Particularităţile amenajării cu canale deschise în cazul udării prin submersiune

Udarea prin submersiune sau inundare este folosită în special la cultura orezului. Metoda impune realizarea unui sistem de irigare-evacuare şi amenajare a terenului (parcelare) prin care să se creeze posibilitatea realizării, menţinerii şi reglării pe parcelele din orezării a unui strat de apă de înălţime variabilă (3-25 cm) în funcţie de cerinţele orezului în diferite stadii de vegetaţie.

Caracteristica principală a amenajării o constituie realizarea de parcele orizontale, înconjurate de diguleţe de pământ, rambleele unor canale sau drumuri de exploatare, necesare pentru menţinerea stratului de apă în parcelă. De asemenea, este obligatoriu prevederea unei reţele de canale de evacuare, în scopul evacuării apei din parcele, reglării nivelului apei şi chiar a nivelului freatic în perioada în care în asolament intră alte plante de cultură. Orezăriile, având atât o reţea de canale de irigaţie, dar şi de evacuare-drenaj, permit ameliorarea solurilor sărăturate prin amenajarea lor ca orezarii, realizându-se în felul acesta atât spălarea, cât şi îndepărtarea sărurilor din profilul de sol, în condiţiile obţinerii unor producţii acceptabile de orez încă din primii ani de la amenajare.

Schema generală de amenajare

Prin schema generală de amenajare se realizează parcelarea terenului, trasarea reţelei de canale de alimentare şi evacuare şi a reţelei de drumuri. Soluţia aleasă trebuie să asigure împărţirea orezăriei în trupuri independente, a trupurilor în tarlale şi sectoare de irigaţie, alimentarea şi evacuarea independentă a apei din parcele, reducerea la minimum a volumului de terasamente, obţinerea unui coeficient de folosire utilă a suprafeţei agricole şi, în final, crearea de condiţii optime în exploatarea agricolă şi hidroameliorativă a amenajării.

Reţeaua de canale de alimentare

Este constituită dintr-un lanţ de canale care asigură conducerea apei de la sursă până la parcele, respectiv canal de aducţiune (C.A.), canale de distribuţie (C.D.) şi canale distribuitoare de sector, denumite şi canale de repartiţie deoarece ele distribuie apa bilateral în parcele. În funcţie de modul de amplasare a canalelor de distribuţie (C.D.) şi a celor distribuitoare de sector (C.D.S.), a canalelor de evacuare, a reţelei de drumuri, vanetelor de alimentare şi evacuare şi al mărimii parcelelor, amenajarea orezăriilor se poate face după schema clasică de tip Krasnodar sau după schema Kuban.

Schema de tip clasic s-a folosit şi se foloseşte în amenajarea majorităţii orezăriilor din România. În cadrul acestei scheme, din canalele distribuitoare (C.D.) pornesc canalele distribuitoare de sector (de repartiţie) (C.D.S), care funcţionează bilateral, alimentând două şiruri de parcele. C.D.S. se trasează paralele între ele la o distanţă egală cu lăţimea sectorului de irigat, respectiv dublul lungimii parcelelor (300-400 metri), cu o lungime de 600-900 metri, în funcţie de numărul parcelelor deservite (6-9). C.D.S. se trasează până în ultimul şir de parcele, în interiorul cărora intră numai pe o lungime de 2-3 metri pentru a putea instala vanetele de alimentare a parcelelor. Canalele de evacuare terţiare (C.E.) se trasează la mijlocul distanţei dintre C.D.S., capătul amonte intră 2-3 metri în primul şir de parcele pentru a se putea amplasa vanetele de evacuare. Drumurile de exploatare se amplasează de o parte şi de cealaltă a canalelor de evacuare. Ca urmare, parcelele, de formă dreptunghiulară, sunt delimitate pe latura scurtă de 100-150 metri, pe o parte de canalul de alimenatare (C.D.S.), iar pe cealaltă de cel terţiar de evacuare, respectiv diguleţele longitudinale, iar pe latura lungă de 150-200 metri de diguleţe transversale, rezultând parcele în suprafaţă de 1,5-3 hectare. Diguleţele se execută cu înălţimea şi lăţimea la coronament de 0,3-0,5 metri şi înclinarea taluzurilor de 1/1 la cele longitudinale şi 1/3- 1/4 la cele transversale. În unele orezării s-au folosit diguleţe transversale mici, cu înălţimea şi lăţimea la coronament de 0,3 metri şi taluzuri de 1/1 pentru a fi uşor traversate de utilajele agricole. (I. Pleşă şi S. Câmpeanu)

Schema de amenajare tip Kuban

Se caracterizează prin faptul că C.D.S. şi canalele terţiare de evacuare (C.E.) deservesc câte patru parcele, au lungime egală cu lungimea parcelei (200-240 metri), iar distanţa dintre ele este egală cu dublul lăţimii parcelelor (300-360 metri). Drumurile de exploatare sunt amplasate perpendicular pe reţeaua de alimenatre şi evacuare, la o distanţă egală cu dublul lungimii parcelelor (400-480 metri), în rambleu de circa 0,5 metri, cu taluzurile de 1/1. Vanetele de alimentare şi evacuare sunt grupate câte patru într-un amplasament la marginea drumurilor de exploatare.

Schema tip Kuban, în comparaţie cu schema clasică, are următoarele avantaje: -reţeaua de canale de alimenatre şi evacuare se realizează cu un volum mai redus de lucrări de terasamente; parcelele fiind de dimensiuni mai mari, permit mecanizarea lucrărilor agricole cu randamente mai bune; drumurile de exploatare sunt practicabile în tot timpul perioadei de vegetaţie; construcţiile de alimenatere şi evacuare (vanetele), fiind grupate şi manevrate de pe drumurile de exploatare, permit alimentarea şi evacuarea apei din parcele cu mai mare uşurinţă. Schema prezintă ca dezavantaj volumul mai mare de terasamente necesar la nivelarea parcelelor în plan orizontal. Reţeaua de canale de alimentare se construieşte în rambleu, urmărind ca nivelul apei în canalele de repartiţie (C.D.S.) să fie cu 25-30 cm peste cota terenului parcelelor deservite, deci cu 10-20 cm peste nivelul de inundare.

Panta canalelor se stabileşte cât mai apropiat de panta terenului, în limitele 0,3-1,5 la mie. Dimensiunea canalelor se face în funcţie de debitul rezultat din înmulţirea suprafeţei deservite cu hidromodulul maxim al orezăriei, cu excepţia canalelor terţiare (C.D.S.) pentru care debitul se măreşte de 2-3 ori pentru a scurtă durată de inundare (alimenatare) a parcelelor. Acest deziderat impune funcţionarea prin rotaţie a canalelor terţiare. Hidromodulul pentru perioada de inundare, de umplere până la răsărire, în funcţie de condiţiile pedohidrologice variază între 4 şi 6 l/s/hectar.

Inundarea parcelelor, în primăvară, se proiectează a se realiza în 10-12 zile. Hidromodulul din perioada de la răsărire la coacere, în funcţie de care se stabileşte debitul de primenire a apei, are valori de 2,5-3,7 l/s/hectar Reţeaua de canale de evacuare permite evacuarea apei din parcele, preia debitul de apă care se pierde prin infiltraţie, asigurând prin canalele secundare şi principale de evacuare conducerea apei până la emisar. Canalele secundare de evacuare, amplasate la limita aval a sectorului de irigaţie, colectează apa din canalele terţiare şi o descarcă în canalul principal de colectare-evacuare, care o transportă până la emisar. Aceste canale se trasează pe cotele cele mai joase ale terenului, cu o pantă apropiată de cea a terenului, în limitele 0,15-0,2 la mie. Canalele se execută în debleu, pământul rezultat se foloseşte la construirea diguleţelor longitudinale şi transversale, precum şi drumurilor de exploatare.

Calculul cotelor de comandă se face din amonte în aval, de la canalele de evacuare terţiare la care nivelul hidrodinamic trebuie să fie cu minim 20-30 cm mai coborât faţă de cota celei mai joase parcele deservite, iar nivelul apei la capătul aval al fiecărui canal trebuie să fie cu 10-30 cm mai ridicat faţă de nivelul apei din canalul în care debuşează. Debitul specific de evacuare, în funcţie de care se dimensionează canalele, la un strat de inundare de 10-15 cm şi o durată de evacuare de 3-10 zile, a câte 24 ore/zi, este de 1,5-3 litri/ secundă/hectar, aproximativ 1/3 din debitul de alimentare.

Victor VĂTĂMANU