Particularităţi ale culturii de soia

Particularităţi ale culturii de soia

Particularităţi biologice

Soia prezintă răsărire epigeică, cotiledoanele ajung la suprafaţa solului în urma creşterii hipocotilului. Apa necesară germinaţiei reprezintă, după cum arată Gh. Matei, până la 150% din greutatea uscată a seminţelor. Îmbibarea seminţelor de soia cu apă se face în scurt timp după semănat, apa pătrunde în bob pe întreaga suprafaţă prin hil şi prin micropil. Radicula apare din regiunea micropilului în 2-3 zile de la semănat şi creşte foarte repede în adâncime, iar după 2-3 cm lungime începe să se ramifice.

Rădăcina - este pivotantă, cu numeroase ramificaţii şi pătrunde în sol până la 1-1,5 m, având partea superioară îngroşată, iar nodozităţile se formează mai ales pe rădăcinile laterale. Ele iau naştere în urma tratamentelor cu produse biologice efectuate înainte de semănat. Există o specificitate strictă între soia şi suşele bacteriene cu care intră în simbioză rădăcinile sale. Nici o specie de Rhizobium, în afară de Bradyrhizobium japonicum, nu poate coloniza rădăcinile de soia. Bacteriile fixatoare de azot la soia se dezvoltă bine la un pH neutru.

În anii secetoşi, formarea nodozităţilor pe rădăcinile de soia este inhibată din cauza umidităţii reduse a solului. Infecţia cu bacteria fixatoare de azot nu se poate realiza înainte de formarea perişorilor radiculari pe rădăcina primară. După 7-9 zile de la infecţie, nodozităţile sunt deja vizibile. După infectare, în celulele gazdă din rădăcină are loc o creştere treptată a conţinutului de leghemoglobină, astfel că, după circa 14 zile, ţesutul infectat din nodozităţi are o coloraţie roz, ce se menţine până când nodozităţile îmbătrânesc. Creşterea nodozităţilor durează circa 4 săptămâni, timp în care diametrul ajunge la 4-6 mm. De regulă, forma acestora este sferică, dar pot apărea şi forme neregulate. Structura nodozităţilor rămâne stabilă 6-7 săptămâni, după care degenerează. O plantă matură poartă nodozităţi de diferite vârste şi grade de dezvoltare. Tulpina - are aspect de tufă, răsfirată sau compactă, erectă, semierectă sau volubilă, formată din noduri şi internoduri, cu înălţimea de 0,6-2 metri şi acoperită de peri deşi, de culoare albă, roşcată, galbenă. După Dencescu, creşterea tulpinii este condiţionată genetic şi este de trei feluri: - tipul determinat, la care tulpina se termină cu un racem dezvoltat, planta îşi încetează brusc creşterea imediat după începerea înfloritului. Formează în general 5-8 noduri, tulpina redusă ca înălţime şi rezistenţă la cădere; - tipul nedeterminat, plantele îşi continuă creşterea în înălţime mai multe săptămâni, de la începutul  înfloritului până în perioada umplerii bobului. Acest tip formează 7-12 noduri şi nu prezintă racem terminal. Inflorescenţa se află sub nivelul ultimei frunze (inflorescenţele sunt axilare); - tipul intermediar, la care tulpina creşte şi după înflorire, dar într-o măsură redusă.

Frunzele sunt trifoliate, foarte pubescente, cu două stipele mici la baza peţiolului, aproape triunghiulare şi păroase, foliolele late, ovate, cu vârful ascuţit, obtuz şi lanceolate, uşor încreţite şi pubescente. Formele fără pubescenţă sunt foarte rare. Suprafaţa de asimilaţie la o cultură medie de soia este de 30-40.000 metri pătraţi. În condiţii optime de vegetaţie, suprafaţa de asimilaţie poate să crească şi mai mult, ajungând aproape de 87.000 metri pătraţi. Un rol deosebit, în formarea recoltei la plantele de soia, îl reprezintă frunzele din etajul mediu şi superior al tulpinii. Eliminarea frunzelor din treimea inferioară a plantelor, în faza de formare şi umplere a boabelor, determină reducerea numărului de boabe pe plantă cu 13,7%, reducerea greutăţii boabelor cu 15,1% şi a MMB cu 2,5%.

Florile sunt grupate în raceme axilare, câte 3-9 şi uneori până la 25 de flori într-un racem, de culoare violetă sau albă, mici şi nemirositoare. Între culoarea florilor, culoarea pubescenţei, a axului hipocotil şi a hilului există o strânsă corelaţie: la formele cu flori albe pubescenţa este albicioasă, axul hipocotil necolorat şi hilul de culoare deschisă, pe când la plantele cu flori colorate, perozitatea este de culoare mai închisă, axul hipocotil de culoarea florilor, iar hilul are culoare închisă. Fecundarea este autogamă, iar înfloritul durează 10-12 zile.

De la formarea păstăilor şi până la maturarea acestora sunt necesare 58-76 de zile. Fructul - este o păstaie dreaptă sau curbată, dehiscentă, de culoare galbenă, castanie sau brună la maturitate şi pubescentă. În funcţie de mărime, se întâlnesc păstăi mici, mijlocii sau mări, cu lungimea cuprinsă între 3 şi 6 cm şi conţin 1-4 boabe în medie. Seminţele - sunt sferice, ovale sau alungite, de culoare galbenă la majoritatea soiurilor, dar se întâlnesc şi de culoare verde, cafenie, negricioase sau pestriţă. Ele au aspect lucios, gras şi prezintă un hil liniar sau oval, de culoare albă, roz, cafenie sau negricioasă, cu dungă albă pe mijloc. MMB este de 50-400 grame, iar MH este de 65-80 kilograme/hectolitru.

