REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

O nouă societate creată de Bosch şi BASF Digital Farming

15/7/2021

0 Comments

 
Picture
• O echipă de conducere cu experienţă şi o nouă companie pregătită pentru creştere
​• Sistemul inteligent de aplicare identifică şi gestionează precis buruienile
Joint-venture-ul dintre Bosch şi BASF Digital Farming, creat pentru a comercializa şi vinde la nivel global tehnologii agricole inteligente dintr-o singură sursă, a primit aprobarea de la toate autorităţile relevante de control. Compania a fost înregistrată ca Bosch BASF Smart Farming (BBSF) GmbH. Această etapă importantă este marcată de faptul că BBSF şi-a stabilit sediul central în Köln şi a numit doi directori executivi cu experienţă, Silvia Wibrow, de la BASF, şi Florian Gwosdz, de la Bosch, pentru a conduce împreună compania. Compania va distribui iniţial soluţia sa de aplicare inteligentă Smart Spraying - pe care Bosch şi BASF o dezvoltă şi o testează pe pieţe din America de Nord, America de Sud şi Europa. Soluţia sa Intelligent Planting este deja disponibilă pentru comercializare în Brazilia şi Argentina şi va utiliza în viitorul apropiat, în Brazilia, inteligenţa agronomică digitală avansată a platformei de optimizare a culturilor xarvioTM a BASF, pentru a îmbunătăţi recomandările de semănat în fiecare zonă în funcţie de tipul de sol.

Configurare inteligentă care contribuie la creşterea eficienţei 

Soluţia Smart Spraying oferă identificarea şi gestionarea automată, în timp real, a buruienilor în preemergenţă („verde-pe-maro“) şi post emergentă („verde-pe-verde“), 24/24. Combinând tehnologia avansată a senzorului video al camerei Bosch cu inteligenţa agronomică xarvioTM, Smart Spraying poate detecta în milisecunde, cu precizie, buruienile din culturile prăşitoare şi permite aplicarea erbicidului doar acolo unde este necesar. Configuraţia sa unică susţine o utilizare mai eficientă a erbicidului, dovedită prin loturi de testare, care indică o reducere cu 70% a volumului erbicidelor folosite. Este posibilă chiar o reducere mai mare a cantităţii de erbicide utilizate, dar acest lucru depinde de condiţiile specifice din câmp şi de presiunea buruienilor.

Sprijinirea durabilităţii şi a biodiversităţii

„Am făcut progrese considerabile în ultimele luni, iar primirea aprobării de la autorităţile de control reprezintă o etapă importantă. Am înfiinţat noua companie împreună, am construit noua echipă şi am continuat să testăm produsele noastre cu succes, în diferite condiţii climatice şi cu diferiţi producători“, spune Florian Gwosdz, director general Bosch BASF Smart Farming. „Soluţia noastră de Smart Spraying continuă să ofere rezultate constant pozitive la teste, ceea ce dovedeşte în mod clar combinaţia reuşită dintre hardware, software şi logica noastră agronomică avansată.“

„Cu Smart Spraying, aducem pe piaţă o nouă soluţie digitală şi o nouă abordare a managementului buruienilor - un model de optimizare a volumului care creşte profitabilitatea fermelor, printr-o utilizare mai precisă şi eficientă a erbicidului“, spune Silvia Wibrow, director general Bosch BASF Smart Farming. „Capacitatea unică a Smart Spraying de a identifica, decide şi aplica erbicidul selectiv, pe baza informaţiilor din teren, nu este doar bună din punct de vedere financiar pentru fermieri, ci este bună şi pentru mediu, durabilitate şi biodiversitate.“ Bosch BASF Smart Farming şi-a propus să lanseze soluţia Smart Spraying în număr limitat, până la sfârşitul acestui an.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE