REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

O eficienţă mai mare în efectuarea tratamentelor fitosanitare

15/12/2017

0 Comments

 
Picture
Valrom Exim este binecunoscută pe piaţa din România pentru furnizarea de tehnologii destinate protecţiei plantelor. Firma comercializează maşini de erbicidat autopropulsate şi convenţionale marca Hauseham (din Marea Britanie) şi piese de schimb pentru acestea, umidometre, aparate de măsură, sisteme de ghidare GPS agricol etc., însă activitatea firmei nu se opreşte doar la vânzarea acestor produse.
O componentă nevăzută şi necuantificabilă este consultanţa. Despre acest aspect am vorbit cu dl Oliver Mee, directorul general al companiei.

„Întotdeauna încercăm să sfătuim clienţii cum este mai bine să folosească produsele fitosanitare şi încercăm să promovăm ideea că printr-o tehnologie avansată de aplicare cantitatea de pesticide poate fi redusă. Mulţi consideră că pot rezolva mai multe probleme în culturile agricole la o singură aplicare, printr-un singur tratament. Introduc tot în bazin: erbicide, fungicide etc., în ideea că scad costurile când, de fapt, multe dintre substanţele chimice respective au reacţii adverse între ele şi, mai mult, observă că planta de cultură este supusă unui stres enorm, se opreşte din dezvoltare şi încearcă să supravieţuiască.

Avem clienţi care, după ce am vorbit cu ei, au început să facă mai multe tratamente şi să pună două, maximum trei substanţe în bazin la o aplicare. Nu mai amestecă şase sau poate opt substanţe chimice. Au văzut că planta nu mai este sub acelaşi stres şi astfel ajută plantele să se dezvolte mai bine şi să dea producţii mai bune. Este într-adevăr o schimbare de mentalitate deoarece observ că partea chimică devine din ce în ce mai importantă pentru mulţi fermieri din România, nemaifiind privită ca pe ceva care trebuie făcut. Agricultorii dispun acum de mai multe informaţii şi află cum fac agricultorii din alte ţări. În Marea Britanie este foarte important aspectul privitor la asigurarea protecţiei fitosanitare a culturilor agricole. Există multe reguli pe care fermierii englezi trebuie să le respecte. O problemă specifică des întâlnită este rezistenţa anumitor buruieni la acţiunea erbicidelor.

Am văzut şi problemele pe care le ridică Tanymecus în România. La două zile după porumbul ce a răsărit, un client avea cultura distrusă în întregime de acest dăunător. În Anglia nu am văzut cazuri de aşa anvergură, de compromitere totală a culturii. În Romania, condiţiile climatice sunt optime pentru dezvoltarea acestui dăunător, care poate compromite mii de hectare dacă nu este controlat. O altă recomandare pe care o fac este să se respecte exact ceea ce scrie pe eticheta produselor chimice şi să se acorde o mare atenţie modului de aplicare - calitatea stropirii. Se poate folosi o duză dublă cu care se poate stropi atât în faţă, cât şi în spate, ca să nu rămână frunze netratate sau se poate folosi un sistem cu aport de aer care să pună frunzele în mişcare astfel încât să putem acoperi întreaga plantă cu soluţia chimică. Aşadar, este important să se aplice un amestec cu cât mai puţine substanţe, iar apa de tratament trebuie să fie de bună calitate.

Cam peste tot în România există probleme cu duritatea apei, care are un efect negativ asupra multor pesticide. Am văzut un bun management la o ferma mică din Marea Britanie, care stochează apa de ploaie şi o foloseşte la tratamentele chimice deoarece nu este dură şi are un pH neutru. Cei care doresc să obţină o eficienţă ridicată la tratamentele efectuate pot să trateze apa pentru a corecta pH-ul acesteia. Un alt aspect pe care l-am remarcat la fermierii englezi este acela că folosesc o cantitate redusă de apă la tratamentele chimice: 100 litri/ha este o cantitate uzuală, dar putem întâlni chiar şi cantităţi de 70 litri/ha. Prin folosirea unor maşini de erbicidat performante, dotate cu calculator, sisteme GPS, precizia a devenit foarte mare şi putem reduce cantitatea totală de apă folosită.

În România se folosesc 200-250 litri/ha probabil şi pentru a reduce efectul eventualelor greşeli, dar, în cazul în care calitatea lucrării de stropit este mare, apa de tratament este de calitate, putem reduce atât dozele de pesticide, cât şi cantitatea de apă folosită la tratamente. Aş dori să închei prin a insista asupra faptului că apa reziduală rezultată de la spălarea maşinii de erbicidat trebuie să fie deversată doar în anumite locuri, nu oriunde, aşa cum se mai întâmplă. Poate fi stropit cu ea un capăt de rând şi important este să urmărim să nu rămână concentraţie mare pe sol“, a afirmat directorul general al societăţii Valrom Exim.

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE