Murul altoit - o cultură «nemuritoare»

Acum 12 ani, Ion Vasile Moraru din satul Poiana Trestiei, aparţinând de comuna Cosminele din judeţul Prahova, înfiinţa, aşa cum susţine, prima cultură de mur altoit din ţară. La un deceniu de atunci, bilanţul este mai mult decât pozitiv.

A fost vorba de dragoste la prima vedere

„Am văzut prima dată un mur în comuna din care am venit aici. Bogăţia fructelor şi faptul că nu avea spini m-au impresionat. De atunci, gândul că o cultură de mur este ceva ce merită efortul mi-a încolţit în minte.“ Acum 10 ani a plantat 30 de ari. Adică aproape tot pământul din curtea casei. A fost nevoit să-şi vândă maşina şi remorca pentru a-şi procura răsadul. A folosit şi banii din ordonanţa pe care a luat-o la disponibilizarea de la Interprinderea Mecanică din Plopeni. „De la fabrică am plecat că mă săturasem de instabilitatea continuă de la locul de muncă. Am ales iniţiativa privată. Mi-am zis să fac ceva în aşa fel încât viaţa mea să nu mai depindă de alţii.“ A cumpărat butaşii din Olanda cu ajutorul unui şofer de tir. Apoi a plantat după cum s-a priceput. Nu a avut de unde să se inspire. Nimeni nu mai avea aşa ceva în ţară. „Am avut recoltă din primul an, dar cu adevărat a început să intre pe rod (cultura de mur altoit - n.r.) din al doilea an.“ Producţia a crescut constant până în anul al cincilea. Murul atinge maturitatea începând cu anul 4 sau 5. Nu are o evidenţă exactă a câştigurilor, dar poate să spună că familia lui trăieşte din această mică afacere. Şi încă bine. „Poate a fost şi norocul celui care încearcă pentru prima dată ceva.“

De la dragoste la o «căsnicie» pe viaţă

Murul se dovedeşte o afacere foarte bună. A fost inspirat şi, încetul cu încetul, şi-a creat propria tehnologie. Neştiind cum se plantează, a mers la început pe o distanţă aproape dublă decât cea pe care o recomandă acum, după 10 ani de experienţă. A plantat 1.000 de butaşii la un metru între ei pe rând şi a lăsat 4 m între rânduri. Acum a mai intercalat între fiecare două rânduri încă un rând, cum s-ar spune a mai adus 500 de butaşi pe rod. Nelu Vasile Moraru (mie îmi vine să-i zic „Muraru“) recomandă această variantă de plantare ca fiind cea mai aproape de ideal. Acum are 1.500 de butaşi, fiecare produce în medie 5 kg mure/an. Asta înseamnă 7,5 t pe 0,3 ha, adică 25 t/ha. Preţul mediu al unui kg de mure este 10 lei, aşa că, la un calcul simplu, de pe un hectar de mur altoit se poate câştiga 250.000 lei, ceea ce înseamnă ceva. Cât priveşte comercializarea producţiei de mure, susţine fermierul nostru, o vinde integral de la poartă. La început vindea prin staţiuniile de pe Valea Prahovei şi de aceea şi-a cumpărat o izotermă pentru transport. Acum o ţine la umbră pentru că lumea a aflat de el şi vine direct la Cosminele. O parte din producţie, în perioadele în care culesul depăşeşte posibilitatea de stocare şi cererea de moment, o procesează. La fel face şi cu ceea ce nu comercializează direct (fructele mai mici sau strivite). Prin procesare obţine produse cum ar fi gem, peltea, dulceaţă, ţuică, pălincă şi lichior de mure, care sunt foarte căutate. Pentru a nu mai avea presiunea alterării fructelor, a investit în două camere frigorifice, unde să stocheze murele pentru mai mult timp. Adevărul este că şi perspectiva exportului şi a obţinerii unui preţ mai bun pentru marfa sa a fost resortul iniţial. De-a lungul anilor a avut solicitări din Germania şi Belgia, dar nu putea strânge cantitatea necesară unui transport rentabil. „Adevărul este că preţul oferit de nemţi este tentant“, spune nea Nelu „Muraru“. Camerele frigorifice le-a ridicat cu mâinile sale. Echipamentul de refrigerare l-a costat cam 5.000 de euro. dar de acum va putea livra marfă şi nemţilor.

Cultura murului – o soluţie pentru fermierii cu pământ puţin

Murul se dovedeşte a fi o soluţie pentru scoaterea din zona de subzistenţă a multor ferme de familie care nu dispun de suprafeţe mari. Ţinând cont că murul se poate cultiva şi pe terenuri în pantă de până la 30%, poate fi o soluţie pentru fermele din zona submontană. Nu se mai pune la socoteală că întreţinerea este destul de simplă şi costurile sunt extrem de reduse. În primul an, la plantare, se face o lucrare cu plugul cât mai adânc. Recomandat ar fi un scarificator, dar atunci când a plantat nu era în zonă un asemenea utilaj. Cine alege varianta manuală va trebui să sape o groapă de 50/50/50 cm în care se pune înapoi pământul mărunţit, cât mai afânat, pentru a permite rădăcinilor să avanseze uşor. Apoi se face plantarea. Din metru în metru pe rând, nu prea adânc, cu rădăcinile cât mai la suprafaţă. „Unii nu m-au ascultat şi au avut probleme cu prinderea butaşilor. Dacă urmează sfatul meu, de a planta cât mai la suprafaţă, rata de succes la prinderea materialului săditor trece de 99%”. În ceea ce priveşte materialul săditor, ideal ar fi plantarea de butaşi de doi ani pentru că intră imediat pe rod. Rata de prindere nu depinde de vârsta butaşilor.

Întreţinerea culturii de mur se face uşor şi relativ ieftin

Abia după 10 ani de la prima lucrare a solului a mai săpat rândurile, pentru că „lucrările ar rupe drajonii“ care îi asigură materialul genetic pentru replantări, dar şi pentru comercializare. În fiecare an se păstrează o singură coardă, pe fiecare butaş, pentru producţie. Coarda se alege cu un an înainte de o a tăia pe cea care şi-a făcut datoria. Această manevră este de bază. Apoi, în fiecare an, coardele se conduc pe boltă ca şi viţa-de-vie. Se leagă doar cu fâşii textile supraelastice pentru a nu sugruma planta, în aşa fel încât coarda să nu atingă sârma. Deşi viaţa unui mur este estimată la 15 ani, plantaţia se regenerează natural prin drajonare. Este de ajuns să laşi un drajon de schimb pentru fiecare butaş care are tendinţa de îmbătrânire. Asta înseamnă că, practic, plantaţia este nemuritoare. Cea mai costisitoare activitate din plantaţie este culesul. La cules este deseori nevoit să apeleze la zilieri. Vecini, amici şi oameni pe care de obicei îi cunoaşte. În rest, se ocupă împreună cu soţia de toată plantaţia. Dacă în primi şapte ani murii nu au avut nevoie de nici un fel de tratament, în ultimii trei ani a avut probleme cu făinarea. Aşa că a fost nevoit să stropească de două ori, la un interval de 12 zile, pentru a ţine sub control această problemă. Dar şapte ani nu avut nici o problemă privind bolile sau dăunătorii. Într-un singur an, în care a fost o iarnă cumplită şi îngheţul i-a afectat plantaţia, a avut probleme de producţie. În rest, murii nu l-au dezamăgit niciodată. Pentru a combate eventualele perioade de secetă ,acum foloseşte şi un sistem de irigare prin picătură. Aşa, precum o centură de siguranţă.

Este o afacere pentru trei generaţii

Ion Vasile Moraru are doi copii. Un băiat şi o fată. Fiecare cu treaba lui. Fata este inginer chimist, iar băiatul a terminat un liceu cu profil forestier şi are o afacere în domeniul tâmplăriei. Mai exact, face mobilier din lemn. „Foişorul de deasupra camerelor frigorifice este opera lui.“ Nici unul dintre copii nu au încă drag de această afacere. „Dar nu se ştie niciodată cum vor evolua lucrurile atunci când noi nu ne vom mai putea ocupa fizic de toate muncile“, spune cu speranţă nea Nelu „Muraru“.

Poiana Trestiei se găseşte într-o zonă submontană de o frumuseţe deosebită. Mai ales toamna. Este atâta linişte acolo încât îţi poţi auzi gândurile. Unultre din acestea, care mă urmăreşte, este că într-o zi voi scrie pentru voi din propria mea cultură de mur altoit.

Tudor CALOTESCU