Particularităţile biologice ale culturii de hamei

Rădăcina hameiului şi partea hipogee („subterană“) a tulpinii sunt perene, putând să dureze 20-50 şi chiar 100 de ani. Cultura de hamei se menţine însă în exploatare timp de 10 până la 20 de ani. Sistemul radicular al hameiului este foarte dezvoltat, rădăcinile pătrunzând în sol până la 3-4 metri adâncime. În afară de rădăcinile normale, din tulpina hipogee „subterană“ se formează rădăcini adventive, în număr mare în anii umezi şi mai mic în anii secetoşi.

Butucul hameiului constituie tulpina hipogee „subterană“ perenă. Pe partea superioară, denumită şi „capul butucului“ se află numeroşi muguri, din care în fiecare primăvară pornesc lăstari (coarde sau curpeni). Butucul este lung de 30-40 cm şi gros de 10-15 cm, iar într-o hămeişte bine întreţinută partea superioară a acestuia se găseşte la 12-15 cm adâncime. În plantaţiile tăiate necorespunzător, ca şi în hameiştile bătrâne, capul butucului se găseşte mai sus şi chiar la suprafaţa solului. Coardele ating în cursul verii 5-12 metri lungime şi 0,5-1,5 cm grosime. Ele sunt de formă hexagonală, goale în interior, pe muchii cu perişori rigizi, simpli sau bifurcaţi. Coardele sunt formate din numeroase noduri şi internoduri, lungimea unui internod fiind de 20-40 cm. De la subsoara frunzelor principale pornesc în cursul lunilor mai-iunie lăstarii secundari de lungimi diferite (40-200 cm), în funcţie de soi şi condiţiile de vegetaţie. Frunzele hameiului, dispuse opus, câte două la fiecare nod al coardelor şi lăstarilor secundari, sunt peţiolate, simple, tri- sau pentalobate, cu marginile dinţate. Suprafaţa de asimilaţie a unei plante de hamei se cuprinde în limite largi, în funcţie de soi, umiditate, condiţii de nutriţie. Suprafaţa unei plante de hamei, în condiţiile regiunii Cluj, a fost cuprinsă între 44.560 şi 47.700 cm2 până la 57.450 65.300 cm2 la diferitele soiuri cultivate. Florile - hameiul este o plantă unisexuatdioică. În cultură se afla numai plantele femele. Florile acestei plante sunt dispuse într-o inflorescenţă lungă de 2-6 cm cu diametrul de 1-3 cm. Inflorescenţele se mai numesc şi conuri, fiecare con fiind format dintr-un ax scurt, pedunculat (rahis), ax pe care sunt prinse bracteele (peste 69), ce se acoperă unele pe altele. La baza fiecărei bractei se găseşte o inflorescenţă redusă, formată, în general, din două flori mici. O floare este constituită dintr-un periant simplu şi un pistil cu două stigmate pufoase. Din masa medie a unui con, bracteele reprezintă 81,6%, iar rahisul 18,4%. Pe o coardă se formează peste 800 de conuri. Este cu totul nedorită prezenţa în hămeişte sau prin apropiere a plantelor mascule, deoarece fecundarea florilor femele duce la scăderea cantităţii şi calităţii lupulinei. Inflorescenţele femele apar în a doua jumătate a lunii iunie şi prima jumătate a lunii iulie, în funcţie de perioada de vegetaţie a soiurilor, la subsoara frunzelor, pe lăstarii secundari (mai puţin la subsoara frunzelor de pe coarde). Inflorescenţele (conurile) reprezintă 46-51% din masa totală a părţii epigee a plantei de hamei. Cercetătorul S. Cernea găseşte o medie de 32,6% la 63 de soiuri provenite din diferite ţări. Conurile uscate ale plantelor de hamei sunt formate din: bractei = 69-78%; rahis = 8-17,5%, lupulină = 5-16%. Soiurile create în ultimle decenii produc o cantitate mai mare de lupulină. S-a depăşit cifra de 25% din greutatea conului uscat. Lupulina este produsă de glandele secretoare, aflate la baza bracteelor.

Vegetaţia hameiului

După cum s-a prezentat, hameiul este o plantă perenă. În ciclul anual de viaţă se disting perioadele: repaus de iarnă (criptovegetaţia) şi perioada de vegetaţie activă. În condiţiile din România, fiecare din aceste perioade reprezintă aproximativ jumătate de an. În perioada de repaus de iarnă, procesele fiziologice din partea hipogee a plantei prin care este asigurată perenitatea sunt foarte reduse, iar mugurii se afla într-un repaos „profund“ timp de 1-3 luni. Din decembrie până în februarie, mugurii ies din repaus şi devin apţi pentru a se transforma în lăstari. Acest fapt nu se întâmplă însă doar la începutul primăverii, când temperatura se ridică la minimum 4-5 grade Celsius. Perioada de vegetaţie activă începe odată cu dezvoltarea mugurilor aflaţi pe capul butucului şi se termină la recoltare (la tăierea şi eliminarea coardelor din cultură). În această perioadă se disting etapele: vegetativă şi generativă. Etapei vegetative îi corespund fazele: pornirea în creştere a mugurilor de pe capul butucului; răsărirea (apariţia lăstarilor la suprafaţă); apariţia pe coarde a lăstarilor laterali; îmbobocirea (apariţia butonilor inflorescenţei). Etapei generative îi corespund fazele: înflorirea, începutul formării inflorescenţei (conului); sfârşitul formării inflorescenţei; maturarea tehnologică. În etapa generativă trebuie inclusă şi îmbobocirea. La o analiză mai atentă, etapa generativă începe mult mai timpuriu, formarea primordiilor florale, elementul iniţial al acestei etape, fiind inclusă de fapt în apariţia şi dezvoltarea lăstarilor secundari. Etapa vegetativă reprezintă 60-68% din totalul perioadei de vegetaţie (mai scurtă la soiurile precoce, mai lungă la soiurile tardive). Între diferitele faze se înscriu, în general, intervalele: pornirea mugurilor-răsărire = 10-15 zile; răsărire-apariţia lăstarilor laterali = 50-70 zile; apariţia lăstarilor laterali-îmbobocire = 10-20 zile; îmbobocire-înflorire = 5-10 zile; înflorire-începutul formării conului = 5-10 zile; începutul formării conului-sfârşitul formării conului = 20-30 zile; sfârşitul formării conului-maturitatea tehnologică 10-15 zile (total 110-170 de zile).

Relaţiile plantă - factori de vegetaţie

Un climat moderat, ca temperatură şi umiditate, fără vânturi puternice, fără grindină, fără ceaţa şi fără friguri târzii, constituie mediul cel mai favorabil pentru hamei.

Temperatura

Culturile de hamei se extind în regiuni cu temperatura medie anuală puţin peste 8 grade Celsius, iar temperatura medie a lunilor iunie iulie, când se formează lăstarii secundari şi inflorescenţele, de 17-18 grade Celsius. În diferitele zone hameicole din Europa, pe perioada de vegetaţie a hameiului (aprilie-august) se înregistrează temperaturii medii de: 13,4-16,3 grade Celsius (Germania); 13,6 grade Celsius (Cehoslovacia); 16,3 (Slovenia); 14,8 grade Celsius (Spania); 15,3 grade Celsius (România). Lăstarii pornesc în vegetaţie primăvara, la temperatura de 4-5 grade Celsius. Până la formarea lăstarilor laterali, hameiul cere temperaturi moderate (13-14 grade Celsius media lunii mai, 16-17 grade Celsius, media lunii iunie). Necesarul de căldură pentru unele soiuri de hamei cultivate în România, pe perioada de vegetaţie activă, se situează în limtele a 1.524-2.050 grade Celsius (suma gradelor de temperatură mai mari de 6 grade Celsius). Nu sunt dorite primăverile timpurii şi călduroase, din cauză că hameiul porneşte devreme în vegetaţie, fiind astfel ameninţat de brumele târzii, care nu prejudiciază direct planta de hamei (deoarece butucul se află în pământ), în schimb, dăunează mult lăstarilor, oprindu-i din creştere. Pe timpul iernii, organele hipogee rezistă la temperaturi de până la minus 35 de grade Celsius (temperatura aerului).

Umiditatea

Plantele de hamei cer o cantitate mare de apă, deoarece lăstarii înregistrează creşteri zilnice de 20-25 cm sau între 2 şi 40 cm, în funcţie de temperatura solului şi a aerului, de soi, de nivelul de nutriţie şi de vigoarea butucului. Deosebit de importante sunt precipitaţiile din lunile mai-iulie şi îndeosebi cele din luna iulie, care hotărăsc mărimea recoltelor. În anii secetoşi, conurile de hamei sunt mai bogate în lupulină, însă în comparaţie cu anii umezi, producţia de lupulină la hectar este mai mică, deoarece şi producţia de conuri este mai mică. Pentru o vegetaţie corespunzătoare a hameiului sunt necesari 600-650 mm de precipitaţii anuale. Nu cantitatea totală de precipitaţii asigură însă cele mai mari producţii de hamei, ci, aşa după cum se ştie, repartizarea lor pe lunile de vară. La o cantitate de 338 mm precipitaţii pe lunile mai-august, producţia de hamei a crescut cu 75-120%, faţă de cantitatea de 237 mm. Un regim pluviometric mai abundent în lunile de vegetaţie atrage după sine creşteri însemnate ale valorii amare. Coeficientul de transpiraţie al hameiului este de circa 500. Aprecierea unei regiuni, sub aspectul gradului de favorabilitate pentru cultura hameiului, trebuie făcută mai ales după cantitatea de precipitaţii pe timpul vegetaţiei şi nu după cantitatea anuală. În Boemia, de pildă, cad anual 470 mm precipitaţii, în timp ce în Germania - 700 mm. Ambele zone sunt însă foarte favorabile culturii hameiului, datorită repartizării corespunzătoare a precipitaţiilor pe lunile de vară. În România, în bazului Sighişoarei, unde se cultivă hamei pe cele mai mari suprafeţe, cad anual 550 mm precipitaţii, din care în lunile mai-august 355 mm. În bazinele nou înfiinţate (Aiud, Orăştie) plouă în lunile mai-august, de asemenea, 355 mm. Ca atare, sub aspectul precipitaţiilor, în Transilvania se găsesc bazine care asigură hameiului condiţii de vegetaţie corespunzătoare. Este demn de menţionat faptul că plantele de hamei folosesc bine umiditatea ce provine din rouă, o singură plantă putând reţine pe noapte 0,25-0,50 litri de apă şi chiar 2 litri de apă dacă timpul este secetos şi roua mai abundentă. Această particularitate a plantelor de hamei face posibilă obţinerea unor recolte mulţumitoare, chiar şi la o cantitate de precipitaţii mai redusă. Durata de strălucire a soarelui - în etapa vegetativă (prima parte a perioadei de vegetaţie) hameiul cere zile umbrite, în timp ce în etapa generativă (în timpul înfloririi şi formării conurilor) zile însorite, care favorizează acumularea uleiurilor volatile. Totuşi, o durată prea mare de strălucire a soarelui în etapa generativă influenţează negativ acumularea substanţelor amare. Durata medie de strălucire a soarelui în perioada de vegetaţie a hameiului este de 906 ore (judeţul Braşov), 1.200 ore la Orăştie şi de 1.000-1.150 de ore în alte zone hameicole. Vântul uşor trebuie considerat ca favorabil culturilor de hamei, deoarece el contribuie la primenirea aerului în hameişte, fapt ce duce la înlăturarea condiţiilor prielnice apariţiei şi dezvoltării anumitor boli. În schimb, vânturile puternice şi furtunile rup spalierii, lăstarii secundari şi chiar coardele, producânduse în acest fel pagube însemnate. Grindina - este unul din cele mai dăunătoare fenomene meteorologice din perioada de vegetaţie a hameiului. Grindina, în funcţie de intensitate, distruge parţial sau total aparatul foliar, rupe vârful coardelor şi al lăstarilor laterali. Cultura poate fi recuperată parţial prin fertilizare foliară, legarea în îndrumarea coardelor. Solul - proprietăţile fizico-chimice ale terenului au o deosebită influenţă asupra producţiei şi calităţii hameiului. Cele mai bune condiţii de vegetaţie le găseşte hameiul pe solurile mijlocii şi profunde, cu un pH de 6,5-7, bogate în humus, cu subsol uşor, permeabil. La stabilirea terenului pentru înfiinţarea hameiştilor sunt necesare sondaje adânci. Straturile de pietriş care apar până la adâncimea de 4 metri împiedică pătrunderea în adâncime a sistemului radicular, motiv pentru care asemenea soluri, pe cât posibil, trebuie evitate. Sunt contraindicate solurile argiloase sau nisipoase, cu regim termic, hidric şi de aerare defect, lacoviştile sau solurile cu apă freatică sub 2 metri adâncime. Amplasarea unei culturi de hamei se face pe teren plan sau uşor înclinat, complet mecanizabil. În regiunile mai călduroase, plantaţia de hamei trebuie să se înfiinţeze în locurile cu microclimat mai răcoros, pentru a evita excesul de temperatură, care, asociat cu seceta, determină scăderi importante ale producţiei şi calităţii.

Victor VĂTĂMANU