REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

O nouă lansare cu succes de la KWS

15/9/2017

0 Comments

 
Picture
Hibrizii de porumb ClimaControl3 au «înrolat» aproape 1.000 de fermieri în Tabăra de control al secetei în toată ţara

Trei puncte importante pe harta agricolă a României (Călăraşi, Satu-Mare, Neamţ), fermieri receptivi la soluţii noi pentru performanţă în fermă şi o participare record la nivel naţional - aceştia sunt parametrii ce definesc succesul lansării noului concept ClimaControl3.

Hibrizii de porumb KWS cu toleranţă superioară la secetă şi arşiţă. „Prin această desfăşurare de evenimente în câmp, am intenţionat să iniţiem un transfer de bune practici cu fermierii, partenerii noştri, un schimb informaţional util în comunitatea agricolă românească. Am pornit de la ideea că, în primul rând, fermierii sunt o sursă extraordinară de soluţii, idei şi sugestii pe care să le avem în vedere pentru îmbunătăţirea continuă a produselor noastre. Aşa am putut afla care sunt problemele majore cu care se confruntă în fermă şi cum valorifică resursele de care dispun, modul în care văd rezolvarea situaţiilor curente şi ce putem noi, cei de la KWS, să facem mai bine pentru ca ei să obţină productivitate sporită şi încredere într-o fructificare ulterioară cât mai justă a muncii lor“, a declarat doamna Doriana Niţu, director general KWS Seminţe. Ultima secvenţă planificată din seria celor trei evenimente de lansare ClimaControl3, sub egida „Tabăra de control al secetei“, a reunit pe 14 septembrie, la platforma amenajată de ferma Business Agro Consulting SRL, aparţinând domnului Vasile Pop Silaghi, în zona Girov, judeţul Neamţ, un număr impresionant de fermieri, completând cu succes triada începută la ferma Ildu, judeţul Călăraşi, şi continuată cu platforma Promat din judeţul Satu-Mare.

„Ne-am propus să le oferim fermierilor răspunsuri cât mai elocvente cu privire la modalităţile de preîntâmpinare a efectelor stresului provocat de secetă. De aici preocuparea noastră permanentă pentru crearea unui material genetic apt să dezvolte hibrizi de porumb cu toleranţă sporită la stres hidric în toate cele trei faze importante de vegetaţie ale plantei: înainte, în timpul şi după înflorire. Atât demonstraţia de performanţă a hibrizilor în câmp, cât şi materialul informativ sub forma unui ghid de secetă pe care l-am creat şi în care am definit cei 10 paşi ce trebuie respectaţi pentru a depăşi cu bine atacul secetei au oferit o nouă expresie a încrederii într-un partener pe termen lung“, a declarat Ion Voinea, director dezvoltare produse KWS Seminţe. În cadrul acestor manifestări, a fost demonstrat potenţialul excelent al hibrizilor ClimaControl3 atât în condiţii de stres hidric fără aport suplimentar de irigaţii, cât şi în diferite niveluri de tehnologie. Totodată, pe lângă interesul generat de acest grup de hibrizi, fermierii şi-au format o impresie foarte plăcută faţă de încă un hibrid nou de la KWS: KORVINUS - FAO 330, care promite o performanţă excelentă în toate zonele, datorită încadrării într-o grupă de maturitate permisivă tuturor arealelor de cultură a porumbului din România. „Noul hibrid Korvinus întregeşte tabloul unui portofoliu complet echilibrat, care răspunde pozitiv oricărei ferme de cultură mare din România. «Câte ferme, atâtea soluţii» este deviza companiei KWS şi ne motivează să dezvoltăm alături de fermierul român această industrie atât de bogată patrimonial şi valoric: agricultura“, a mai declarat Doriana Niţu. Vom reveni în ediţiile următoare cu rezultate concrete de producţie obţinute în fiecare din cele trei platforme menţionate.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE