Pagubele cauzate de buruienile din culturile agricole

Buruienile sunt plante sălbatice, fără valoare economică, adaptate să trăiască împreună cu plantele cultivate, pe care le stânjenesc în creştere şi dezvoltare, având tendinţe de a persista cu toate stăruinţele pe care le depune omul de a le distruge.

---

Buruienile, după cum prezintă I. Stanciu (1969), răpesc plantelor cultivate apa, hrana, căldura, bioxidul de carbon şi lumina. Buruienile sunt mai bine adaptate la condiţiile de climă şi sol, ritmul de creştere a rădăcinilor este mai mare, ele pătrund mai adânc, extrag elementele nutritive dintr-un volum mai mare de sol, îşi formează mai multe frunze, deci au capacitate de absorbţie pentru elementele nutritive şi de fotosinteză mai mare decât multe plante cultivate. Ca urmare, buruienile acumulează cantităţi mai mari de substanţe de rezervă decât plantele cultivate. Acest lucru se constată în compoziţia buruienilor, după cum rezultă din următoarele cifre: conţinutul în elemente nutritive principale, media de la 18 specii de buruieni a fost de 3,54% K2O, 1,99% N, 0,49% P2O5.

Analiza unui număr mare de buruieni a dovedit că, în medie, ele scot din sol de două ori mai multe substanţe hrănitoare - azot, potasiu şi fosfor - decât plantele cultivate. Printre cele mai lacome se pot enumera: pălămida (Cirsium arvense), pirul târâtor (Agropyrum repens), muştarul sălbatic (Sinapis arvensis), spanacul sălbatic (Chenopodium album).

Într-un lan îmburuienat, îngrăşămintele aplicate vor fi folosite în proporţie mult mai mare de buruieni decât de plantele cultivate. Îngrăşămintele cu azot şi fosfor aplicate înainte de semănatul orezului stimulează foarte mult creşterea şi dezvoltarea costreiului (Echinochloa macrocarpa) în detrimentul orezului. Buruienile consumă cantităţi mari de apă.

O plantă de muştar sălbatic (Sinapis arvensis) consumă de patru ori mai multă apă decât o plantă de ovăz cultivat. Buruienile împiedică şi creşterea rădăcinilor plantelor cultivate cu care convieţuiesc. O singură plantă de grâu, după 40 de zile de la răsărire, avea rădăcini în lungime totală de 176,9 m în cultura fără buruieni, iar în cultura cu muştar sălbatic (Sinapis arvensis), lungimea totală a rădăcinilor a fost de 83,9 m, deci mai puţin de jumătate. Sunt buruieni care elimină prin rădăcini substanţe toxice pentru plantele cultivate şi cu deosebire pentru plantele tinere. De aceea, apare necesar să se prăşească şi să se plivească fără întârziere acolo unde nu se aplică erbicide. Buruienile micşorează cantitatea de bioxid de carbon din aerul ce se găseşte în preajma plantelor cultivate şi micşorează astfel capacitatea de fotosinteză a acestora. Buruienile sustrag lumina plantelor cultivate. În lanurile invadate de buruieni plantele cultivate se îngălbenesc, se alungesc, asimilează puţin, nu-şi pot forma ţesuturile mecanice de rezistenţă, se frâng uşor, iar cerealele păioase sunt expuse căderii. Din cauza transpiraţiei mai active a buruienilor, temperatura din preajma plantelor cultivate scade.

Într-o cultură de cartofi îmburuienată, temperatura înregistrată în jurul plantelor a fost cu 3 grade Celsius mai scăzută decât temperatura din cultura neîmburuienată. În general, această scădere de temperatură este defavorabilă plantelor cultivate. Procesele fiziologice ale plantelor cultivate, procesele de amonificare şi nitrificare din sol scad în intensitate în terenurile îmburuienate. Această scădere este pricinuită de uscarea şi răcirea solului. Porumbul neprăşit, invadat de buruieni, creşte anemic, este galben din cauza lipsei de azot solubil, iar recolta este total compromisă în cele mai dese cazuri.

Buruienile parazite distrug în întregime plantele cultivate. Unde se dezvoltă cuscuta nu mai rămâne nici o plantă de trifoi ori de lucernă. Tot aşa, o invazie mare de lupoaie (Orobanche sp.) poate distruge complet plantele de floarea-soarelui sau de tutun. Nu sunt rare cazurile când în vetre de pălămidă (Cirsiunm arvense), mărul lupului (Aristolochia clematitis), boz (Sambucus ebulus) nu mai pot creşte plante cultivate. Seminţele de buruieni se iarovizează şi încolţesc mai repede decât seminţele plantelor cultivate introduse în sol primăvara devreme. Având şi un ritm de creştere mai rapid, buruienile o iau mult înaintea tinerelor plante cultivate, pe care le stânjenesc în creştere în primele faze de vegetaţie, când mijloacele de luptă cu buruienile sunt limitate. Sunt buruieni cu o perioadă de vegetaţie mai scurtă decât plantele cultivate, 30-60 de zile, cum sunt mohorul (Setaria sp.), ştirul (Amarantus retroflexus).

Buruienile reprezintă punţile de legătură prin care bolile şi paraziţii plantelor cultivate se transmit dintr-un lan în altul şi de la un an la altul. Plantele cultivate din familia cruciferelor au aceleaşi boli şi aceiaşi dăunători ca şi buruienile din aceeaşi familie. Spanacul sălbatic şi sfecla, din aceeaşi familie botanică, au duşmani comuni. Ovăzul sălbatic are acelaşi tăciune ca şi ovăzul cultivat. Pirul are aceleaşi rugini ca şi cerealele. Lupoaia care atacă tutunul, cânepa şi floarea-soarelui, când nu le găseşte pe acestea, trece pe pelin (Artemisia) şi pe alte plante sălbatice. Speciile de limba boului (Anchusa sp.) sunt plante-gazdă pentru rugina brună a cerealelor (Puccinia triticina). Sunt insecte care se hrănesc cu frunze şi tulpini de ciurlan (Salsola Kali) şi care transmit virusuri la sfeclă şi la alte plante.

Prin combaterea buruienilor, dezvoltarea normală a multor boli şi dăunători este stingherită. Dar interacţiunea dintre buruieni şi insectele dăunătoare poate fi uneori mai complexă. A fost constatată o intensificare a atacului dăunătorilor într-o cultură de porumb netratată cu insecticide în urma distrugerii buruienilor. Explicaţia constă în faptul că insectele, de obicei polifage, s-au hrănit, în lipsa buruienilor, numai cu porumb. Asemenea situaţii pot fi preîntâmpinate prin luarea unor măsuri paralele de combatere a buruienilor şi a dăunătorilor. Toate daunele enumerate duc la scăderea considerabilă a producţiei plantelor agricole. O dată cu scăderea producţiei scade şi calitatea recoltei.

S-a constatat că ovăzul provenit din lanuri îmburuienate are un procent de pleavă mai mare decât cel provenit din lanuri curate. De asemenea, procentul de coji de floarea-soarelui este mult mai mare dacă lanul este îmburuienat. Când invazia de buruieni la cereale este puternică, raportul dintre boabe şi paie devine defavorabil. La ovăz, de pildă, raportul este de 1:3,52 într-un lan curat; într-un lan îmburuienat raportul este de 1:4,29. Procentul de proteină în grâul provenit din lanurile îmburuienate este mai mic decât cel din grâul provenit din lanuri curate.

Calitatea produselor agricole este alterată în unele cazuri aşa de grav încât periclitează sănătatea oamenilor sau a animalelor care consumă aceste produse. Astfel, boabele de obsiga secarei (Bromus secalinus) măcinate o dată cu boabele de secară fac făina neagră neutilizabilă. Seminţele de punguliţă (Thlaspi arvense) dau făinii un gust amar. Seminţele de odos sau ovăz sălbatic (Avena fatua) care se găsesc în seminţele de ovăz cultivat, cu care sunt hrănite animalele, produc inflamaţia mucoasei esofagului. Seminţele de neghină (Agrostemma githago) sunt toxice.

De aceea, o proporţie mai mare de 0,5% de seminţe de neghină nu este permisă în cerealele panificabile. Toxicitatea se datorează alcaloidului temulina produs de ciuperca Sclerotinia temulenta, care infectează seminţele de zâzanie. Când animalele care dau lapte consumă în timpul păşunatului anumite buruieni, cum sunt usturoiul sălbatic (Allium rotundum) pelinul ( Artemisia sp.) sau măturele (Centaurea juruneaefolia), laptele capătă un gust rău şi devine neutilizabil. Aceste bururuieni pot schimba culoarea laptelui. Mercuriales sp. imprimă culoarea albăstruie, iar

Ranuncului sp. culoarea galben-roşiatică. Dacă totuşi aceste plante ajung în fân, iar animalele nu le pot evita, se ivesc cazuri de intoxicări grave. Iată câteva dintre cele mai frecvente buruieni toxice: măsălariţa (Hyoscyamus niger), mătrăguna (Atropa belladona), cucuta (Conium maculatum), cucuta de apă (Cicuta virosa), ciumăfaia sau laurul (Datura stramonium), turiţa (Galiunm aparine), scânteiuţa (Anagalis arvensis), laptele câinelui (Euphorbia cypaeissias), stirigoaia (Veratrum album), brânduşa de toamnă (Colchicum autumnale), cacealmaua (Caltha palustris) etc.

Buruienile aduc şi alte pagube grave în unităţile agricole prin îngreunarea lucrărilor agricole şi prin deteriorarea utilajului. Sunt mult îngreunate lucrările de pregătire a solului: dezmiriştitul, aratul, grăpatul etc., în special în stratul arabil sunt numeroşi rizomi sau rădăcini groase ale buruienilor. În terenurile puternic îmburuienate, semănatul se execută în mod defectuos, multe seminţe rămân la suprafaţă. În lanurile îmburuienate care sunt cultivate cu plante semănate în rânduri depărtate şi care se prăşesc este necesar a se executa mai multe praşile sau să se mărească doză de erbicid.

Greutăţile cele mai mari se ivesc la recoltat. Unele buruieni, cum ar fi turiţa (galium aparine), pot determina căderea cerealelor. Din această cauză, cerealele îmburuienate nu se pot recolta nici cu combina, iar dacă totuşi se încearcă, maşinile de recoltat se deteriorează. Cerealele foarte îmburuienate nu se pot recolta decât cu secera sau cu coasa, ceea ce nu este economic. Recoltarea este mult mai îngreunată, chiar şi la plantele prăşitoare, dacă cultura a fost invadată de buruieni după ultima praşilă. Culturile de bumbac şi de sfeclă îmburuienate nu se pot recolta cu combinele şi chiar recoltarea manuală se face defectuos şi cu un randament mic.

Seminţele de cerale şi de alte plante cultivate, care conţin un procent ridicat de seminţe şi buruieni, necesită îngrijiri suplimentare. Seminţele de buruieni fiind recoltate în diferite faze de coacere, măresc procentul de umiditate al cerealelor. De aceea, în timpul depozitării, cerealele amestecate cu seminţe de buruieni, dintre care unele verzi, cu multă apă, trebuie vânturate des, până la completa lor uscare. După uscare, seminţele de buruieni se înlătură cu ajutorul vânturătorii, triorului şi a selectorului. Toate lucrările enumerate ridică preţul de cost al produselor. Buruienile acvatice reduc foarte mult viteza apei în canalele de irigaţie.

În unele porţiuni ale canalelor, din cauza buruienilor, apa se opreşte, depăşeşte malurile, provoacă revărsări, ruperi de diguri, înmlăştiniri etc. Pagubele totale aduse economiei naţionale de buruieni sunt imense. După datele din literatură, pagubele provocate de buruieni reprezintă 25% din recoltă. Pagubele pricinuite de buruieni în agricultura ţării noastre au fost, în perioadele anterioare, foarte mari. Profesorul Traian Săvulescu evalua, în anul 1935, pagubele totale ale României provocate de buruieni la 6-7 miliarde de lei anual, pentru acea perioadă.

Victor VĂTĂMANU