O cultura care ar putea sa intereseze: dovleacul comestibil

_Dovleacul comestibil este o specie strâns înrudită cu dovleacul plăcintar, dovlecelul şi patisonul. Originea acestei plante agricole este considerată America de Nord. Valentin Voican şi colaboratorii consideră că prezenţa în cultură în ţările din Apusul Europei se semnalează în secolul al XVII-lea.

---

Mai târziu, cultura s-a extins şi în ţările din sudul Europei, învecinate cu Marea Mediterană, după care a pătruns şi în ţările balcanice, cum ar fi Turcia, Grecia şi Bulgaria.
În Ţara Românească, cultura de dovleac comestibil ajunge pe la jumătatea secolului al XVII-lea, după care s-a răspândit şi în Moldova. În prezent, dovleacul comestibil se cultivă pe suprafeţe relativ mari, în special în zonele de sud, sud-vest şi parţial sud-est, atât în culturi de bază, cât şi în culturi intercalate în porumb.

În România, se mai cultivă şi dovleacul aşa-zis românesc, care are fructele cu coaja groasă, întărită, fructul colorat, de obicei în roşu-portocaliu la maturitate şi peduncul muchiat (Cucurbita pepo L.). În general, dovleacul comestibil se cultivă pentru fructele sale, care, ajunse la maturitatea fiziologică, sunt consumate sub diferite forme: coapte, zaharisite, jeleuri, plăcinte sau sunt folosite ca un component de bază la prepararea sucurilor cu diferite arome de fructe. Fructele de dovleac comestibil au o valoare alimentară deosebită, în special datorită conţinutului ridicat în hidraţi de carbon, proteine, săruri de calciu, fier şi fosfor, dar şi prin cantităţile mari de vitamina A şi vitamina C raportate la 100 de grame de produs. Toate acestea contribuie la valoarea energetică ridicată a fructelor de dovleac comestibil, egală cu 38 calorii/100 g. O menţiune în plus: fructele de dovleac comestibil sunt benefice pentru alimentaţia celor cu afecţiuni ale tubului digestiv. Pacienţii cu aceste afecţiuni pot consuma fructele de dovleac comestibil sub formă de pireuri, sucuri, dar mai ales compoturi. Seminţele fructelor ajunse la maturitate conţin 40% ulei comestibil. Uşor prăjite, au un gust plăcut, sunt hrănitoare, dar au şi efect vermifug, fără a fi iritante ale mucoaselor intestinale.

Dovleacul comestibil este o plantă anuală, cu perioadă de vegetaţie lungă, solicitând 145-155 de zile de la semănat pentru a ajunge la maturitate. Rădăcina acestei plante este puternică, ramificată şi pătrunde în sol până la 2,5 m, explorând o mare parte din solul aferent, ceea ce îi conferă o mare rezistenţă la fenomenul de secetă. Tulpina este culcată pe sol, este bine dezvoltată, uneori se poate şi agăţa de planta principală (porumb). Fixarea faţă de sol se realizează cu ajutorul rădăcinilor adventive, care nu trebuiesc deranjate în timpul lucrării de prăşit mecanic. Frunzele sunt de dimenisiuni mari, rotunjite, ceea ce permite ca solul să fie bine acoperit. Aceasta conferă avantajul că ajuta ca terenul să rămână curat de buruieni şi să păstreze umiditatea din sol. Limbul şi peţiolul frunzelor, la fel ca şi tulpina, sunt acoperite cu numeroşi peri, bine dezvoltaţi şi deşi, ceea ce conferă însuşirea plantei de dovleac comestibil de a fi xerofită. Florile dovleacului comestibil sunt foarte mari, având corola de culoare galbenă, sunt unisexuate monoice şi au polenizare alogamă-entomofilă. Înfloresc după o perioadă de circa 65-70 de zile de la semănat. Fructul are dimensiuni mari, uneori până la 45-70 de kilograme, este rotund, baciform şi cu epicarpul tare. Fructul de dovleac comestibil conţine până la 250-300 de seminţe prinse în masa placentei. Seminţele sunt mari, elipsoidale, plate, lat-ovale, îmbrăcate într-un tegument scleros, de culoare albă sau alb-gălbuie.

În cultură există două forme: una cu seminţele albe mătăsoase şi alta cu tegumentul mai gros, având marginea de culoare alb-gălbuie, iar feţele de culoare galben-cafenie, netede şi lucioase. Seminţele nu au endosperm, iar embrionul care formează miezul seminţei are cotiledoane lungi şi radicula scurtă. Lungimea seminţelor este cuprinsă între 8 şi 15 mm, greutatea a 1.000 de seminţe variază în jur de 300 de grame, iar greutatea hectolitrică este de 35 de kilograme. Facultatea germinativă a seminţelor de dovleac comestibil este de 75-95%, în condiţii de laborator şi se păstrează timp de 5-8 ani, iar în condiţii de câmp, seminţele răsar după 6-8 zile de la semănat. Energia germinativă se determină după 4 zile. În general, seminţele de dovleac comestibil reprezintă, în medie, 1,2-2% din greutatea fructului şi au un conţinut mare de ulei (35-50%), care poate fi folosit în alimentaţie, în industria lubrifianţilor şi la fabricarea săpunului.

Datorită conţinutului ridicat în ulei, seminţele de dovleac comestibil trebuiesc păstrate în condiţii de temperatură şi umiditate controlate şi scăzute, deoarece ele se alterează foarte uşor. Soiurile de dovleac comestibil cele mai răspândite în ţara noastră sunt cele de origine franceză, cum ar fi: Roşu d'Etampes, Galben Mare, Cenuşiu de Boulogne, dar în egală măsură se cultivă şi soiurile româneşti, cum ar fi soiurile de dovleac plăcintar Aromat şi Delicios şi soiurile de dovleac pentru copt Alb Mare şi Pink Banana (de provenienţă din America). În ceea ce priveşte cerinţele faţă de factorii de vegetaţie, dovleacul comestibil este caracterizat ca fiind o plantă bogată în substanţe hrănitoare.

În condiţiile în care terenul pe care se cultivă dovleacul comestibil este bogat în elemente hrănitoare şi în timpul vegetaţiei se pot aplica şi udări de întreţinere a culturii, fructele rezultate au dimensiuni mari, asigurând producţii de peste 80-90 de tone la hectar (în cazul aplicării corecte a compostului rezultat din fermentarea gunoiului de grajd din gospodăria ţarănească individuală). Teoretic, cele mai bune soluri pe care se poate cultiva dovleacul comestibil sunt cele care sunt bogate în humus (6-8%), cu un pH relativ neutru (6,8-7,2) şi pânză de apă fretică la suprafaţă (1,5-2 m). În seria acestor soluri regăsim solurile de tip cernoziom, brun-deschise şi cenuşii de stepă, libere de boli şi dăunători şi, pe cât posibil, soluri lipsite de buruieni. Ca aport hrănitor, în primul rând, indiferent de tipul solului, în anul cultivării acestei plante se vor aplica circa 50 de tone de gunoi de grajd descompus (compost), la care se adaugă 400-450 de kilograme de superfosfat şi 150-200 de kilograme de sulfat de potasiu la hectar. De asemenea, în timpul vegetaţiei, se fac fertilizări faziale cu circa 100 de kilograme de azotat de amoniu, până când frunzele aparatului foliar ocupă spaţiul dintre rânduri. Una dintre cele mai eficiente măsuri de fertilizare este aceea a fertilizării culturii de dovleac comestibil cu urină de grajd, în amestec cu apă de irigare.

Tehnologia de cultivare a dovleacului comestibil
Ca plante premergătoare foarte favorabile pentru cultura de dovleac comestibil sunt indicate următoarele culturi de plante agricole: lucerna, trifoiul (în primul an de desţelenire), mazărea şi fasolea; bune premergătoare sunt rădăcinoasele şi bulboasele şi plante premergătoare corespunzătoare: varza şi cartofii. În ceea ce priveşte pregătirea terenului, lucrările sunt asemenătoare celor executate pentru familia cucurbitaceelor, înţelegând prin aceasta următoarele: în toamnă se execută discuitul pentru desfiinţarea culturii premergătoare, nivelarea de exploatare fertilizarea de bază şi arătura adâncă la 28-32 cm; în primăvară, cu circa două săptămâni înainte de înfiinţarea culturii de dovleac comestibil se vor executa următoarele lucrări: grăpatul arăturii, fertilizarea de primăvară (în cazul în care nu s-a făcut în toamnă în cantităţile recomandate) cu cantităţi de circa 100-150 de kilograme de azotat de amoniu la hectar şi 50-75 de
kilograme de sulfat de potasiu la hectar. Pentru distrugerea eventualelor buruieni din cultură, se vor aplica erbicidări cu substanţele indicate de specialiştii Centrului Fitosanitar Judeţean, cu circa două săptămâni înainte de semănat; erbicidul folosit se va încorpora în sol la 5-6 cm adâncime. În paralel, se pot deschide şi rigolele de aplicare a udărilor din timpul vegetaţiei, din 3 în 3 metri.

Epoca optimă de semănat pentru cultura dovleacului comestibil este ultima decadă a lunii aprilie, cu o normă de semănat de 8-10 kilograme de sămânţă la hectar. Adâncimea de semănat este la 3-4 cm, iar schema de semănat se poate aplica în două moduri, şi anume: pe suprafeţele mici, individuale, semănatul se poate face manual, în cuiburi, la distanţa de 3 x 1 metri, cu 2-3 seminţe semănate la cuib; pe suprafeţe mai mari, se poate semăna mecanic şi pe teren nemodelat în toamnă, la distanţă de 3 x 1 metri. Deschiderea rigolelor de udare se poate face mecanic, anterior semănatului sau imediat după semănat, când plantele au răsărit şi se observă foarte bine direcţia rândurilor de plante, în vederea protejării plantelor răsărite. În ceea ce priveşte lucrările de îngrijire, acestea încep imediat după răsărire, când se execută răritul plantelor pe cale manuală, acolo unde semănatul s-a executat manual, în cuiburi, lăsând în cuib 1-2 plante. În vederea combaterii buruienilor din cultură, se execută prăşitul mecanic de 2-3 ori, până când plantele de dovleac comestibil acoperă intervalele dintre rânduri. De asemenea, se poate executa şi prăşitul manual, pe rând, de 1-2 ori, în funcţie de apariţia buruienilor. Irigarea culturii de dovleac comestibil se face de 3-4 ori în timpul vegetaţiei, în special în perioada de creştere intensă a fructelor, cu norme mai mici la începutul vegetaţiei, de circa 200-300 de metri cubi la hectar, ajungând până la norme de 500-600 metri cubi la hectar în timpul formării şi dezvoltării fructelor. În cazul apariţiei de dăunători sau de boli la cultura dovleacului comestibil, se vor executa imediat tratamentele prevăzute în buletinul de avertizare emis de către Laboratorul Fitosanitar Judeţean, în care se specifică substanţa ce se va folosi, doza şi modul de aplicare a acesteia. În general, combaterea bolilor şi a dăunătorilor se va face în mod preventiv şi curativ.

Recoltarea fructelor de dovleac comestibil se face când fructele au ajuns la maturitate, ceea ce, calendaristic, pentru zonele climatice din sudul, sud-vestul şi sud-estul ţării coincide cu a doua decadă a lunii septembrie. În mod normal, recoltarea se face în masă, după căderea primei brume de toamnă, când se consideră că întreaga masă de fructe a ajuns la maturitatea tehnică, iar substanţele zaharoase din fruct au atins parametrii maximi. Producţia de fructe la dovleacul comestibil ce se poate obţine, în condiţii normale, este şi poate ajunge uşor la 30-35 de tone la hectar, dar în condiţiile asigurării cerinţelor culturii la nivel maximal, producţia de fructe poate ajunge la circa 70-80 de tone la hectar. Şi pentru a exemplifica justeţea acestei afirmaţii, este de ajuns să prezentăm faptul că la Institutul Vidra la dovleacul comestibil cultivat după un îngrăşământ verde şi o fertilizare cu 300 de kilograme de îngrăşământ complex aplicat la pregătirea patului germinativ, cu două fertilizări faziale în timpul vegetaţiei, de 150 de kilograme de azotat de amoniu, cu aplicarea a patru udări în timpul vegetaţiei şi folosind soiul românesc Alb Mare, s-a obţinut o producţie de fructe de circa 85 de tone la hectar, ceea ce asigură o rentabilitate economicofinanciară destul de bună pentru promovarea culturii de dovleac comestibil.

Victor VĂTĂMANU_