Musculiţa japoneză a fructelor, specie invazivă greu de combătut

1/5/2020

Drosophila suzukii, musculiţa asiatică cu aripi pătate (Spotted Wing Drosophila, SWD) sau musculiţa japoneză a fructelor este o specie din grupul musculiţelor de oţet dăunătoare. Originară din sud-estul Asiei, a pătruns în Europa şi America de Nord în 2008. Ulterior, s-a extins rapid, fiind raportată în multe ţări producătoare de fructe.

Organizaţia Europeană de Protecţia Plantelor consideră că în prezent D. suzukii este răspândită pe întreg continentul, coasta de vest şi de est a Mării Negre fiind printre zonele de mare favorabilitate. Viteza cu care se extinde D. suzukii în Europa este apreciată la aproximativ 1.000 km/an, ca urmare a comerţului cu fructe.

Musculiţa japoneză s-a stabilit cu succes în multe părţi ale lumii, de cele mai multe ori prin comerţul intensificat de fructe proaspete, pe fondul abilităţii larvelor de a trăi ascuns în interiorul fructelor şi de a rămâne nedetectate înainte de transport. În consecinţă, răspândirea pasivă este considerată principala cauză de migrare a speciei D. suzukii. Pătrunderea este favorizată şi de încălzirea globală, care îi permite să se stabilească şi să dezvolte populaţii considerabile şi alte în zone decât cele în care se dezvoltă în prezent. SWD are o toleranţă termică ridicată şi este capabilă să reziste atât la veri fierbinţi, precum cele din Spania, cât şi la zone reci (Alpi); poate supravieţui în regiuni cu temperaturi medii zilnice sub 11°C. În România, primele exemplare au fost colectate pe în 2013, în nordul Capitalei. A supravieţuit în zona Băneasa, la temperaturi minime negative de -17...-18°C. Perioada activă în care s-a înregistrat prezenţa musculiţei japoneze a fost de 3-4 luni pe an, de la sfârşit de august până la final de noiembrie, sau chiar decembrie în iernile blânde. Adulţii sunt mici de circa 2,5-4 mm lungime. Masculii sunt mai mici (2-3,5 mm) decât femelele (2,5-4 mm), cu corpul galben-maroniu, cu benzi mai întunecate pe abdomen. Au ochii roşii, tipic familiei Drosophilidae. Masculul, spre deosebire de femelă, prezintă câte o pată întunecată distinctă la extremitatea fiecărei aripi, caracteristă ce diferenţiază această specie de alte specii europene de Drosophila. Femelele se identifică uşor după ovipozitorul aflat pe ultimul segment al abdomenului, puternic sclerotizat, cu câte 30-36 de zimţi puternici, negri, pe fiecare margine. Cu ajutorul acestuia femela străpunge pieliţa fructelor-gazdă pentru depunerea ouălor în pulpă. Ovipozitorul specific este caracterul esenţial prin care femela de D. suzukii se deosebeşte de femelele celorlalte specii europene din genul Drosophila. Larva este cilindrică, albă-crem, de 3,5 mm lungime.

Ciclul biologic şi plante atacate/gazdă

Are un număr variabil de generaţii/ an în funcţie de condiţiile de climă. În Asia, poate să dezvolte 3-13 generaţii/ an. Insecta iernează ca adult în diferite adăposturi, sub scoarţă, sub resturi vegetale pe sol sau în fructele căzute.

Adulţii ies primăvara, când temperatura ajunge la 10°C. Unele studii au arătat că adulţii pot fi activi şi în zilele calde de iarnă. Durata de viaţă diferă de la o generaţie la alta, de la câteva săptămâni până la 10 luni. În zonele de favorabilitate, depunerea ouălor are loc din aprilie până în noiembrie. Spre deosebire de celelalte specii comune ale genului, care se dezvoltă în fructele stricate, D. suzukii preferă să îşi depună ouăle în fructele sănătoase, aflate în pârgă sau la coacere, cultivate sau sălbatice.

Femelele fecundate folosesc ovipozitorul zimţat pentru a crea o spărtură în pieliţa fructelor şi pentru a depune ouăle în interior, care durează 10-65 de zile.

O femelă depune 1-60 ouă/zi, iar în timpul duratei de viaţă poate ajunge şi la 600 de ouă. Larvele se dezvoltă în interiorul fructelor, hrănindu-se cu pulpa acestora. De cele mai multe ori ele se împupează în interiorul fructelor. Stadiul de ou durează 1-3 zile, cel de larvă 5-7 zile, iar cel de pupă 4-15 zile.

O generaţie poate dura 1-2 săptămâni, în funcţie de condiţiile climatice. Împerecherea are loc ziua, adulţii fiind foarte activi la circa 20°C (nu are loc la sub 10°C). Împerechere se repetă după fiecare depunere a ouălor. La peste 30°C, masculii devin sterili. Musculiţele adulte se hrănesc cu fructele căzute, rupte şi fermentate ale plantei-gazdă.

În absenţa unor gazde preferate, se pot hrăni şi cu mere şi chiar cu sevă de stejar. Locurile favorabile de iernare sunt în general asociate cu aşezările populaţiei. Principalele habitate preferate sunt terenurile agricole, pădurile şi tufăriile, livezile, serele. Specia se poate găsi şi în zonele urbane şi periurbane. D. suzukii poate să infesteze şi să se reproducă pe o gamă largă de specii de fructe- gazdă, cultivate şi sălbatice, de la fructele arbuştilor şi semiarbuştilor fructiferi la cele ale pomilor fructiferi şi viţei-de-vie. Sunt preferate fructele moi. Cele atacate se disting uşor, după prezenţa vizibilă a unor orificii în pieliţă, care indică locul de pătrundere al femelelor. După 1-2 zile, zona din jurul orificiilor se înmoaie şi se afundă, creând o pată din ce în ce mai evidentă. Adânciturile pot elibera scurgeri care favorizează infecţiile secundare. După ce larvele se hrănesc cu pulpa fructului, pata devine moale şi maronie.

