Necesitatea conservarii si refacerii patrimoniului forestier

_A devenit o evidență faptul că biosfera, cu toate ecosistemele ei naturale, este amenințată cu distrugerea de către tehnosfera creată și mânuită de om. Petrișor Petru consideră că, în aceste condiții, se impun cu fermitate măsuri pentru ocrotirea și conservarea naturii, idee susținută și în declarația primei conferințe Mondiale a Națiunilor Unite consacrată protecției mediului înconjurător (Stockholm, 1972): „Omul are o răspundere deosebită cu privire la protecția și administrarea înțeleaptă a patrimoniului pe care îl constituie flora și fauna sălbatică și locurile de viață ale acestora, care sunt astăzi grav amenințate, printr-un concurs de factori defavorabili.

---

_Conservarea naturii, în special a florei și faunei sălbatice, trebuie să ocupe un loc important în planificarea referitoare la dezvoltarea economică.“

Care este poziția României în acest context? Semnatară a mai multor convenții, România este recunoscută și apreciată pe plan mondial pentru eforturile sale de conservare a biodiversității și interzicerea comerțului cu specii de floră și faună amenințate cu dispariția.

Investițiile în domeniul protecției mediului s-au ridicat la sume importante, atât în acțiuni directe (reîmpădurirea în toate județele țării, refacerea calității și reconstrucția ecologică a unor locuri ale căror calități deosebite balneare au fost deteriorate în ultimii ani; marcarea și formarea rezervației Biosferei Delta Dunării, realizarea unor centre de vizitatori cu scop educațional, importante lucrări de refacere a circuitului apelor în această zonă, circulația apei jucând rolul de plămân al Deltei), dar și reducerea poluării apelor și a aerului, măsuri de protecție împotriva unor investiții ce afectează negativ calitatea mediului. Pădurile, având în vedere rolul pe care îl exercită, au câteva funcții foarte clar conturate: de producție (lemn, fructe de pădure, plante medicinale, producție meliferă, extrase din diferite părți ale arborilor), hidrologică, de protecție a solurilor, climatică, sanitară, recreativă, estetică, științifică, precum și de conservare a naturii (în sistemul rezervațiilor, parcurilor naționale și naturale).

Dacă în zonele bogate în păduri arborele devine valoare, în special ca buștean, în regiunile sărace el este mai prețios, rămânând în picioare. Pădurea este unicul condensator, depozit și regulator al apei tuturor râurilor, având un rol hotărâtor în menținerea și chiar în majorarea resurselor de apă, în preîntâmpinarea inundațiilor și a eroziunii solului, în protecția și ameliorarea calității apelor. Fondul nostru forestier este amplasat aproape în totalitate (circa 85-90%) în zonele de munte. Muntele fiind „castelul de apă” al țării, orice dereglare a mediului său natural, îndeosebi a echilibrului ecosistemelor forestiere, produce modificări asupra regimului hidrologic al întregii țări. Așa încât la noi, mai mult decât în altă țară, pădurea și regimul hidrologic sunt indisolubil legate prin infinite conexiuni.

Ocupând mai mult de 30% din suprafața totală a globului, pădurea este și un excelent depoluant al atmosferei, curățind-o, ca un imens filtru, de praf și impurități, atenuează extremele de temperatură a aerului și solului, reduce radiațiile reflectate și luminozitatea, crește umiditatea aerului, reduce viteza vântului, echilibrează procesele de evapotranspirație, reduce eroziunea solului.

Speciile forestiere reprezintă și un eficient dezinfectant al aerului (datorită substanțelor aromate volatile pe care le emană în aer se creează în jur o zonă lipsită de microbi patogeni).

Deosebit de importante sunt și funcția estetică (ce nu poate fi înțeleasă decât în cadrul conceptului de „frumos natural”), sanitar-igienică (pădurii recunoscându-i-se rolul sublim de ocrotitoare a sănătății omului) și funcția recreativă (cadrul cel mai prielnic pentru agrement și turism). Dar toate aceste însușiri excepționale sunt posibile numai în cazul unor ecosisteme forestiere normal structurate și rațional gospodărite. De aceea, se impune protejarea acestor
păduri împotriva ruperilor, tăierilor, cioplirilor, împotriva oricărui fel de distrugere.

Pentru a nu pierde toată această frumusețe și bogăție, și o dată cu ea posibilitatea continuității existenței noastre, exploatarea resurselor forestiere, ca parte integrantă a folosirii raționale a resurselor biosferei, va trebui să urmeze patru idei esențiale pentru raportul dintre om și pădure: minima distrugere a interacțiunilor ecologice, maxima conservare a naturii vii, permanența folosințelor multiple, grabnica reconstrucție ecologică a ecositemelor funcțional necorespunzătoare.

Creșterea continuă a populației a dus și duce inevitabil la creșterea suprafețelor ocupate de localități, de obiective industriale, căi de comunicații, lacuri de acumulare, dar și a suprafețelor agricole pentru a putea asigura hrana acestei populații. |n mare măsură, toate acestea se realizează pe seama pădurii. Bineînțeles, nimeni nu și-ar mai putea închipui încetarea oricărei acțiuni a omului asupra naturii, deoarece aceasta nu este posibilă. Dar este vital ca activitatea omului să fie strâns corelată cu posibilitățile naturii.

Ar trebuie să privim natura (și pădurea ca un component al ei) ca pe un prieten. Ar trebui să ne gândim foarte serios dacă avem dreptul de a ucide, din dorința de „distracție”, animalele și plantele a căror refacere durează ani sau uneori nu mai este posibilă, iar dispariția unei specii vegetale poate provoca sau amenința cu moartea 10-30 de specii care depind de ea: insecte, animale mari și chiar alte plante.

Pădurea nu înseamnă doar bogăție și un puternic izvor de sănătate, ci și o parte a ființei noastre sufletești, și a o distruge ar fi mai mult decât o greșeală economică, ar fi o mutilare a sufletului poporului nostru.

Dacă la acest început de mileniu III nu vom face tot ce ne stă în putință (de la plantarea unui pom, până la utilizarea celor mai sofisticate aparaturi) pentru prevenirea și ameliorarea problemelor ecologice, riscăm să adeverim cuvintele lui Chateubriand: „Pădurea precedă omul, deșertul îl urmează...”.

Victor VĂTĂMANU