Cerinţele faţă de climă şi sol

Soia este o plantă pretenţioasă la climă şi sol, având capacitatea de a se adapta la diferitele condiţii de climă şi sol, dar cele mai bune rezultate le dă în zona temperată, cu căldură şi umiditate suficientă. Faţă de temperatură are cerinţe ridicate, apropiate de cele ale fasolei şi porumbului. Germinează la 7-8 grade Celsius, iar pentru perioada semănat-răsărit are nevoie de 120-130 grade Celsus (temperaturi mai mari de 0 grade Celsius). În faza de răsărire, plantele de soia sunt mai rezistente la temperaturile scăzute. Temperaturile de minus 2, minus 2,5 grade Celsius pe o durată scurtă nu produc pagube.

În faza de trei frunze, temperaturi de minus 3, minus 4 grade Celsius produc pagube însemnate plantelor, iar brumele târzii pot compromite cultura de soia. V. Enken menţionează nivelul temperaturilor optime pentru fiecare fază de vegetaţie a soiei, de la semănat până la maturitate: pentru germinare, soia are nevoie de temperatură minimă de 6-7 grade Celsius şi pe parcursul vegetaţiei o temperatură optimă de 20-22 grade Celsius. Pentru semănat-răsărire, soia are nevoie de un minim de 8-10 grade Celsius, iar în timpul vegetaţiei de o temperatură optimă de 20-22 grade Celsius. Pentru formarea organelor de reproducere, soia are nevoie de un minim de 16-17 grade Celsius şi o temperatură optimă pe perioada de vegetaţie de 21-23 grade Celsius. Pentru înflorire, soia are nevoie de un minim de 17-18 grade Celsius şi o temperatură optimă pe perioada de vegetaţie de 22-25 grade Celsius.

Pentru formarea seminţelor, soia are nevoie de un minim de 13-14 grade Celsius şi o temperatură optimă de 21-23 grade Celsius. Pentru coacere, soia are nevoie de un minim de 8-9 grade Celsius şi o temperatură optimă de 19-20 grade Celsius. Temperaturile mai mari de 30 grade Celsius asociate cu secetă provoacă avortarea florilor în proporţii foarte mari (Gh. Bîlteanu, 1998, notează valori de circa 75-80%). Suma gradelor de temperatură este de 2.100-3.000 grade Celsius, temperatura optimă înscriinduse ziua între 20 şi 30 grade Celsius şi noaptea între 16 şi 18 grade Celsius. Faţă de umiditate, soia are cerinţe foarte mari, solicitând pentru germinare 120-150% apă din greutatea bobului uscat.

Lipsa apei din anii secetoşi duce la scăderi ale producţiei de soia cu 33-61%. Coeficientul de transpiraţie este cuprins între 500 şi 700. În faza de formare a seminţelor, o plantă de soia pierde pe zi 300-350 grame apă, comparativ cu 100-150 grame în perioada înfloritului.

Seceta din perioada înfloritului determină scăderi de producţie de 14-52%. Seceta înregistrată în perioada umplerii bobului scade producţia cu 41-87%. Intensitatea maximă a consumului de apă se realizează în lunile iunie-august, cu consum zilnic de 4,6-5,8 mm. Consumul de apă este diferit pe faze de vegetaţie, aplicarea apei de irigaţie în fazele critice pentru apă conducând la creşteri de producţie foarte mari, comparativ cu producţia la neirigat.

În perioada semănat-înflorit, consumul mediu zilnic de apă este de 2,8 mm; în condiţii de irigare pe faze din IUA (intervalul umidităţii active) este de 3,0 mm; irigat 50% din IUA  este de 3,2 mm;  irigat 70% din IUA este de 3,4 mm. În perioada înflorit - formare păstăi consumul mediu zilnic de apă este de 3,8 mm; în condiţii de irigare pe faze din IUA este de 6,2 mm; irigat 50% din IUA este de 5,9 mm, irigat 70% din IUA este de 6,2 mm. În perioada formare păstăi - maturitate, soia are un consum mediu zilnic de apă de 3,2 mm; în condiţii de irigare pe faze din IUA este de 4,3 mm; irigat 50% din IUA este de 5,3 mm; irigat 70% din IUA este de 4,3 mm. Excesul de umiditate se dovedeşte a fi în aceeaşi măsură dăunător pentru cultura de soia deoarece acest aspect favorizează atacul unor patogeni.

Faţă de lumină - soia este o plantă de zi scurtă. După datele obţinute în cercetare, o deplasare a plantei cu 400-500 kilometri spre nord sau spre sud determină o deviere a duratei de vegetaţie cu 20-24 de zile la acelaşi soi de soia. La o iluminare intensă, planta ramifică puternic şi florile se formează mai sus pe plantă, însuşiri favorabile pentru recoltarea mecanizată. Faţă de sol are cerinţe ridicate, solicitând soluri mijlocii, profunde, bogate în humus, calciu, fosfor şi potasiu, cu un pH neutru spre slab alcalin (pH = 6,5-7,5), bine drenate şi fără exces de umiditate. Nu îi sunt potrivite solurile argiloase, grele, care se încălzesc greu, dar nici cele nisipoase, fără materie organică şi cu slabă capacitate de reţinere a apei. Valorifică bine solurile structurale: cernoziomurile, preluvosolurile, solurile aluviale şi faeoziomurile.

Victor VĂTĂMANU