REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Ordonanţa privind activitatea de neutralizare a deşeurilor de origine animală

15/9/2016

0 Comments

 
Picture
Guvernul a adoptat la sfârşitul lunii august, în şedinţă, o ordonanţă privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală.
Ordonanţa, elaborată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, răspunde recomandării Comisiei Europeane de la începutul anului ca „autorităţile române să identifice, cât mai repede posibil, un plan de acţiune pentru un sistem adaptat condiţiilor din România şi viabil din punct de vedere financiar şi al rentabilităţii“, astfel încât să se evite deschiderea acţiunii de infrigement împotriva ţării noastre, cu repercusiuni asupra producătorilor români care, în caz contrar, vor fi penalizaţi prin interzicerea accesului la piaţa europeană.

Actul normativ stabileşte cadrul legal de organizare şi desfăşurare a activităţii de neutralizare a subproduselor de origine animală, sub aspectele referitoare la sistemul de colectare, transport şi eliminare a acestora. Ordonanţa reglementează situaţiile şi procedurile specifice de neutralizare a deşeurilor de origine animală, precum şi autorităţile responsabile în fiecare din cazuri, după cum urmează: în cazul epizootiilor, autorităţile competente pot dispune incinerarea şi/sau îngroparea la faţa locului a subproduselor de origine animală, în vederea ţinerii sub control şi a limitării extinderii bolilor; în cazul focarelor de epizootii, considerată situaţie de urgenţă, prefectul coordonează la nivelul judeţelor toate activităţile de ecarisare; neutralizarea deşeurilor de origine animală este operată în unităţi autorizate şi aprobate sanitar-veterinar şi de mediu.

Responsabilitatea bunei desfăşurări a activităţii de neutralizare a cadavrelor provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale revine consiliului judeţean, acesta având obligaţia de a asigura, contractual şi în condiţiile legii, realizarea activităţii de neutralizare cu o unitate de ecarisare autorizată; crescătorii individuali de animale care îşi desfăşoară activitatea în exploataţii nonprofesionale au obligaţia să anunţe consiliul local în maximum 24 de ore asupra morţii animalelor deţinute; permiterea, în localităţile izolate, a îngropării cadavrelor de animale în locuri special amenajate pe baza autorizării sanitar-veterinare şi a autorităţilor privind protecţia mediului, amenajarea acestor locuri revenind consiliilor locale.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE