REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

O eventuală reluare a relaţiilor comerciale cu Rusia

1/4/2020

0 Comments

 
Picture
Pe 18 martie a.c., agenţia de ştiri TASS a publicat într-un articol faptul că Germania analizează posibilitatea de a ridica sancţiunile asupra Rusiei în mijlocul  pandemiei provocate de COVID-19.
Argumentele sunt că în aceste momente strângerea relaţiilor şi colaborarea între naţiuni ar aduce beneficii tuturor, mai ales când se aşteaptă ca economia la nivelul UE, şi nu numai, să fie serios afectată. Este o mişcare care ar ajuta foarte mult producţia agricolă europeană. Se pare că Parlamentul german va pune în discuţie această temă la următoarea întâlnire, care se va ţine online. „Această decizie ar fi trebuit luată înainte să se declanşeze criza, crede unul dintre  membrii Comitetului pentru afaceri externe al Bundestag. Fără îndoială, ar trebui să avem legături mai strânse cu vecinii şi să reluăm relaţiile comerciale cu Rusia, cu efecte pozitive imediate de ambele părţi“, este de părere politicianul german. Dar senatorul rus Alexei Pushkov nu crede că ceilalţi membri ai UE ar lua în discuţie o astfel de propunere, unul dintre principalele obstacole fiind chiar cancelarul german, Angela Merkel.

Oricum, dacă acestă criză se adânceşte, Europa ar trebui să renunţe la acestă „rusofobie“, a mai punctat politicianul rus. Chiar dacă această decizie este improbabilă, cel puţin în viitorul apropiat, ruşii nu au spus un NU categoric acestei propuneri. Conform declaraţiei de luni, 23 martie, a lui Dmitry Peskov (purtătorul de cuvânt al Kremlinului), publicată pe tass. com, „această decizie ar fi remarcabilă, deoarece actualele condiţii doar agravează situaţia“. Dar ruşii nu consideră că ar trebui să facă ei primul pas. Un alt senator rus este de părere că ar trebui ridicate orice restricţii de natură economică la nivel global. În mijlocul acestor declaraţii, organizaţii puternice ale fermierilor din Belgia sau Olanda pun deja presiune pe guvernanţii din ţările lor să deschidă discuţii cu guvernul rus pentru a ridica embargoul pentru anumite produse agricole din ţările lor. Întrebat despre aceste idei care se vehiculează în spaţiul European, Aurel Tănase, preşedintele OIPA, a spus că deocamdată în România nu se vorbeşte despre acest subiect, dar „mi se pare firesc, era de aşteptat să se întâmple. Este bine că au apărut astfel semnale, poate ele vor lua amploare. Şi eu cred că în aceste momente ar trebui date la o parte orice animozităţi şi făcut ce trebuie ca să fie bine pentru toţi cetăţenii, indiferent de naţie. OIPA Legume Fructe a avut trei proiecte de promovare a fructelor şi legumelor româneşti în acea zonă şi ne-ar face bine să redeschidem acestă piaţă, mai ales pentru fructe precum cireşele, din livezile noastre tinere care intră curând pe rod. Este un moment de care ar trebui să profităm“, a mai adăugat el.

Roxana DRĂGHICI
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE