Particularităţi ale culturii de orz de toamnă

Particularităţi ale culturii de orz de toamnă

Particularităţi biologice

Orzul are germinaţie unipolară la formele golaşe şi bipolară la formele îmbrăcate. Pentru a germina are nevoie de circa 48% apă din greutatea bobului uscat. Emite prin germinare, după cum prezintă Gh. Matei, 5-8 rădăcini embrionare. Sistemul radicular este de tip fibros, mai slab dezvoltat decât cel al grâului , cu aproximativ 25-30%. Capacitatea de înfrăţire la orz este mai mare decât la grâu, secară şi ovăz. Orzul de toamnă înfrăţeşte mai puternic decât cel de primăvară, în medie formând 2-3 fraţi/plantă, iar la fiecare frate apar rădăcini proprii, ca şi la grâu, secară sau ovăz. Tulpina este un pai, gol la interior, alcătuit din 5-7 internoduri, cu înălţimea totală de 70-110 cm. Frunzele sunt mai late decât cele ale grâului, cu 18-24 de nervuri liniare, cu sens de răsucire normal, în  sensul acelor de ceasornic, cu pinteni mari care înconjoară ca un inel tulpina şi ligula mică, redusă. Inflorescenţa este un spic, cu trei spiculeţe uniforme la inserţie, lung de 5-13 cm şi cu un rahis puternic comprimat. Spicul are densitate variabilă, în funcţie de varietate, cu toate spiculeţele fertile la orzul cu şase rânduri şi numai cel din mijloc fertil la orzul cu două rânduri. Glumele sunt înguste, aciculare, paralele cu axul la spiculeţul central şi formează un unghi ascuţit cu acesta la spiculeţele laterale.

Fecundarea este autogamă şi are loc când spicul se află în burduf, iar floarea este complet închisă. Fructul este o cariopsă, îmbrăcată în pleve sau golaşă, alungită sau rombică, de culoare galbenă, galben-verzuie sau violacee, cu MMB cuprins între 23 şi 58 grame (mai mare la orzoaică). Fructul concreşte cu plevele, care se desprind foarte greu şi reprezintă 7-16,5% din masa boabelor. Stratul de aleuronă al bobului prezintă trei rânduri de celule, de culoare închisă, galben-maronie. Perioada de vegetaţie este de  250-270 de zile la orzul de toamnă şi 90-120 de zile la cel de primăvară. Orzoaica de primăvară prezintă o perioadă de vegetaţie mai lungă cu 5-10 zile decât orzul de primăvară.

Cerinţe faţă de climă şi sol

Cerinţele orzului faţă de factorii climatici sunt, în general, mai reduse decât ale grâului şi sunt influenţate în principal de formă de cultivare.

Orzul are o mare arie de răspândire, cel cu patru rânduri se cultivă în zonele mai reci ale globului, artice, iar cel cu şase rânduri dă rezultate mai bune în arealele calde, aride, din zona ecuatorială. Anumite forme pot fi cultivate până la altitudini foarte mari (4.700-5.000 metri). Datorită acestei plasticităţi ecologice ridicate, orzul este considerat cereala cu cea mai mare răspândire.

Faţă de temperatură - orzul rezistă mai bine decât alte cereale păioase la temperaturi mai ridicate, dar este mai sensibil la temperaturile scăzute din tinpul iernii. Temperatura minimă de germinaţie este de 2-4 grade Celsius, cea optimă de 20 grade Celsius, iar cea maximă de 28-30 grade Celsius. După germinare, parcurge aceleaşi fenofaze ca şi grâul, suportând după călire temperaturi la nivelul nodului de înfrăţire de până la -12...-15 grade Celsius. Bine călit, orzul poate rezista până la -28...-30 grade Celsius dacă are strat acoperitor de zăpadă. Prezintă sensibilitate crescută în urma „descălţării“ culturilor, care apare în general în primăvară, plantele putând ieşi din iarnă uşor debilitate. Formele de primăvară sunt mai puţin rezistente la temperaturile scăzute comparativ cu formele de toamnă şi nu suportă valori mai mici de 9 grade Celsius. După răsărire, orzul cu două rânduri solicită temperaturi medii de 10-11 grade Celsius pentru înrădăcinare şi înfrăţire. La formarea şi umplerea bobului solicită temperaturi medii zilnice de 18-19 grade Celsius. Temperaturile mai mari determină apariţia unui dezechilibru iar amidonul nu se mai acumulează în optim, explicând de ce cultura orzului cu două rânduri reuşeşte în condiţii mai umede şi mai răcoroase. Suma gradelor de temperatură pentru parcurgerea perioadei de vegetaţie este diferită, fiind cuprinsă între 1.300 şi 1.800 grade Celsius la formele de primăvară şi 1.700-2.100 grade Celsius la formele de toamnă.

Faţă de umiditate - cerinţele sunt diferite, orzoaica, şi mai ales formele de primăvară, este mai pretenţioasă faţă de condiţiile de vegetaţie decât orzul, solicitând un climat mai umed şi mai răcoros, favorabil acumulării amidonului şi în detrimetrul proteinelor.

Orzul necesită circa 48% apă din greutatea bobului uscat pentru germinare, având un coeficient de transpiraţie de 300-400. Comparativ cu grâul, cerinţele orzului sunt mai mici, atât datorită consumului specific (mai mic cu 10-12%), cât şi a perioadei de vegetaţie mai scurtă şi a maturării sale înantea apariţiei secetelor din vară. Perioadele critice pentru apă sunt din faza de formare şi alungire a paiului până la înspicare - umplerea bobului. Consumul de apă la formele de toamnă pe întreaga perioadă de vegetaţie este de 480-500 mm şi se asigură, de regulă, din nivelul precipitaţiilor căzute, numai în zonele mai aride, solicitând administrarea apei de irigaţie. Pentru sintetizarea substanţei uscate, orzul consumă o cantitate redusă de apă fiindu-i necesar pentru a sintetiza 1 gram de substanţă uscată între 258 şi 767 grame apă. Pentru reuşita culturilor de orz de primăvară se solicită o cantitate totală de apă de 180-300 mm. Datorită maturării mai timpurii, fenomenul de şiştăvire apare foarte rar la această cultură, manifestându-se numai în anii în care seceta se instalează foarte devreme şi este asociată cu o stare slabă de aprovizionare cu apă a solului în primăvară.

Faţă de sol - cerinţele orzului sunt mai mari decât cele ale grâului, din cauza sistemului radicular mai puţin dezvoltat, a capacităţii reduse de solubilizare şi a situării acestuia mai superficial decât cel de la grâu. Orzul preferă solurile cu textură mijlocie, cu fertilitate naturală sporită, permeabile, pe care nu bălteşte apă, bogate în materie organică şi bine aprovizionate cu apă, un un pH de 6,5-7,5. Potrivite sunt cernoziomurile, luvosolurile, preluvosourile roşcate sau aluviosolurile.

Orzoaica este şi mai pretenţioasă decât orzul, fiind mai sensibilă la lipsa apei în optim în sol şi solicită soluri bogate în materie organică. Ea se dovedeşte mai tolerantă la reacţia solului, suportând o plajă a pH-ului mai mare, cuprinsă între 5 şi 7,5. Contraindicate sunt solurile grele, gleizate, cu procese dominante de oxidoreducere, cu permeabilitate scăzută, pe care bălteşte apa. Improprii culturii s-au dovedit a fi şi psamossolurile, cu un conţinut scăzut de materie organică şi permeabilitate ridicată.

Zonele de cultivare

Având în vedere cerinţele diferite faţă de factorii de vegetaţie a formelor de toamnă şi primăvara, pentru orz şi orzoaica s-au identificat zone de favorabilitate a culturii, după cum urmează: I. Orzul şi orzoaica de toamnă Zonă foarte favorabilă - cuprinde areale din sudul Câmpiei Române, Câmpia de Vest, partea estică a Bărăganului şi Câmpia Jijiei. Această zonă beneficiază de un regim pluviometric în perioada de toamnă de 130-200 mm, iar temperaturile medii zilnice în intervalul septembrienoiembrie sunt de 12-15 grade Celsius; Zona favorabilă - se află în vecinătatea celei foarte favorabile şi se împarte în două subzone: favorabilă I şi favorabilă II şi cuprinde suprafeţe întinse de Câmpia Transilvaniei, din Bărăgan şi Dobrogea şi o parte din sudul Moldovei; Zona puţin favorabilă - înglobează arealele cu psamosoluri din Oltenia, nordul şi vestul Munteniei cu soluri sărăturate sau excesiv umede, nordul Dobrogei şi zonele mai reci din nordul Moldovei şi estul Transivaniei. II. Orzul şi orzoaica de primăvară Zonă foarte favorabilă - cuprinde o parte din Câmpia Transilvaniei, depresiunile Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Ţara Bârsei, Podişul Sucevei, Câmpia Timişului şi Bihorului; Zona favorabilă I - se întinde pe văile Crişului, Siretului, Podişul Someşului şi porţiuni din zona colinară a Moldovei; Zona favorabilă II - cuprinde Văile Crişurilor, Siretului, porţiuni din Podişul Someşului, zonele colinare precarpatice din Moldova; Zona puţin favorabilă - cuprinde zonele cu climat continental din Moldova şi Muntenia (zonele mai calde) şi zonele cu soluri nisipoase sau cele acide, grele şi impermeabile din Oltenia şi Muntenia.

Victor VĂTĂMANU