Impact economic

Fiind insectă extrem de polifagă, reprezintă o ameninţare serioasă la culturile de fructe moi cu pieliţa subţire: cireşe, afine, zmeură, mure, căpşune, piersici, caise, struguri, chiar şi măr, prun, păr. Are o gamă foarte largă de fructe- gazdă, o rată mare de reproducere şi o durată foarte scurtă între generaţii, elemente ce vor conduce la creşterea rapidă a unor populaţii agresive. Studii din Italia au arătat că 20-50% din fructele plantaţiilor de cais aflate în jurul celor de cireş (gazde preferate) au fost infestate; peste 90% din cireşele recoltate au fost atacate, chiar şi în unele livezi în care s-au aplicat tratamente chimice impotriva muştei europene a cireşelor, Rhagoletis cerasi. În 2010, în provincia Trentino, paguba produsă de atacul de D. suzukii a fost estimată la 3-4 milioane de euro. Producţia de afine şi zmeură a înregistrat reduceri de 25-35%.

În Elveţia, producătorii de cireşe de regulă renunţă la recoltarea celor puternic infestate (peste 20%), efortul pentru sortare necesitând prea mult timp şi bani. În plus, nu se justifică, deoarece există riscul ca unele fructe infestate să nu fie observate şi eliminate, şi astfel producţia să fie respinsă la livrare. D. suzukii afectează şi strugurii sănătoşi aflaţi la maturitatea de coacere. Sunt preferate boabele crăpate sau afectate de agenţii fitopatogeni, de păsări sau grindină în timpul recoltării, deoarece reprezintă surse de hrană şi suport pentru ovipozitare mai facile. OEPP a decis în 2011 adăugarea speciei D. suzukii pe lista A2 a dăunătorilor recomandaţi pentru reglementare ca dăunători de carantină. Cu toate acestea, specia nu este reglementată fitosanitar în Europa, deoarece s-a constatat la acel moment că aceasta s-a stabilit deja într-o asemenea măsură încât eradicarea a fost considerată imposibilă.

Combaterea chimică este foarte dificilă

Strategiile de combatere combinate au scopul de a reduce populaţia. Din cauza capacităţii ridicate de reproducere, precum şi a abilităţii de dispersie a acestui dăunător, sistemele de avertizare timpurie prin folosirea capcanelor cu oţet şi vin sunt considerate vitale în zonele în care D. suzukii nu a fost încă semnalată. Detectarea timpurie a adulţilor şi monitorizarea cu ajutorul capcanelor sunt elemente-cheie, indiferent de sistemul de management, deoarece permit aplicarea oricărei măsuri de combatere înainte ca musculiţa să depună ouăle. Măsuri culturale: atât fructele infestate, cât şi cele coapte, supracoapte şi în descompunere se îndepărtează şi se distrug prin îngropare la o adâncime considerabilă. Orice fruct care rămâne în câmp sau în livezi este sursă de hrană şi permite ouălor şi larvelor să îşi completeze dezvoltarea. Compostarea fructelor nu este o metodă sigură de distrugere a ouălor şi a larvelor. Recoltarea fructelor la timp şi în mod regulat este, de asemenea, o măsură importantă deoarece femelele preferă să depună ouăle în fructele coapte şi supracoapte; înlăturarea din culturi şi/sau din jurul acestora a plantelor din flora spontană ale căror fructe moi pot fi gazdă (mahaleb, măceş, soc etc.). Folosirea plaselor antiinsecte este evaluată experimental şi pare a fi o strategie promiţătoare. D. suzukii este considerată o insectă cu bune abilităţi de zbor, de aceea se recomandă combaterea pe zone întinse. Existenţa unui singur câmp sau livadă netratată reprezintă o sursă de infestare uriaşă.

Combaterea biologică: sunt multe studii privind acţiunea unor prădători naturali, dar controlul lor efectiv asupra populaţiei dăunătorului nu a fost încă dovedit. Tulpini de bacterii endosimbiotice din genul Wolbachia pot fi folosite în controlul biologic. Combaterea chimică: insecticidele organofosfate şi piretroide s-au dovedit a fi foarte eficace împotriva adulţilor de D. suzukii. Cu toate acestea, substanţele active nu sunt foarte persistente, asigurând o protecţie fitosanitară a fructelor de doar 7-10 zile. În plus, numărul mare de generaţii la această specie necesită multe intervenţii chimice în faza de coacere a fructelor, ceea ce duce la sporirea riscului de reziduuri în fructe, a rezistenţei dăunătorului şi afectarea polenizatorilor şi a altor specii utile. Eficacitatea insecticidelor împotriva larvelor este limitată, deoarece ouăle sunt depuse în fructe. Prin urmare, combaterea musculiţei japoneze se axează pe tratamente chimice care vizează adulţii. (Pentru mai multe informaţii puteţi consulta: „Sistem de supraveghere şi detectare timpurie a agenţilor de dăunare în culturi horticole şi agricole în diferite condiţii agroclimatice“, C. Chireceanu, A. Teodoru, A. Chiriloaie, ICDPPB)

Roxana DRĂGHICI

0 Comments

articole

Musculiţa japoneză a fructelor, specie invazivă greu de combătut

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT