Oare mai avem un viitor in aceasta tara?

Dacă analizăm chiar sumar evoluția agriculturii în ultimii 20 de ani, fără pretenția de a avea expertiza analiștilor și strategilor în domeniu, ajungem totuși la concluzia că românii nu au nevoie să aibă dușmani de aiurea, întrucât pot realiza și singuri acest implacabil neajuns, fiind adeseori propriii lor dușmani. Poate așa se justifică deciziile luate în domeniul agriculturii în perioada sus menționată.

Să ne explicăm:

---

- frenezia revoluționară cu care s-a lucrat la lichidarea unităților cooperatiste și etapizat a celor de stat, inclusiv a serelor, în loc ca baza materială a acestora sa fie protejată, iar aceste structuri să fie transformate în societăți comerciale, avându-i ca acționari chiar pe cei care au trudit o viață la edificarea lor, nu are nici o justificare. S-a preferat distrugerea lor, pentru îndestularea unei duzine de descurcăreți, iuți de mână.

- s-a lucrat, de asemenea, temeinic la lichidarea bazei știintifice a agriculturii, la restructurarea sau chiar lichidarea efectivă a unor centre, stațiuni sau institute de cercetare, a căror terenuri bine poziționate față de arealul unor localități urbane nu rareori au devenit baze de pornire profitabilă pentru anumiți „dezvoltatori imobiliari”.

- prin modificările succesive ale Legii fondului funciar, în funcție de interesul momentului, deținem un record european în ceea ce privește fărâmițarea proprietății. De aici derivă lipsa de atractivitate și eficiență în activitatea de cultivare a pământului. În consecință, cu toate că deținem o suprafață a cărui potențial ar putea hrăni 80 de milioane de guri, importăm 60-70% din hrana zilnică.

- lipsa de sprijin financiar judicios direcționat, slaba capabilitate de absorbție a fondurilor europene destinate dezvoltării agriculturii, evaziunea fiscală, care, potrivit evaluării recente a ministrului Agriculturii, este de 4-5 miliarde de euro, neimplicarea locuitorilor cu putere de muncă din mediul rural în activități agricole condamnă acest sector la subdezvoltare.

Și cum un rău nu vine niciodată singur, am reușit „performanța” de a distruge industria care venea în sprijinul producătorilor de materii prime agricole. Astfel, uzinele producătoare de mașini și utilaje agricole, în loc să fie susținute să intre în parteneriate de producție cu firme performante în domeniu, au fost lichidate. Aceeași soartă au avut-o, în mare parte, fabricile de procesare a produselor agricole. Aceste strategii și multe altele de acest fel au produs armate de șomeri, subdezvoltare și deficite bugetare enorme.

Uluim lumea cu paradoxurile noastre, căci avem legi care nu se aplică sau sunt inaplicabile. Am avea de muncă în țară, dar ne lipsește motivarea implicării, sperăm în sprijin extern, însă refuzăm evidența că nimeni nu îți dă nimic pe gratis și, mai ales, nu muncește nimeni dezinteresat pentru noi. Cele mai sus arătate sunt adevăruri la vedere, banal și dureros de cunoscute. Ține de atitudinea noastră, de buna credință și devotamentul guvernanților aleși sau numiți democratic să redresăm situația în minunata Românie. Altfel, spectrul autodistrugerii ne bate la ușă și nimeni, în conjunctura actuală, nu-și va pune pielea în saramură pentru noi.

Simona MUNTEANU

revista, agricultura, editorial, fermieri, financiar, politica agricola, legislatie agricola, romania