REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

New Holland Agriculture celebrează 125 de ani de istorie

1/7/2020

0 Comments

 
Picture
New Holland Agriculture împlineşte 125 de ani: peste un secol de angajament faţă de cinci generaţii de agricultori de pe întregul mapamond, pentru a le uşura viaţa şi pentru ca activităţile agricole să fie mai eficiente şi sustenabile.
Valorile şi viziunea fondatorilor New Holland se află şi acum în centrul mărcii, care sărbătoreşte 125 de ani alături de agricultori, oferindu-le acestora suportul necesar în orice moment, investind şi inovând în permanenţă pentru a oferi produse, tehnologii şi servicii pentru o agricultură eficientă, sustenabilă şi profitabilă.

Carlo Lambro, preşedintele New Holland Agriculture, a declarat: „New Holland are o tradiţie bogată, care a început într-un mic oraş din Pennsylvania şi a crescut până a devenit o marcă globală prezentă în 170 de ţări. Este o istorie marcată de inovaţii importante care au schimbat agricultura. Reuneşte moştenirea unică a unor mărci precum Ford, Fiat, Braud şi Claeys. Mai presus de toate, este o istorie creată de oameni: de clienţii noştri, de distribuitorii noştri, de angajaţii noştri, zi de zi, an de an. Împreună înfruntăm multe provocări ale sectorului agricol, ajutând fermele să îşi desfăşoare activitatea într-o manieră eficientă şi profitabilă şi să obţină cele mai bune rezultate în activitatea lor“.

New Holland este alături de fermieri în fiecare sezon, în momentele bune, dar şi în momentele mai grele: „Trăim situaţii extraordinare care schimbă modul în care trăim şi lucrăm într-o manieră pe care nu ne-am fi închipuit-o niciodată“, a adăugat Carlo Lambro. „Această situaţie a evidenţiat rolul vital al agriculturii, aducând în atenţia publicului importanţa agricultorilor. Sectorul agricol a reacţionat puternic la criză, reuşind să asigure aprovizionarea cu alimente fără întrerupere, în faţa unor provocări ieşite din comun. New Holland a rămas şi rămâne întotdeauna alături de fermieri, oferind tot suportul necesar. Noi continuăm să 
investim în viitor, profitând la maxim de posibilităţile oferite de noile tehnologii, conectivitate, automatizare şi de combustibilii alternativi - lucrând împreună pentru o agricultură sustenabilă. Acum, la sărbătorirea a 125 de ani, privim viitorul cu încredere.“

Istoria New Holland: o tradiţie a inovaţiei

New Holland a fost fondată de pionieri autentici ai agriculturii, a căror moştenire supravieţuieşte în valorile ce ghidează marca în prezent. Abe Zimmerman, care a înţeles importanţa satisfacerii exigenţelor clienţilor prin intermediul unor soluţii simple şi a unor servicii de asistenţă de încredere şi al cărui mic atelier, înfiinţat la New Holland în Pennsylvania în anul 1895, va deveni într-o zi o marcă de nivel mondial; Henry Ford, care avea obiectivul ambiţios de a face astfel încât inovaţia şi mecanizarea să fie accesibile tuturor şi care în anul 1917 a produs primul tractor de serie din lume; Giovanni Agnelli, care şi-a dat seama că o soluţie dezvoltată pentru o anumită nevoie locală poate fi extinsă, oferind agricultorilor din întreaga lume o alternativă inteligentă prin intermediul utilajelor inovatoare şi uşor de utilizat, lansează în anul 1918 primul său tractor Fiat; Leo Claeys, care şi-a dedicat cunoştinţele de specialitate pentru a simplifica viaţa fermierilor, introducând, în anul 1952, în Europa, prima combină autopropulsată. Astăzi, la distanţă de 125 de ani, New Holland rămâne o marcă de încredere, deschisă şi inovatoare şi un partener de încredere pentru agricultorii din întreaga lume.

New Holland în prezent: partenerul fermierului în fiecare sezon

În prezent, New Holland rămâne alături de clienţii săi, construind relaţii strânse şi de durată, lucrând împreună pentru succesul acestora. Distribuitorii săi specializaţi garantează fiabilitate şi un răspuns prompt şi eficient. Cu aproximativ 2.000 de distribuitori şi 5.000 de puncte de contact la nivel global, New Holland este întotdeauna la îndemâna tuturor fermierilor, pregătită să ofere cea mai vastă ofertă de produse din lume şi soluţiile de care aceştia au nevoie. Ajută clienţii săi să lucreze în mod eficient şi profitabil cu soluţii lider în domeniu, axate pe inovaţie, sustenabilitate şi o eficienţă excepţională a costurilor, ca răspuns la actualele tendinţe macro ale agriculturii - digitalizare şi conectivitate, automatizare, sisteme alternative de propulsie.

De asemenea, este una dintre cele mai active mărci în implementarea soluţiilor de agricultură de precizie PLMTM şi lucrează pentru un viitor în care agricultorii vor putea gestiona activităţile lor în mod simplu, proactiv, convenabil şi transformând ferma într-un ecosistem conectat şi inteligent.

New Holland a deschis drumul către agricultura sustenabilă şi către combustibilii alternativi prin intermediul strategiei sale Clean Energy Leader, care a condus la dezvoltarea prototipului tractorului Methane Power, închizând astfel circuitul economiei circulare cu un tractor alimentat cu metan sau biometan, ce pot fi produse chiar de fermă. În următorii ani, marca va continua să ghideze tranziţia agriculturii către combustibilii regenerabili, continuând proiectul său referitor la metan, proiect care rămâne în centrul angajamentului New Holland privind sustenabilitatea.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE