Monsanto Farm Progress Show, la a treia editie, alaturi de BASF si IPSO

7 minute de citit

Monsanto Farm Progress Show, la a treia editie, alaturi de BASF si IPSO

_Monsanto a organizat împreună cu compania BASF și IPSO Agricultura, în a doua parte a lunii august, cea de-a 3-a ediție a Farm Progress Show. În săptămâna 17-20 august, gazdă a fost domnul Mihai Petrosu, la Ferma Petrosu din Brăila, iar în săptămâna 24-27 august, evenimentul s-a desfășurat la ferma Semislend, din Cărpiniș, Timiș, gazdă fiind domnul Samson Popescu. Pentru cele două locații și-au manifestat interesul peste 1.500 de fermieri, veniți de la distanțe mari, care au petrecut sub soarele dogoritor o lungă perioadă de timp.


_Fermierii interesați au avut ocazia să vadă un câmp complex și variat, pornind de la cultura de porumb, diferite variante de fertilizare, diferite scheme de densități la semănat. Au fost prezentați hibrizii care există deja în portofoliul Monsanto, precum și candidații în testare pentru condițiile din România, care ulterior vor fi promovați în comercial.

Pentru a întregi imaginea soluțiilor tehnologice, Monsanto le propune și le recomandă fermierilor din România cultura a doua de porumb în cultură succesivă. La nivel global, biodiversitatea reprezintă una dintre preocupările companiei Monsanto: hibrizii de porumb propuși pentru tehnologiile de producere a biogazului, porumbul alb care se cultivă pe scară largă pentru hrana omului în Africa de Sud, precum și diferite scheme de fertilizare. Fermierii au fost interesați în mod special de alegerea unui hibrid cât mai eficient, în funcție de condițiile de mediu în care seamănă culturile, de hibrizii toleranți la secetă, de hibrizii care se pretează la semănat mai devreme sau mai tardiv și de alternativele uscării clasice ale porumbului în momentul recoltării.

Perioada de semănat recomandată de Monsanto ține cont de tipul de sol pe care se realizează semănatul și de zona în care sunt amplasate viitoarele culturi. Densitatea la semănat este corelată cu nivelul de fertilizare care poate fi asigurat, dar și cu aportul de apă existent în zonă. Potențialul ridicat al hibrizilor DEKALB se datorează modului în care sunt asigurate verigile tehnologice, în funcție de hibridul cultivat, se pot obține până la 11-12 tone boabe/hectar pe câmpurile comerciale. Alături de hibrizii Monsanto, a fost prezentat și conceptul AgCelence al companiei BASF, ce garantează beneficii prin produse de ultimă generație. Pentru cultura de porumb, BASF are produsul Opera, cu implicații puternice asupra proceselor fiziologice care au loc în plantă. Produsul Opera stimulează procesele fiziologice, datorită utilizării mult mai bune a dioxidului de carbon, procesele de fotosinteză sunt îmbunătățite, există o utilizare mult mai bună a apei, mai ales în condițiile climatice din România. De asemenea, există o mai bună utilizare a tuturor îngrășămintelor, o sănătate mai bună a plantelor, sporindu-se astfel rezistența, acestea nefiind afectate de vânturi puternice sau de secetă.

Produsul Opera întărește rezistența și la alte condiții de stres, chiar și la grindină. Pe loturile unde acesta a fost a aplicat, plantele de porumb au reacționat mult mai bine în urma unor condiții de stres, și-au revenit mult mai rapid și se vor înregistra în mod cert mari diferențe de producție. Gabriel Ghiță, directorul departamentului tehnic Monsanto, ne-a prezentat modulul

de biodiversitate, ce cuprinde porumbul alb, porumbul de biogaz și porumbul de bioetanol. Porumbul alb este unul dintre hibrizii de porumb din Africa de Sud, porumb în care bobul este de culoare albă. „Are aceleași calități, caracteristici precum orice hibrid de porumb, nu există nici o diferență în ceea ce privește calitatea între un porumb tradițional românesc și acest porumb alb. Singura diferență constă în faptul că hibridul din Africa de Sud, denumit «porumbul alb» este foarte tardiv, fiind din grupa 720 FAO, este un hibrid care, din punct de vedere al biodiversității, este bine venit și în România.

În condițiile de cultură din țara de origine – Africa, înălțimea lui poate ajunge până la 7 metri. În modulul din România, înălțimea plantei este de 3,50 metri, iar comparativ cu ceilalți hibrizi are deja 1 metru în plus ca talie. În Africa, se plantează la o densitate redusă, de 20-30 de mii plante la ha. Anul acesta, ca și anul trecut, în modulul de epoci de semănat avem semănatul porumbului după recoltarea rapiței și un alt modul cu semănatul porumbului după recoltarea orzului și grâului. Într-un modul au fost trei tipuri de hibrizi din grupele timpurii, hibrizi ce anul trecut au ajuns la maturitate și au putut fi recoltați la sfârșitul lunii octombrie, cu o umiditate de 22%. Foarte mulți fermieri utilizează porumbul în cultură dublă sau după recoltarea rapiței. Pentru fermierii interesați de porumbul siloz, compania Monsanto deține trei hibrizi. Cerințele pentru un porumb siloz sunt: densitatea de minimum 80 de mii de plante la hectar, o fertilizare mai bună, comparativ cu porumbul pentru boabe, și, de asemenea, irigarea este necesară pentru a avea o producție bună.

La porumbul siloz, pe lângă materia vegetală, ne interesează și boabele, pentru că de aici vine partea de proteină. Momentul optim pentru recoltat este cel în care boabele sunt în fază de lapte-ceară, astfel că însilozarea se realizează cu ușurință.

Alături de hibrizii porformanți marca Monsanto, dar și de tratamentele oferite de Compania BASF, IPSO Agricultură și-a prezentat o gamă extinsă de tractoare, utilaje pentru prelucrat solul, combine și ridicătoare.

Combina de recoltat furaje John Deere 7250, cu un motor fabricat de John Deere de 9 litri, 350 de cai putere, este o combină performantă, dedicată celor care au ferme de animale.

Încărcătorul telescopic Manitou MLT 731 Turbo, fabricat în Franța, are o înălțime de ridicare maximă de 6,9 metri, îi pot fi atașate diferite unelte de ridicat, de exemplu cu furcă de paleți, cupă de cereale sau, după caz, cupă pentru dejecții solide.

Tractorul John Deere 8R are interiorul îmbrăcat în piele, este dotat cu instalație de aer condiționat, navigație prin satelit complet integrată, sistem de comandă cu monitor color de 7 inci, ce nu mai necesită un monitor adițional în cabină, reducând astfel costul de achiziție a utilajului.

Vârful de gamă din Seria 8 este JD 8345R, al cărui motor dezvoltă o putere de 345 cai, are o transmisie complet automată și este fabricat în SUA.

Acest tractor este echipat cu sistemul de navigare prin satelit Autotrac, fabricat de John Deere. Tractorul este capabil să întoarcă singur la capăt de rând fără intervenție umană.

Cultivatorul Cultimer 6500 de la Kuhn are o lățime de lucru de 6,5 metri, mai multe rânduri de organe active, discuri de nivelare și, în spate tăvălugul, pentru tasare, mărunțire și nivelare a solului. O semănătoare cu discuri, cu o lățime de lucru de 4 metri, cu distanța între rândurile de semănat de 12,5 cm, ce poate avea și lățimi de lucru de 3 sau 6 metri. Capacitatea buncărului este de 2.700 de litri, pentru a asigura o autonomie destul de mare în timpul mersului, necesită minimum 140-150 de cai putere, începând de la modelul de 3 metri. În anumite condiții, semănătoarea se poate folosi pentru semănatul direct în miriște, în funcție de resturile vegetale și de umiditatea solului. Un avantaj al acestei semănători sunt roțile de tasare, din spatele modulului de pregătire a terenului, care sunt largi și nu exercită o presiune mare pe sol, acesta nefiind tasat excesiv înaintea semănatului.

Cultivatorul poate lucra la o adâncime cuprinsă între 5 și 30 cm, printr-o simplă schimbare a organelor active. Fiecare organ activ este dotat cu sistem de siguranță prin dublu arc, astfel încât, în cazul în care întâlnește un obstacol în sol, organul activ se poate ridica până la 30 cm deasupra solului, evitându-se astfel ruperea acestuia. Organul activ este dotat și cu palete de întoarcere a pământului, pentru o mai bună amestecare a solului în timpul mersului.

Simona MUNTEANU

revista, agricultura, evenimente, mecanica agricola, vegetal, monsanto, basf, ipso, farm progress show, tehnologii, hibrizi, combina, cultivator, john deere, dekalb

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Septembrie 2026

  • Agricultura nu mai poate fi privită doar prin prisma producției

    La prima vedere, cifrele nu ar trebui să sperie pe nimeni. În întreaga lume se vor produce, în sezonul 2026/27, aproximativ 2,416 miliarde de tone de cereale. Este cu 3% mai puțin decât în sezonul precedent, dar rămâne a doua cea mai mare recoltă din istorie. Cel mai recent raport realizat de Consiliul Internațional al…

    …continuare

  • În dialog cu fermierii – 1 Septembrie 2026

    «Cum a decurs campania de recoltare a culturilor de toamnă?» Adrian Mocanu, adm. SC Agrianca Prodserv, loc. Dumbrava, județul Prahova „În această campanie am avut ploi în timpul recoltatului și umiditate relativă crescută, astfel încât, în multe zile, nu am putut intra la recoltat decât în orele după-amiezii. A fost o campanie destul de lungă…

    …continuare

  • Agropartners deschide un nou capitol: schimbare de management și o nouă identitate vizuală

    După mai bine de două decenii în care a contribuit la dezvoltarea și consolidarea companiei pe piața românească de utilaje agricole, Anamaria Damian își încheie mandatul de Director General. Începând cu noua etapă, conducerea executivă a Agropartners va fi preluată de William England, manager cu peste 30 de ani de experiență internațională în agribusiness. Schimbarea…

    …continuare

  • Valerian Iștoc preia conducerea Summit Agro România

    Summit Agro România anunță o schimbare la nivelul conducerii companiei. Începând cu 16 septembrie 2026, funcția de Președinte va fi preluată de Valerian Iștoc, profesionist cu experiență îndelungată în sectorul agricol și cu o bună cunoaștere a organizației. Revenirea lui Valerian Iștoc în cadrul Summit Agro România reprezintă un element important al acestei schimbări de…

    …continuare

  • INDAGRA 2026: Romexpo lansează o componentă de conferințe complet reinventată

    Premieră pe scena din pavilionul B1: patru zile de conferințe tematice, dezvoltate în parteneriat cu Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, Consiliul Patronatelor ESG din România, Comunitatea Antreprenorilor Tineri din Agricultură și Asociația Inter-Bio. INDAGRA unul dintre cele mai importante târguri dedicate agriculturii din România este organizat de ROMEXPO, în perioada 28 octombrie –…

    …continuare

  • PotatoEurope și SugarBeet Expo 2026: tehnologia culturilor rădăcinoase, prezentată în condiții reale de lucru

    În perioada 9–10 septembrie 2026, domeniul Rittergut Gestorf, din apropiere de Hanovra, Germania, va deveni punctul de întâlnire al profesioniștilor din sectorul cartofului și sfeclei de zahăr. PotatoEurope revine în Germania, iar ediția din acest an va avea loc în paralel cu prima ediție a SugarBeet Expo. Sub tema „Make Your Business Grow”, cele două…

    …continuare

  • Agrii România respinge concluziile Consiliului Concurenței și își reafirmă angajamentul față de fermieri și parteneri

    Agrii România („Agrii”) a luat act de comunicatul emis de Consiliul Concurenței privind investigația sa asupra presupuselor practici anticoncurențiale ale producătorilor și distribuitorilor de pe piața românească a semințelor și produselor fitosanitare. Agrii respinge ferm concluziile Consiliului Concurenței, afirmă că nu s-a angajat în niciun moment în practici de fixare a prețurilor și, prin urmare,…

    …continuare

  • Performanță la recoltarea hibridului PT315 de la Corteva Agriscience

    În prima săptămână a lunii august, Corteva Agriscience a organizat, în ferma Agronatura Geco din localitatea Urlați, județul Prahova, evenimentul „Corteva Harvest Day”, dedicat culturii de rapiță. Participanții au putut vedea în câmp genetica Pioneer, caracteristicile agronomice ale hibrizilor, precum și rezultatul unei demonstrații de recoltare. Vedeta evenimentului a fost hibridul PT315, care a realizat…

    …continuare

  • Rapița performantă se construiește din toamnă

    Răsărirea uniformă, dezvoltarea rozetei, sistemul radicular și echilibrul nutrițional sunt esențiale pentru obținerea unor producții stabile în condiții climatice dificile. În ultimii ani, cultura de rapiță a fost pusă tot mai mult la încercare de schimbările climatice: seceta din perioada semănatului, temperaturile ridicate din toamnă, perioadele scurte favorabile lucrărilor agricole și oscilațiile termice din timpul…

    …continuare

  • Genetica KWS care răspunde așteptărilor fermierilor

    Hibrizi de porumb cu potențial ridicat de producție, genetică adaptată condițiilor pedoclimatice din România și investiții de milioane de euro în calitatea seminței – acestea au fost principalele argumente prezentate fermierilor la platforma demonstrativă organizată de KWS Semințe România la Smirna, județul Ialomița. Pe 20 august, KWS Semințe România a organizat o platformă demonstrativă dedicată…

    …continuare

  • Donau Saat își consolidează portofoliul de cereale păioase cu soiuri adaptate condițiilor din România

    Cultura cerealelor păioase reprezintă una dintre principalele direcții de activitate pentru Donau Saat România, compania punând accent atât pe soiuri cu potențial ridicat de producție, cât și pe calitate. Bogdan Craiciu, responsabil comercial și dezvoltare portofoliu în cadrul Donau Saat România, subliniază tradiția în ameliorarea plantelor de cultură a acționarilor companiei, Saatbau Linz și Probsdorfer…

    …continuare

  • BASF Agricultural Solutions investește într-un nou Centru Climatic

    BASF Agricultural Solutions anunță extinderea capacităților de cercetare printr-o investiție strategică într-un nou Centru Climatic la sediul său central din Limburgerhof, Germania. Noua facilitate va consolida poziția companiei în domeniul cercetării și va susține generarea datelor științifice necesare procesului de omologare a produselor pentru protecția plantelor la nivel global. Lucrările sunt în plină desfășurare, iar…

    …continuare

  • Adaptarea agriculturii la schimbările climatice

    Prima ediție a „Zilei Agriculturii Reziliente” a pus în prim-plan potențialul culturii de sorg în România și necesitatea dezvoltării unei filiere care să ofere fermierilor soluții de valorificare a producției. Reziliența este un concept tot mai prezent în agricultura actuală, iar pentru ferme înseamnă, în esență, capacitatea de a asigura continuitatea activității în condiții de…

    …continuare

  • Cultura de porumb performează în sistem irigat

    Fermierul Adrian Georgescu, administratorul societății Adiflora din localitatea Smirna, județul Ialomița, lucrează 2.600 de hectare, dintre care aproximativ 65 – 70% sunt irigate. Pentru cultura porumbului, fermierul consideră că irigațiile au devenit indispensabile, în contextul condițiilor climatice din ultimii ani. Așadar, investițiile în infrastructura de irigații au devenit o prioritate pentru ferma ialomițeană. „Dacă vorbim…

    …continuare

  • Irigațiile, investiția care poate securiza producția de porumb

    În condițiile în care seceta și temperaturile ridicate au devenit factori de risc constanți pentru cultura porumbului, investițiile în irigații trec tot mai mult de la categoria „avantaj tehnologic” la cea de instrument pentru stabilizarea producției. Pentru fermele care dispun de sursă de apă, piața oferă în prezent soluții adaptate atât suprafețelor mari, cât și…

    …continuare

  • Platformă demonstrativă de sorg, la Gîrbovi

    Un lot demonstrativ cu hibrizi de sorg, proveniți de la cinci companii de semințe, a fost organizată la sfârșitul lunii august pe terenurile fermei Agromec Gîrbovi din județul Ialomița. Evenimentul, organizat de Sorghum ID și Forumul APPR, a adus în prim-plan genetica disponibilă pentru fermierii români, dar și principalele elemente tehnologice care pot face din…

    …continuare

  • Noua serie CLAAS ARION 5 CMATIC – motoare cu patru cilindri și o putere de până la 180 CP

    Cu noul ARION 5 CMATIC, CLAAS își consolidează poziția în segmentul tractoarelor cu patru cilindri, cu o putere maximă cuprinsă între 145 și 180 CP. Pe lângă transmisia power-split continuu variabilă CMATIC, cele trei modele se remarcă prin confortul la conducere și utilizare la cel mai înalt nivel, soluții digitale de gestionare a utilajelor și…

    …continuare

  • Când fiecare kilogram de îngrășământ contează: Kverneland Exacta CL GEOSPREAD

    Pe pajiștile din nordul Țării Galilor, precizia fertilizării a devenit la fel de importantă ca în culturile de câmp. Un exemplu este ferma familiei Morris, din apropiere de Rhyl, unde un distribuitor de îngrășăminte Kverneland Exacta CL GEOSPREAD este utilizat pentru fertilizarea celor peste 320 de hectare exploatate pentru producția de lapte. În condițiile în…

    …continuare

  • SKY Agriculture extinde gama METHYS PCS cu o versiune dedicată semănatului

    Cultivatorul de precizie METHYS PCS are o nouă configurație, echipată cu brăzdare cu tije fine și sistem dedicat de distribuție a semințelor. Disponibilă din septembrie, soluția este destinată în special semănatului culturilor de acoperire în condiții dificile, pe terenuri uscate și cu cantități importante de resturi vegetale. Semănatul culturilor de acoperire în sol uscat și…

    …continuare

  • Agricultura de precizie, analizată la nivel european

    Cele mai recente date disponibile la nivel european, publicate de Eurostat în iulie 2026 și bazate pe Ancheta structurii exploatațiilor agricole din 2023, arată că fermele care folosesc tehnologii de agricultură de precizie gestionează în România aproximativ 10–15% din suprafața agricolă utilizată, față de 44% la nivelul Uniunii Europene. Diferența este considerabilă și devine și…

    …continuare

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani