Monocultura grâului de toamnă

​Problema cultivării grâului după grâu trebuie analizată ținând seama de biologia plantei, de structura culturilor dintr-o unitate agricolă, de condițiile de umiditate ale anului de cultură și de mijloacele tehnice cu care este înzestrată unitatea.

​Grâul de toamnă suportă să fie cultivat după el însuși un număr mare de ani fără să se înregistreze o scădere simțitoare a producției. Astfel, în urma cercetărilor, producția grâului de toamnă în monocultură în primii 15 ani s-a încadrat în limitele producției normale de grâu. După următorii 9 ani, producția a scăzut simțitor, variind de la un an la altul. Trebuie reținut că, în toți anii experimentali, producția grâului în monocultură a fost mai mică decât producția obținută într-un asolament de 4 ani.
Este de menționat faptul că în anii mai puțin favorabili, producția de grâu în monocultură scade considerabil. În România este acumulat în prezent un bogat material experimental și de producție din care se desprinde că grâul cultivat mai mulți ani după el însuși își reduce pronunțat producția. Scăderea evidentă a producției de grâu cultivat în monocultură este determinată de îmburuienarea terenului, înmulțirea bolilor și dăunătorilor, acumularea în sol a unei flore bacteriene rizosferice, care, prin produsele ei vitale, dăunează creșterii și funcționării în bune condiții a rădăcinilor grâului.
Îmburuienarea grâului cultivat după el însuși în comparație cu rotațiile propuse, constituie un factor depresionar al producției. Combaterea chimică a buruienilor din grâul cultivat în monocultură nu înlătură total acest factor negativ. An de an în monocultură apar buruieni rezistente la erbicide. În combaterea chimică a buruienilor intervin greutăți în primăverile reci și ploioase, sau cu nebulozitate ridicată, care reduc simțitor eficiența erbicidelor. Aplicarea tratamentelor, investițiile în utilaje și mașini performante conduc la ineficiența economică a culturii repetate a grâului.
Cultura grâului după grâu mai mulți ani la rând creează condiții favorabile pentru dezvoltarea celor mai diferite boli și dăunători. Astfel se dezvoltă fuzarioza (Fusarium graminearum), malura (Tilletia sp.), îngenuncherea cerealelor (Ophiobolus graminis, Cercosporella herpotricoides etc), făinarea (Erysphe graminis), gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides), ploșnițele cerealelor (Eurygaster sp. si Aelia sp.), nematozi (Anguina tritici) și alte boli și dăunători.
Influența plantei premergătoare asupra producției de grâu de toamnă este determinantă de la an la an. Cu excepția sfeclei de zahăr, după toate celelalte plante premergătoare, producția de grâu este mai mare față de monocultură. Sporurile de producție determinate de planta premergătoare, în 65% din cazurile analizate, au fost asigurate prin obținerea de producții mult mai mari.
Fără îndoială că producția de grâu crește în rotația grâu-porumb față de monocultură. După cum se cunoaște, această rotație este cea mai extinsă în România și prezintă o importanță economică deosebită. Este totuși necesar să se reliefeze că producția de grâu în rotația grâu–porumb este însemnat mai mică decât producția ce se obține în asolamentele de lungă durată.
Introducerea în asolament a trifoiului, care asigură îmbunătățirea fertilității solurilor, determină creșterea producției de grâu față de asolamentul de 2 ani (grâu-porumb) cu circa 13,3 qintale/ha. Rotația de 3 ani, în care intră mazărea ca plantă amelioratoare, determină o creștere a producției de grâu cu 13–15 qintale/ha. De reținut că în nici una din variante nu s-au folosit îngrășăminte chimice.
Cu trecerea anilor, producția de grâu în rotația grâu-porumb scade în mod evident, în ciuda folosirii în fiecare an a îngrășămintelor chimice. În rotația grâu-porumb, față de asolamentele de durată mai lungă, starea fitosanitară a culturii este evident înrăutățită.
Grâul și porumbul au comune peste 10 boli, dintre care unele destul de grave. Specia Fusarium roseum, varianta graminearum se găsește în sol în mod frecvent sub formă de micelii saprofite pe resturile de grâu și porumb. Rotația grâu-porumb sporește rezerva de inocul de Fusarium din sol.
Față de aceste elemente incontestabile, la care ar mai trebui adăugat și gradul mare de îmburuienare a culturii grâului în rotația grâu-porumb, în comparație cu asolamentele de durată mai lungă, se cere periodic întreruperea succesiunii grâu-porumb, în general a succesiunii cereale-cereale.
Acest fapt este posibil prin introducerea în asolament și a altor culturi, cum sunt plantele tehnice și unele leguminoase pentru boabe. Astfel, apare posibilitatea ca un număr de ani grâul să nu mai revină după porumb, păstrându-se totuși încărcătura de cereale cerută de interesele economice ale economiei naționale. Se poate lua în considerație introducerea unei plante amelioratoare a fertilității solului (mazăre, soia, fasole, borceaguri, sau plante cu recoltare timpurie, in pentru ulei, cânepă etc, în funcție de zona de cultură) pe acele sole pe care, după un interval de timp, în succesiunea grâu-porumb se constată stagnarea sau scăderea producției de grâu.
Numeroase cercetări efectuate în România în ultimii ani, în cele mai diferite condiții pedoclimatice, au condus la concluzia că în cultura grâului de toamnă, monocultura poate fi folosită 2 și chiar 3 ani de zile la rând, aplicând îngrășăminte și lucrând solul în cele mai bune condiții.
Cultura grâului după grâu este indicată în toamnele secetoase, când pregătirea solului după plantele ce se recoltează târziu nu se poate realiza corespunzător și nici semănatul nu se poate face la timp. În acest caz, producțiile în monocultură sunt evident mai mari decât producțiile obținute în rotația cu plantele ce se recoltează târziu.
Trebuie precizat că îngrășămintele nu pot suplini decât parțial la grâul în monocultură efectul pozitiv al plantei premergătoare. După 2–3 ani de monocultură, producția de grâu scade, indiferent de aplicarea îngrășămintelor. Experimental s-a dovedit că îngrășămintele sunt mai bine valorificate când grâul intră în rotație cu alte culturi.
În condiții de irigare, grâul poate ocupa o pondere mai mare sau mai mică, în funcție de gradul de specializare al fermei de culturi irigate, de menținerea la nivel înalt a fertilității solului, de exploatarea la parametrii economici ridicați ai sistemului de irigație, de importanța grâului în economia națională.
Monocultura este exclusă în condiții de irigare, întrucât după recoltarea grâului trebuie imediat semănată o cultură pentru nutreț sau boabe care, până în toamnă, să asigure o a doua recoltă.
Rotația de doi ani grâu-porumb, de asemenea, nu poate fi luată în considerare întrucât porumbul, care în condiții de irigare este reprezentat prin formele cele mai productive (târzii sau semitârzii) nu asigură condiții corespunzătoare, pentru semănatul grâului la epoca optimă.
În condiții de irigare grâul intră în asolamente de 3–6 ani, cu încărcături mai mari sau mai mici în funcție de interesele economice și de menținerea ponderii cerealelor la nivel de 60–66%. În alcătuirea rotațiilor și în condiții de irigare trebuie asigurată grâului de toamnă o plantă premergătoare care se recoltează înaintea porumbului și care aduce îmbunătățiri fertilității solului. Soia prezintă o deosebită importanță din acest punct de vedere. La o încărcătură mare de grâu se poate lua în considerare varianta și cu floarea-soarelui.
Cercetătorii descriu pentru culturile irigate trei tipuri de asolamente în care grâul de toamnă ocupă de la minimum 10% din asolamentul de 6 ani, la minim 16% în asolamentul de 5 ani și la minimum 25% în asolamentul de 3 ani.
Și în condiții de irigare, planta premergătoare grâului de toamnă prezintă, pentru obținerea unor producții ridicate, aceeași importanță pe care o prezintă pe terenurile neirigate, în cultura obișnuită. Argumentele în favoarea rotațiilor prezentate anterior au aceeași semnificație și pentru cultura grâului pe terenuri irigate.
 
Victor Vătămanu