REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Parteneriat pentru monitorizarea culturilor

1/5/2023

0 Comments

 
Picture
​IPSO Agricultură are în portofoliu tehnică agricolă performantă, dar și produse care țin de agricultura de precizie, stabilind un parteneriat cu Agrii România pentru a livra serviciul digital Rhiza clienților săi. 
​„Un serviciu introdus în portofoliul nostru de anul trecut este partea de analize de sol, iar pentru aceasta am încheiat un parteneriat cu Agrii România, putând astfel să venim cu o soluție pentru agricultori ca să cunoască mai bine situația de la nivelul fiecărei sole și, în același timp, să pună în valoare utilajele oferite de IPSO Agricultură.
Beneficiile acestui serviciu sunt: creșterea eficienței aplicării îngrășămintelor aplicate, scăderea costurilor cu inputurile agricole, creșterea producțiilor și primirea de informații utile folosite în procesul decizional.
Metoda de prelevare a probelor de sol presupune crearea anterioară a unor zone de management cu aceleași caracteristici fizice - bazate pe interpretarea imaginilor satelitare și de reflexie a solului”, a afirmat Mihai Dobrin, specialist IPSO Agricultură.
Soluția propusă cuprinde: imagini satelitare de rezoluție mare (indice vegetație – NDVI și de clorofilă - GCVI), scanarea reflexiei solului (soil brightness), analize de sol, recomandări de fertilizare și semănat, hărți de aplicare cu rată variabilă.
„Cu acest serviciu fermierii vor ști care este starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive, vor lua decizii aplicate privind administrarea îngrășămintelor chimice și, dacă dispun de mașini agricole performante, vor putea aplica nutrienții și semințele în rată variabilă.”
Picture
​Bogdan Braica, project manager R&D Agrii România, ne-a furnizat informații despre serviciul digital de agricultură de precizie RHIZA, care cuprinde componenta de zonare, monitorizarea culturilor și administrarea parcelelor, și sprijină fermierii în luarea deciziilor de zi cu zi.
Dezvoltat pentru a înlesni utilizarea agriculturii digitale și de precizie, sistemul Rhiza ajută la determinarea gradului de aprovizionare a solului cu elemente nutritive prin intermediul cartării agrochimice de precizie, crearea hărților de fertilizare variabilă, monitorizarea culturilor cu ajutorul imagisticii satelitare de înaltă rezoluție, datelor meteo geolocalizate, imaginilor radar (SAR), modelelor de protecție împotriva bolilor și dăunătorilor, în vederea eficientizării utilizării îngrășămintelor disponibile și uniformizării aprovizionării cu elemente nutritive a solelor, contribuind în final la creșterea producțiilor.
 
Serviciul Rhiza include o platformă digitală de date Contour prin care fermierul are acces la informații referitoare la: date meteo hiperlocalizate, imagini NDVI și de clorofilă, cartarea agrochimică de precizie, recomandări de fertilizare și planificarea ratei variabile atât pentru semănat, cât și pentru fertilizat.
„Prin instalarea de stații meteo în ferme se pot primi informații despre: condițiile atmosferice actuale și temperatura solului, datele meteo istorice pentru a compara performanțele sezoniere, umiditatea și temperatura solului, umiditatea de pe frunze, accesibilitatea în câmp pentru efectuarea lucrărilor la momentul optim.
Cu ajutorul imaginilor NDVI și Clorofilă putem monitoriza fiecare metru pătrat de cultură, identifica sursa variabilității culturii și a producției, depista problemele apărute la începutul sezonului și marca observațiile și problemele din parcele.
Referitor la cartarea agrochimică de precizie, pe baza imaginilor SOB (scanarea reflexiei solului), parcelele sunt împărțite în zone de management din care se vor preleva fizic probele de sol. Această imagine este determinată de cantitatea de „lumină” reflectată pe sol. Pe tipuri diferite de sol, undele vor fi reflectate în cantități diferite – pe soluri mai ușoare se va reflecta mai multă lumină, în timp ce pe soluri mai grele, se va reflecta mai puțină lumină. De aici rezultă imaginile de reflexie a solului (soil brightness) ce prezintă variația din cadrul parcelelor.
După obținerea zonelor de management ne deplasăm în teren pentru prelevarea fizică a probelor de sol. Din fiecare zonă de management se va preleva o probă de sol (formată din aproximativ 24 de sondări). Elementele analizate sunt: N, P, K, Mg, pH, materie organică, microelemente (B, Na, Ca, Cu, Zn, Mn, Fe, S, Mo, Co) și capacitatea de schimb cationic (CEC). Un set de probe se trimite la un laborator în UK unde se analizează P, K, Mg, pH, Microelemente, iar N și materia organică se analizează în laboratorul din România la Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Prahova.
Privitor la recomandările de fertilizare, acestea sunt efectuate pe baza analizelor de sol, cultura și producția scontată, modul de utilizare a producție secundare la cultura precedentă (ex. balotat/tocat).
Planurile de fertilizare efectuate asigură aprovizionarea optimă cu elemente nutritive a culturii, optimizează cantitatea de îngrășăminte aplicată (un impact asupra costurilor și a mediului). Planurile de fertilizare sunt recunoscute de către APIA.
Pentru că vorbim despre agricultură de precizie, recomandările de fertilizare sunt efectuate pe fiecare zonă de management, astfel încât aplicarea îngrășămintelor se va efectua variabil pe fiecare zonă în parte. Pentru semănat se vor efectua planurile de semănat variabil în funcție de structura parcelei, caracteristicile soiului/hibridului și imaginile satelitare”, a precizat Braica, reprezentant Agrii România.
Serviciul Rhiza reprezintă un instrument util pentru fermierii care vor să își eficientizeze activitatea agricolă și să aibă un business sustenabil, în ciuda provocărilor din piața de profil.
 
Ana Ioniță
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE