REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Noutăţile Syngenta pentru cultivatorii de viţă-de-vie, pomi sau legume

1/2/2021

0 Comments

 
Picture
Anul acesta compania Syngenta are în oferta pentru sectorul horticol mai multe produse, în special pentru viticultori. O primă introducere li s-a făcut încă din toamnă: este vorba despre un pachet de fungicide pentru combaterea bolilor la viţa-de-vie, plus un produs biologic. De asemenea, şi pentru legumicultori este deja la vânzare un produs cu dublu efect: insecticid şi fungicid.
Pachet pentru 5 hectare
​

După lansarea platformei „Toţi pentru vin“, Syngenta aduce anul acesta substanţe complet noi pentru combaterea bolilor foliare la viţa-de-vie.

Orondis Ultra Pack este un pachet dimensionat pentru 5 hectare de viţă-de-vie şi conţine două fungicide cu mod de acţiune diferit, împotriva manei - 1 litru Orondis (oxatiapiprolin 100 g/l) şi 3 litri Pergado SC (mandipropamid 250g/l). Aplicându-se împreună, cele două fungicide au un efect sinergic foarte bun: oxatiapiproplin, cu un nou mod de acţiune, întrerupe mişcarea lipidelor între pereţii plasmei, iar mandipropamid inhibă regenerarea peretelui celular al sporilor. Astfel, împreună, cele două fungicide oferă un control puternic şi de lungă durată al manei. De punctat că oxatiapiprolin aparţine grupei izoxazolinelor şi este o substanţă activă nouă, dintr-o grupă nouă. Zoosporii îşi pierd viabilitatea la scurt timp de la aplicare şi nu mai sunt capabili de germinare. Inhibarea completă a germinării are loc la 2 ore de la expunerea la oxatiapiprolin. Este cel mai eficient în etapele-cheie de sporulare, germinaţie şi infecţie iniţială. Pentru a evita apariţia fenomenului de rezistenţă se recomandă aplicarea împreună cu un alt produs. Pergado oferă protecţie de lungă durată, se translocă translaminar şi protejează ambele feţe ale frunzei. Acţiunea puternică şi persistentă a produsului asigură un nivel înalt de combatere a manei. Are rezistenţă deosebită la spălare şi oferă siguranţă în programul de combatere. Ca moment în vegetaţie este recomadată aplicarea preventivă, de la faza de lăstar 20 cm până după înflorit, foarte important în controlul infecţiilor primare. Fiind vorba de un amestec de două substanţe, trebuie respectată o anumită ordine: întâi se pune apa, apoi Pergado şi abia după ce acestea două sunt bine omogenizate se adaugă Orondis.

Taegro, fungicid biologic, omologat şi pentru legumicultură (tomate, castraveţi, salată), căpşun pentru combaterea făinărilor şi putregaiului cenuşiu, are la bază tulpina Bacillus amyloliquefaciens FZB24. Acţionează pe mai multe căi: concurenţa pe care o face altor microorganisme la nivelul frunzelor; eliberează metaboliţi cu proprietăţi fungicide; activează sistemul de rezistenţă dobândit al plantei (SAR) prin stimularea mecanismelor de autoapărare, ca răspuns la prezenţa bacteriei, planta fiind astfel capabilă să se apere de diverşi agenţi patogeni.

Se aplică foliar, preventiv, în doze mici, este uşor de utilizat datorită formulării şi nu pătează vegetaţia. Originea biologică şi intervalul de siguranţă redus fac din Taegro un instrument deosebit de valoros pentru optimizarea programelor de protecţie integrate (inclus în schema de tratament clasic) destinate producţiilor de calitate, în conformitate cu solicitările lanţului agroalimentar. Are avantajul că poate fi combinat cu produse pe bază de cupru sau sulf.


Pomicutorii vor avea ocazia anul acesta să vadă în câmp experienţe cu Brevis, produs folosit în răritul chimic la speciile seminţoase măr şi păr. Este o substanţă mult folosită în livezile intensive din state ca Olanda, Polonia sau Republica Moldova. Se recomandă ca la aplicarea Brevis să fie consultaţi reprezentanţii Syngenta, dat fiind intervalul scurt în care se poate folosi şi pentru a elimina orice greşeli de utilizare.

Roxana DRĂGHICI
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE