REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Noi prevederi pentru depozitarea gunoiului de grajd

1/9/2021

0 Comments

 
Picture
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat pe pagina web www.afir.info, Programul de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole (Programul de Acţiune) şi Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole (Codul)- actualizate.
Aceste documente conţin prevederi aplicabile măsurilor de mediu şi climă şi submăsurilor 4.1 - Investiţii în exploataţii agricole, 6.1 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri şi 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020).
​

Programul de acţiune pune în aplicare măsurile obligatorii prevăzute în anexa nr. 4 din HG nr. 964/ 2000 privind aprobarea Planului de Acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, cu modificările şi completările ulterioare şi măsurile stabilite în Codul de Bune Practici Agricole elaborat în conformitate cu Directiva Nitraţi (Directiva Consiliului 91/676/CEE din 12 decembrie 1991 privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole). Totodată, prevederile Programului de acţiune sunt obligatorii pentru toţi fermierii care deţin sau administrează exploataţii agricole şi pentru autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe teritoriul cărora există exploataţii agricole. Codul de bune practici agricole este un document cu caracter voluntar, care conţine şi exemple de bune practici care exced măsurile obligatorii cu rol de prevenire şi reducere a poluării cu nitraţi din surse agricole. Una dintre cele mai importante modificări aduse celor două documente, cu implicaţii în elaborarea proiectelor, se referă la metodologia de calcul a dimensionării platformelor de depozitare a gunoiului de grajd. Potrivit acestei metodologii, dimensionarea se calculează pe baza indicilor de excreţie a animalelor deţinute, iar noul mod de calcul este inclus ca anexă la ghidurile solicitantului şi poate fi consultată pe site-ul AFIR, în secţiunea dedicată măsurilor 6.1 şi 6.3 (Anexa nr. 8, respectiv Anexa 9). Astfel, este imperios necesar ca în vederea depunerii cererilor de finanţare în cadrul noilor sesiuni de primire, solicitanţii de fonduri să actualizeze documentaţia potrivit acestor noi norme.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE