Monitorizarea şi controlul dăunătorilor din genul Ditylenchus la nivel de fermă

Importul materialului de plantare, direct de către producători sau prin intermediari neautorizați, fără controale obligatorii executate de către organismele abilitate privind starea sanitară, a dus în ultimii ani la introducerea în tară a mai multor boli, dăunători şi paraziți care nu existau sau nu creau probleme deosebite. Printre aceștia, nematozii comuni ai cartofului din genul Ditylenchus, nematozi polifagi, dăunători de carantină fitosanitară. Prezența lor a dus la declasarea de cantități apreciabile de material de plantare produs în fermele specializate.

​Se estimează că există aproximativ 42.000 de specii diferite, şi probabil multe alte specii necunoscute vor fi descoperite în viitorul apropiat. Dintre aceste specii, nematozii fitofagi sunt încadrați în 1.500 de specii din 150 de genuri diferite. Respingerea de la valorificare a materialului produs a avut ca efect reducerea cantităților disponibile de cartof pentru sămânță, accentuând şi mai mult deficitul în acest domeniu.
 
Speciile de nematozi au o biologie şi un comportament unic și sunt de obicei dificil de gestionat sau eradicat odată ce sunt depistaţi în câmp. În plus, asemănările lor morfologice îi fac dificil de diagnosticat. Prezenţa nematozilor constă într-o reducere apreciabilă a calităţii tuberculilor şi în pierderi mari de producţie recoltată, în timpul depozitării. În tuberculii infestaţi au loc modificări fiziologice şi biochimice importante: reducerea conţinutului de apă şi amidon, acumularea în exces a zaharurilor, descompunerea proteinelor, intensificarea sau reducerea proceselor enzimatice. Pierderile produse de nematozi culturilor agricole sunt dificil de apreciat, cuantumul acestora fiind direct legat de zonă, caracteristicile climatice ale anului, specia de nematod şi planta gazdă. Porţile deschise de nematozi în plante favorizează dezvoltarea unor boli bacteriene şi fungice. Deseori, aceștia sunt vectori ai unor viroze grave ale plantelor. De menţionat faptul că, majoritatea nematozilor au o paletă foarte largă de plante gazdă care aparţin unor familii botanice îndepărtate sau pot trăi pe o singură plantă sau mai multe, însă apropiate ca origine. În egală măsură, frecvent plantele sunt parazitate simultan de mai multe specii de nematozi.
De aceea, pentru fermieri este important să cunoască cu ce specie de nematod se confruntă în câmp, aceasta necesitând o analiză la un laborator specializat.
Genul Ditylenchus (Nematoda, Tylenchida) are o poziţie sistematică complexă. Ditylenchus dipsaci și D. destructor sunt nematozi paraziţi cu importanţă economică ridicată, fiind agenţi patogeni importanţi ai cartofului în majoritatea zonelor de cultură de la noi. În plus, acești nematozi sunt listaţi ca dăunători de carantină în mai multe ţări, inclusiv în România.
 
Ditylenchus destructor (nematodul tuberculilor) este un patogen major în multe regiuni din Europa (în special Rusia), Asia, America de Nord, Oceania şi în unele regiuni izolate din America de Sud şi Africa de Sud. Are o gamă foarte largă de plante gazdă mono și dicotiledonate. Pe lângă cartof și alte culturi cu tuberculi sau bulbi (iris, dalia, gladiole, hamei, rubarbă), atacă trifoiul alb și roșu și buruieni (mentă, scaietele de câmp, susai, podbal, pir, păpădie, tătăneasă etc.). Nematodul nu prezintă o fază de supravieţuire în condiţii nefavorabile de mediu, de aceea chiar în lipsa unei gazde optime de dezvoltare poate să reziste în sol în micelii de ciuperci. Pierderile produse de acesta în câmp şi în depozite variază între 10-40%. Păstrarea cartofului infestat în depozite în care nu sunt respectate condiţiile de temperatură și umiditate adaugă un procent de 10-20% pierderi. De aceea fermierii trebuie să proceseze și să vândă loturile de cartof fără să le mai depoziteze peste iarnă. Nematodul se poate dezvolta şi reproduce 60-80 de zile la temperaturi de 5-34°C. Nu este foarte tolerant la uscăciune. Înmulţirea lui este favorizată de fertilizarea cu azotat de amoniu. S-a observat că în tuberculii infectaţi are loc o reducere a cantității de amidon şi o creştere a activităţii amilolitice. Pe lângă temperatură, umiditatea solului are un rol important în procesul de infestare al tuberculilor de cartof. Astfel, la o umiditate a solului de 60% infestarea poate fi de 63%, iar la peste 80% umiditate infestarea poate ajunge la 93%. D. destructor are preferinţe pentru părţile plantei gazdă aflate sub nivelul solului: stolonii şi tuberculii. Părţile aeriene sunt mai rar atacate. Chiar în absenţa unei plante gazdă nematodul supravieţuiește în solurile agricole o perioadă  de 5 – 10 ani. Analizând doar aspectul exterior al tuberculilor este dificilă detectarea prezenţei lui D. destructor. Eșantioanele de tuberculi trebuie tăiate sau decojite pentru a căuta petele sau „buzunarele” albicioase caracteristice în care se găsesc majoritatea nematozilor. Cu toate acestea, pe tuberculii de cartof grav afectaţi se observă de obicei zone ușor înfundate, cu epiderma crăpată și încreţită, care se desprinde pe alocuri de ţesutul de la bază. Pulpa are un aspect uscat și făinos, cu o culoare care variază de la cenușiu la maro închis sau negru. Atât adulţii cât şi larvele se hrănesc cu ţesuturile de cartof, preferându-le pe cele aflate imediat sub epidermă.
Ditylenchus dipsaci (nematodul tulpinilor) este mai frecvent la culturile de usturoi, dar dăunează și altor specii de plante, inclusiv cartofului. Afectează tulpinile, stolonii și tuberculii. Planta are o creştere slabă, debilă, tulpinile bolnave se umflă și se curbează. De asemenea, pe frunze se pot forma gale, care provoacă deformări semnificative. Simptomele tipice rănilor produse de nematozi pot fi observate atât pe părţile supraterane cât și subterane ale plantelor. Pe frunze, infestările rădăcinilor cu nematozi semnalează în general plante mici, pipernicite, ofilire prematură, cloroze și alte simptome caracteristice deficienţelor de nutrienţi.
 
Principalele căi de pătrundere și de răspândire în câmp a nematozilor comuni ai cartofului pot fi: cartoful pentru sămânță necertificat, provenit din ţări sau zone de risc, câmpuri infestate; alte specii-gazdă folosite la plantare în asolament cu cartoful (bulbi, tuberculi, rădăcini și rizomi); solul sau mediile de cultură atașate de plantele gazdă sau ne-gazdă destinate plantării, cu rădăcini, provenite din zonele în care apare dăunătorul; solul care aderă de utilaje sau materiale de ambalare provenite din zonele în care apare dăunătorul; căile de acces legate de apă.
 
Controlul eficient al nematozilor este în general dificil și complex datorită biologiei particulare a acestor paraziţi. Trăiesc în sol, au un ciclu de viaţă scurt, se înmulţesc rapid și au în general populaţii foarte mari. Există doar puţine genotipuri de plante rezistente la aceştia, iar nematocidele, produsele chimice specifice, au efect limitat din cauza interacţiunii lor cu componentele din sol şi sunt în general evitate de fermieri din cauza efectelor secundare asupra omului, mediului și nu în ultimul rând a costurilor foarte ridicate. Strategiile de control pentru nematozi trebuie planificate cu atenţie pentru a avea reale şanse de reuşită. Utilizarea mai multor strategii de control (IPM – integrated pest management) este recomandată pentru a optimiza eficienţa combaterii. Măsurile profilactice, selecţia soiurilor rezistente şi respectarea cu stricteţe a măsurilor de carantină fitosanitară instituite, toate trebuie aplicate cu atenţie de către fermieri pentru controlul acestor dăunători. Scopul măsurilor de carantină fitosanitară este acela de a preveni pătrunderea unui organism dăunător într-un nou areal.
Fermierii au nevoie de o serie de date cât mai apropiate de realitatea câmpului care să facă posibilă gestionarea adecvată a nematozilor: diagnosticarea corectă a speciilor de nematozi; stabilirea relaţiei dintre densitatea populaţiei și pierderile de producţie; cunoașterea biologiei nematozilor, stabilirea gamei de plante gazdă; cunoașterea dinamicii populaţiei; cunoașterea eficienţei metodelor de control; fezabilitatea economică a metodelor de control. Cea mai eficientă metodă este rotaţia culturilor. În cazul nematozilor este dificil, deoarece D. destructor este polifag, dar se pot folosi culturi alternative ne-gazdă, cum ar fi sfecla de zahăr.
De asemenea, este deosebit de important ca buruienile să fie controlate atent și sistematic pe toată perioada de vegetaţie a cartofului datorită polifagiei accentuate a nematodului. Trebuie accentuat faptul că populaţiile nematozilor cresc sub culturi precum trifoiul și lucerna și persistă în buruienile de câmp sensibile (Mentha arvensis, Sonchus arvensis). Măsuri precum: sortarea atentă a cartofului pentru sămânţă, recoltarea timpurie a cartofului, utilizarea lucernei drept cultură precedentă sau semănarea de iarnă a secarei urmată de plantarea de primăvară târzie a cartofului, au dus la o reducere considerabilă a infestării. Mai multe cercetări au arătat că utilizarea formele amidice ale îngrășămintelor azotate au redus ușor prevalenţa infecţiei cartofilor pentru sămânţă cu D. destructor, în timp ce îngrășămintele pe bază de nitrat de amoniu au favorizat înmulţirea nematodului.
Strategiile de control propuse spre a fi utilizate pentru nematozii cartofului sunt: • folosirea la plantare a cartofului sănătos, certificat, provenit din zone sau câmpuri libere de nematozi;• rotația culturilor și succesiunea cu plante non-gazde;• controlul atent al buruienilor pe toată perioada de vegetație a cartofului; • evitarea diseminării pe alte suprafețe a nematozilor, prin curățarea uneltelor și utilajelor, utilizarea pentru irigare a apei curate și curățarea încălțămintei; • plantarea cartofului la începutul unui sezon de vegetaţie, care este mai puțin favorabilă reproducerii nematozilor; • îndepărtarea plantelor cu simptome şi izolarea zonelor infestate în cazul depistării nematozilor;• utilizarea dacă este posibil a controlului biologic; • utilizarea acolo unde se impune și este din punct de vedere economic fezabil a nematicidelor. (sursa: M. Hermeziu, D. Donescu, V. Donescu, INCDCSZ Braşov, ”Cartoful în România”, vol 31).
 
Roxana Drăghici