiunile tropicale, mediteraneene şi cu potenţial de răspândire şi în regiunile temperate, astfel: Europa - în Grecia, Cipru, Portugalia, Spania, Franţa, Germania, Irlanda, Olanda; Africa şi Orientul Mijlociu - Algeria, Maroc, Egipt, Etiopia, Kenya, Libia, Malaiezia, Mauritius, Senegal, Zair, Africa de Sud, Irak, Israel, Iordania, Liban, Siria; Asia - Birmania, China, India, Indonezia, Japonia, Nepal, Pakistan, Vietnam; Australia, Noua Zeelandă, Oceania; America de Nord şi Centrală - Canada, Mexic, SUA şi America de Sud. În România nu a fost semnalat decât la controlul de frontieră, la cartofii de import, după cum prezintă A. Dehelean şi Carmen Dombi. Transporturile cu cartofi infestaţi cu molia cartofului au fost returnate, atât cele sosite pe cale maritimă, cât şi cele sosite pe căi rutiere. Răspândirea dăunătorului se face în mod deosebit prin tuberculii de cartof infestaţi. Aria sa de răspândire este în creştere.

Plante atacate

Planta-gazdă pentru acest dăunător este în primul rând cartoful cultivat, dar pot fi şi alte Solanaceae: vinete, ardei, tomate, tutun şi, după unii autori, chiar sfecla şi solanaceae necultivate.

Identificarea dăunătorului după modul de atac

Identificarea după modul de atac nu este edificatoare; acesta se poate asemăna cu al altor insecte dăunătoare, dar este un indiciu care trebuie luat în considerare. Larvele recent eclozate minează frunzele, hrănindu-se cu mezofilul şi lăsând epiderma superioară şi inferioară intacte. Galeriile sunt înguste la început, apoi treptat se lărgesc, conţinând excrementele de culoare închisă. Larvele fac, de asemenea, galerii în peţiol, apoi ajung în tubercul. În interiorul tuberculilor formează galerii în toate direcţiile, dar ele nu se intersectează. Diametrul galeriilor poate fi de 2-3 mm. Tuberculul tăiat este ciuruit, galeriile au aspect murdar şi sunt căptuşite cu fire mătăsoase. Excrementele din galerii sunt împinse spre exterior, astfel că orificiile de pătrundere sunt acoperite cu excremente expulzate. Pe tuberculii atacaţi se instalează o serie de microorganisme care determină degradarea şi putrefacţia acestora, degajând deseori un miros neplăcut. Tuberculii sunt atacaţi atât în câmp, cât şi în depozite. Atacul începe de regulă din apropierea mugurelui. La tutun şi tomate atacul pe frunze se face de obicei în nervurile principale; excrementele, de asemenea, sunt expulzate spre exterior. La tomate sunt atacate şi frunzele, mai ales în jurul pedunculului, unde se găsesc galeriile adiacente de culoare crem. Larvele pătrund prin baza pedunculului, unde se găsesc şi excrementele expulzate. Pulpa fructului nu este invadată în întregime.

Descrierea dăunătorului

Fluturele este de dimensiuni mici, are anvergura aripilor de 10-15 mm şi poate ajunge la maximum 17 mm. Aripile sunt înguste şi franjurate, mai ales aripile posterioare. La cele anterioare franjurile sunt orientate spre partea apicală (de vârf) a aripilor. Aripile anterioare sunt mai mari ca aripile posterioare şi au culoarea ocru-cenuşiu sau ocru-cafeniu. Aripile posterioare sunt mai scurte şi mai înguste, terminate cu un mucron şi au culoare alb-murdar, puternic franjurate. Antenele sunt setiforme, fine; lungimea lor atinge extremitatea abdomenului. Masculii prezintă pe aripile posterioare un grup de peri de culoare alb-gălbuie, aşezaţi de-a lungul marginii anterioare. De regulă, masculii sunt mai mici decât femelele. Părţile distale ale picioarelor adulţilor, mai ales cele posterioare, sunt gălbui. Larvele la eclozare au 1 mm şi la maturitate pot ajunge la 10-12 mm. Au culoarea alb-gălbuie sau uneori cu nuanţă de gri-verzui. Capul şi scutul protoracic sunt brun negricioase sau maronii. Larva are corpul format din 12 segmente, pe fiecare segment se găseşte câte o stigmă respiratorie. Setele şi scleritele, după modul de amplasare şi numărul lor, sunt un criteriu de determinare a speciei. Modul de determinare după chetotaxie este singurul care ne dă posibilitatea de stabilire a speciei în acest stadiu de dezvoltare. Crisalida este fuziformă, de culoare galben-verzuie spre roşiatică, cu lungimea de 7-10 mm; terminal, prezintă un mic cremaster, cu un cârlig. Crisalida este învelită într-un cocon de culoare albgălbuie, cu lungimea de 12-14 mm. Oul are culoarea alb-sidefie, apoi devine plumburie, 0,35 x 0,50 mm.

Activitatea dăunătorului

Acest dăunător a fost foarte mult cercetat. Se cunoaşte că activitatea dăunătorului începe la 8-10 grade Celsius. Fluturii apar primăvara timpuriu, după câteva zile apare copularea, care poate dura mai multe zile. Proporţia dintre femele şi masculi este de 1:1. Înmulţirea poate avea loc şi prin partenogeneza. Longevitatea adulţilor este de minimum 5 zile (după Bartoloni) şi maximum 53 zile (picard) sau 60 de zile (Atherson). Fluturii zboară greoi, în zig-zag, la distanţe scurte de 5-6 metri, apoi cad nemişcaţi printre frunze, bulgări sau tuberculi. Zborul se face seara sau noaptea; ziua stau ascunşi. După Tomnic, adulţii pot fi activi şi la o temperatură de 6-8 grade Celsius. În regiunile temperate, după o perioadă scurtă de copulare, femelele depun ponta formată din 40-80 de ouă. În regiunile calde (după Atherson), pot să depună 160 de ouă. Acestea sunt depuse de preferinţă pe suport vegetal, frunze, muguri, tuberculi, dar pot fi depuse şi pe alt suport din vecinătatea plantelor. Oul are un adeziv care îl ajută mai bine la fixarea de suport. Durata incubaţiei este în funcţie de temperatură şi umiditate: 44 de zile la cea mai joasă temperatură, de 10 grade Celsius şi 3-4 zile la 25 de grade Celsius, care este temperatura optimă. Larvele, imediat după eclozare, caută hrana, pătrunzând în ţesutul vegetal, unde formează galerii. Într-o frunză sau un tubercul pot exista mai multe larve. Ele pot ieşi dintr-o galerie pentru a se hrăni la suprafaţă, mai frecvent la tomate, dar de regulă se hrănesc în interiorul galeriilor. Durata dezvoltării larvelor este de minimum 6 zile la 35 de grade Celsius şi în medie de 15 zile; dacă temperatura scade foarte mult, durata larvară ajunge la 2-4 luni. La maturitate, larvele părăsesc galeriile şi se retrag pentru impupare, în locuri ferite, în pliurile frunzelor uscate, pe peţiolul frunzelor, pe diferite suporturi. În depozite, le regăsim pe ambalaje, saci, lăzi pe substraturi cu asperităţi. Durata de crisalidă este în funcţie de temperatură şi umiditate şi poate fi de 10-30 de zile în medie, cu minimum de 4 zile şi maximum de 97 de zile. Numărul generaţiilor este în funcţie de zona climaterică. După Picard, în Franţa, clasic sunt  şase generaţii; după Peertalia, în Sicilia sunt şapte generaţii; în regiunile tropicale, în India pot fi 12-13 generaţii.

Importanţă economică

Larvele produc daune importante atât în câmp, cât şi în depozite, mai ales în regiunile calde. Plantele în vegetaţie nu se pot dezvolta din cauza distrugerii foliajului, care poate ajunge la 70%. În depozite, într-o perioadă scurtă, de circa 30 de zile în sezonul de vară şi 50-60 de zile în sezonul de iarnă, cartofii pot fi distruşi în proporţie de 80-90%. În Europa şi bazinul mediteranean, pagubele cele mai mari au fost semnalate în: Cipru, Iran, Malta, Maroc, Portugalia, Grecia, Turcia (după datele OEPP). Au fost semnalate pagube şi în alte ţări în care dăunătorul este răspândit pe un areal limitat. Pagubele pot fi cauzate şi la tutun şi chiar la tomate.

Controlul fitosanitar

Se face un control exigent la importul de cartofi, precum şi la celelalte plante care pot fi atacate de acest dăunător. Se acordă atenţie deosebită cartofilor care provin din ţările unde acest dăunător există. Tuberculii de cartof sunt secţionaţi pentru observarea galeriilor. Se extrag larvele şi se face determinarea acestora. La cartofii destinaţi înmulţirii, precum şi în toate cazurile suspecte sau de constatare a prezenţei dăunătorului, se trimit probe şi la Laboratorul Central de Carantină Fitosanitară şi se execută un supracontrol la destinaţie de către inspectorii de protecţia plantelor şi carantină fitosanitară. Pentru cartofii care au fost plantaţi se execută controlul şi în perioada de vegetaţie şi la recoltare. Determinarea pe larve se face după caracterele de chetotaxie, iar determinarea pe adulţi se face pe armătura genitală. În cazul apariţiei dăunătorului, în culturi se iau imediat măsuri de carantină. Suprafaţa cu cartofi infestaţi se delimitează şi se aplică tratamente cu insecticide cu acţiune sistemică pentru a avea efect asupra larvelor care se găsesc în  frunze. Se repetă tratamentul până la lichidarea dăunătorului. Cartofii se recoltează separat şi se vor folosi numai la industrializare. În următorul an, nu se vor cultiva cartofi în perimetrul suprafeţei care a fost carantinată. Din unele informaţii rezultă că gazarea cu bromură de metil, sau alt fumigen, a cartofilor infestaţi cu acest dăunător nu are eficacitatea corespunzătoare nici în mijloacele de transport, nici în magazii, deoarece gazul nu poate pătrunde în interiorul galeriilor întortocheate şi, mai ales, acolo unde orificiile de ieşire sunt acoperite cu excremente; ea poate fi eficientă cel mult asupra adulţilor şi larvelor care se găsesc la suprafaţă.

Victor VĂTĂMANU