REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Normelor privind gestionarea sistemului autorizaţiilor de plantare a viţei-de-vie

1/4/2023

0 Comments

 
Picture
​Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a postat, în data de 30 martie 2023, în secțiunea Transparență Decizională de pe site-ul instituției, un proiect de Ordin privind modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 364/2016 pentru aprobarea Normelor privind gestionarea sistemului autorizaţiilor de plantare a viţei-de-vie pentru struguri de vin.
​Pentru a asigura transpunerea legislației europene în legislația națională și pentru a veni în sprijinul producătorilor din sectorul vitivinicol privind excepțiile de la sistemul autorizațiilor de plantare, prin proiectul de ordin se propune extinderea exceptării de la obligația de a obține o autorizație de plantare a viței-de-vie pentru constituirea colecțiilor de soiuri de viță-de-vie în scopul conservării resurselor genetice.
Măsura este luată în conformitate cu prevederile din Regulamentul nr. 2566 din 13 octombrie 2022 de modificare şi rectificare a Regulamentului delegat (UE) 2018/273 în ceea ce priveşte sistemul de autorizaţii pentru plantări de viţă-de-vie.
 
În temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 2 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin:
Art. I. – Anexa la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 364/2016 pentru aprobarea Normelor privind gestionarea sistemului autorizaţiilor de plantare a viţei-de-vie pentru struguri de vin, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 231 din data de 29 martie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
”g) autorizaţia pentru plantări noi - se acordă solicitanţilor pentru înfiinţarea unei plantaţii de viţă de-vie pentru struguri de vin, precum şi pentru plantaţiile care au fost înfiinţate în scop experimental, pentru colecțiile de soiuri de viță-de-vie constituite în scopul conservării resurselor genetice sau pentru plantaţiile înfiinţate pentru viţă-mamă pentru altoi, în cazul în care se doreşte comercializarea produselor vitivinicole obţinute de pe aceste suprafeţe, la sfârşitul perioadei experimentale, la sfârșitul perioadei de menținere a colecțiilor de soiuri sau la sfârşitul perioadei de producţie a plantaţiilor de viţă-mamă pentru altoi, în limita procentului de 1% din suprafaţa totală cultivată efectiv cu viţă-de-vie şi stabilită la data de 31 iulie a anului precedent;”
2. La articolul 3, după litera n) se introduce o nouă literă, o), cu următorul cuprins:
”o) colecţie de soiuri de viţă-de-vie - o parcelă viticolă plantată cu mai multe soiuri de viţă-de-vie pentru vin unde fiecare soi nu numără mai mult de 50 de plante.”
3. La articolul 4, alineatele (2) și (10) se modifică și vor avea următorul cuprins:
”(2) Structura cu atribuţii de inspecţie de stat pentru controlul tehnic vitivinicol din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este responsabilă pentru certificarea suprafeţelor defrişate, certificarea plantării/replantării viţei-de-vie, certificarea modificării datelor unei parcele viticole şi certificarea înscrierii în R.P.V. a parcelelor nou-plantate în urma unor măsuri de expropriere în interes public şi a plantaţiilor înfiinţate în scop experimental, a colecțiilor de soiuri de viță-de-vie constituite în scopul conservării resurselor genetice sau a plantaţiilor înfiinţate pentru viţă-mamă pentru altoi în vederea comercializării produselor vitivinicole obţinute.” 
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE