Nasterea Domnului (Craciunul)

__Negrăit de mare este bucuria pe care toți credincioșii o simt acum, când Biserica ne cheamă să prăznuim trupeasca naștere a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu toți drepții și proorocii, salvăm întru duhovnicească veselie, căci s-a născut, din Fecioara Maria, Iisus Hristos, Izbăvitorul, Luminarea, Viața, Mântuitorul lumii.

---

_David a prorocit despre dumnezeirea, preoția cea veșnică și suferințele Domnului Iisus Hristos. Isaia a vestit nașterea din fecioară, minunile și patimile Sale. Ieremia a prorocit o legătură nouă între om și Dumnezeu prin Iisus Hristos. Daniel a vestit vremea sosirii Sale pe pământ; Miheia, locul unde avea să se nască; Zaharia, intrarea triumfală în Ierusalim și vinderea pe 30 de arginți, prețul trădării lui Iuda și, în sfârșit, Maleahi a vestit jertfa Lui sângeroasă.

Bătrânul Iosif cu Fecioara Maria, supunându-se poruncii împăratului de la Roma, pentru numărătoarea supușilor săi, după o călătorie de mai multe zile de-a lungul unor ținuturi muntoase, au ajuns de la Nazaret la Betleem, unde trebuiau să se înscrie și ei.
Orașul era ticsit de lume și, neaflând ei unde să găzduiască, s-au adăpostit într-o peșteră. Aici s-a născut Fiul lui Dumnezeu, în tăcerea nopții și în cele mai mari lipsuri. Locuitorii, neștiind taina, se odihneau. Dumnezeu n-a voit însă ca întruparea Fiului Său să treacă neobservată. A deconspirat aceasta unor păstori, suflete curate, care pășteau turmele în aceleași locuri unde altădată David păștea turmele tatălui său.

Un înger le-a adus vestea și le-a spus să meargă la staul, unde vor afla un Prunc înfășat și culcat în iesle. Deodată, o ceață cerească se unește cu îngerii, lăudând în văzduh pe Dumnezeu, zicând: „Mărire întru cei de Sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace, întru oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Corul de îngeri nu se mai aude și nici o rază de lumină nu arată dumnezeirea noului născut, dar credința deschide ochii păstorilor și ei recunosc în Prunc pe Mântuitorul și Învățătorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
O stea luminoasă le arată Magilor de la Răsărit pe Împăratul cel Ceresc. Aceștia i se închină și-i aduc daruri: aur, smirnă și tămâie. Și astfel, „steaua vestește, magii se închină, păstorii zic cu fluierele, minune înfricoșată văzând”.

Multe și nenumărate sunt darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu, dar nici unul nu poate copleși darul ce ni s-a făcut prin întruparea Fiului Său. De aceea, se cuvine să păstrăm în inimile noastre de creștini un adânc și nesecat izvor de mulțumire și firească recunoștință. „Tot ce faceți, cu gândul sau cu fapta, în numele Domnului Iisus Hristos să faceți, mulțumind prin El lui Dumnezeu și Tatăl”. Acest prea sfânt și mare dar a fost așteptat mii și mii de ani. Iată acum vine la noi. Să-l primim, să-i deschidem sufletul și inima, ca să-i fie ele Lui sălaș. „Așa să vă purtați, știind că au venit vremea și ceasul să ne deșteptăm din somn, căci astăzi mântuirea mai aproape e de noi decât am crezut.”

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că pe măsură ce înaintăm în vârstă, pe aceeași măsură trebuie să și sporim în credință și fapte bune, deoarece viața nu-i decât o alergare spre vesnicie. Cu venirea lui Iisus, noaptea păcatelor a trecut și ne-am trezit din somnul cel greu al acestora, răsărindu-ne ziua mântuirii. Să-L întâmpinăm cu credință adevărată, adeverită prin fapte.
„Deci, precum trupul fără suflet este mort, așa și credința fără fapte este moartă.” „Să vă îmbrăcați în Domnul nostru Iisus Hristos și îngrijirea de trup să nu o prefaceți în pofte.” Biserica noastră, ca o mamă bună și duioasă, care-și îmbracă și-și hrănește copiii, ne îmbracă în Hristos prin Taina Sfântului Botez și celelalte sfinte și dumnezeiești Taine. Ne îndulcește și ne hrănește cu Sfânta Liturghie, când pâinea și vinul se prefac în însuși trupul și sângele Domnului, iar prin celelalte rugăciuni ne înalță sufletele la Dumnezeu.

Hristos aruncă lumina peste adâncul păcatelor, ne arată adevărata cale și adevărata viață, asigurându-se nemurirea și veșnicia. „Cel ce are pe Fiul, are viață, cel ce n-are pe Fiul, n-are viață.” Să avem pe Fiul și să facem astfel încât El să se odihnescă în noi! Trebuie să avem un „Dumnezeu adevărat ca Mântuitor, căci numai la picioarele Lui putem veni acum și să zicem ca și cel lepros: «Doamne, de vei vrea, poți să mă curățești»”.
Numai El, care este adevărata curățire și sfințire, ne poate curăți de zgura păcatelor și de necuratele noastre fărădelegi. Numai El, care ne-a iubit atât de mult, încât și-a dat viața pentru noi pe Cruce, ne poate învăța taina iubirii.
El, Cel ce a fost supus și ascultător, ne poate învăta supunerea și ascultarea. Toate acestea le poate da și lucra în lume prin Biserica pe care a răscumpărat-o cu însuși sângele Său.
„Cine nu are Biserica de mamă, nu poate avea pe Dumnezeu de tată” și „în afară de Biserică, nu este mântuire”, a spus cu toată dreptatea și adevărul un părinte bisericesc.

Ce vom zice de aceia care nu se împărtășesc cu credință și evlavie și nu gustă din frumusețile Crăciunului?! Iisus Hristos vine la noi să ne aducă Evanghelia, care este puterea lui Dumnezeu spre mântuirea tuturor „celor ce cred”. Având deci cu noi lumina cea dătătoare de viață a lui Hristos, să folosim orice clipă a vieții noastre spre a agonisi sufletului nostru vistierie de fapte bune, spre slava lui Dumnezeu și spre binele semenilor noștri, spre pacea dintre noi și din toată lumea, pe care o caută așa de mult omenirea din zilele noastre, în drumul ei spre mai bine. Această visterie sufletească ne va fi de mare folos aici pe pământ, căci ea va înmulți rodul muncii noastre, va face viața mai îndelungată, oamenii mai fericiți. Toate facerile de bine către semenii noștri sunt lumini care luminează drumul vieții acestora, care merge către împlinirea binelui obștesc, dar sunt și fapte întru care se preamărește Dumnezeu.

De aceea, în această zi de praznic, să venim și noi cu aceste binefaceri înaintea Pruncului dumnezeiesc, ca magii și păstorii, și să-i zicem: „Ale Tale dintru ale Tale, Ție le aducem pe toate și pentru toate”.

Victor VĂTĂMANU