Particularităţile regimului de irigaţie

Trasturile caracteristice agriculturii irigate depind, între altele, şi de particularităţile modului de stabilire şi de aplicare a regimului de irigare.

Considerarea regimului de irigare ca propriu fiecărei culturi, şi doar elementele de principiu comune, conduce la idea că gruparea culturilor pe specii şi delimitarea lor pe sisteme de agricultură zonale sau speciale trebuie, după cum prezintă I. Pleşă şi Gh. Florescu, să aibă unele particularităţi. Acestea se datorează următoarelor aspecte:

- la stabilirea sortimentului culturilor, prioritatea este acordată atât celor care răspund cu mare eficienţă (porumbul, sfecla de zahăr, cartofii, floarea-soarelui, grâul etc.), cât şi celor furajere anuale, perene, duble (porumbul pentru siloz şi masă verde, lucerna, iarba de Sudan etc.) necesare, cu precădere, creşterii animalelor;
- structura şi rotaţia culturilor de câmp irigate se stabileşte în aşa fel încât să răspundă: cerinţelor şi sarcinilor de plan atât ale agriculturii, cât şi ale altor sectoare; intensitatea folosirii suprafeţelor amenajate în condiţiile păstrării şi îmbunătăţirii potenţialului agroproductiv al solului şi în concordanţă cu capacitatea funcţională a amenajărilor; alegerea şi folosirea unor soiuri şi hibrizi de mare randament şi productivitate, a căror densitate să corespundă atât participării armonioase a celorlalţi factori de producţie, cât şi specificului culturii şi producţiei ce se urmăreşte a se obţine;
- administrarea unor cantităţi sporite de îngrăşăminte care trebuie să compenseze atât consumul mai ridicat pentru obţinerea unor producţii mari, cât şi levigarea acestora de către apa de irigaţie, dincolo de stratul explorat de rădăcini;
- lucrările solului, atât cele de bază, cât şi cele de îngrijire, au rolul de a crea un regim favorabil de apă-aer şi de a mări capacitatea de infiltrare şi de înmagazinare a apei, respectiv de păstrare fie a însuşirilor natural favorabile plantelor din stratul arabil, fie a celor realizate cu ocazia executării lucrărilor anterioare (arat, subsolaj, semănat etc.).

De asemenea, date fiind condiţiile favorabile creşterii buruienilor şi apariţiei unor boli şi dăunători, trebuie sporite măsurile şi lucrările de prevenire şi combatere a acestora. Atât cele expuse mai sus, cât şi rezultatele cercetărilor efectuate în diferite zone naturale creează cadrul de prezentare a regimului specific al culturilor de grâu de toamnă şi porumbul pentru boabe.

Regimul de irigare al grâului de toamnă

Udarea de aprovizionare pentru cultura grâului, spre deosebire de alte culturi, are în anii secetoşi o importanţă mai mare chiar decât irigarea din perioada de vegetaţie, deoarece producţia de grâu depinde de modul în care plantele intră în iarnă. Când seceta de vară se prelungeşte până la sfârşitul lunii octombrie, semănatul şi răsăritul plantelor au loc la o umiditate redusă a solului, fapt care face ca răsărirea să întârzie, grâul să intre în iarnă neuniform dezvoltat sau chiar nerăsărit. Udarea de aprovizionare se recomandă să se aplice în anii secetoşi, atât în zona secetoasă, cât şi în zona subumedă, sub forma unei udări pentru asigurarea răsăritului, iar în anii normali, numai în zona secetoasă. Momentul de aplicare a udării de aprovizionare depinde de epoca de recoltare a plantei premergătoare. Astfel, după premergătoare mai timpurii (porumb siloz în cultură principală, porumb boabe semitardiv, floarea-soarelui), udarea de aprovizionare se aplică înainte de executarea arăturii, aceasta constituind un avantaj deoarece se foloseşte reţeaua de udare a culturii premergătoare şi permite executarea arăturilor în condiţii optime; în schimb, aplicându-se pe un sol tasat, pentru a evita băltirea apei la suprafaţă, este necesar să se administreze în 2-3 reprize. Când grâul se cultivă după premergătoare târzii (porumb boabe tardiv, porumb siloz cultura a doua, sfeclă de zahăr), pentru a nu se întârzia semănatul, udarea se aplică după executarea arăturii. În acest caz, se va aplica plantei premergătoare o udare mai târzie, pentru ca lucrările de pregătire şi însămânţare a grâului să se facă în condiţii bune. După aplicarea udării, imediat ce terenul se zvântă, se aplică o lucrare cu grapa pentru distrugerea crustei. Mărimea normei de udare de aprovizionare este cuprinsă între 600 şi 1.200 metri cubi apă/hectar şi se va aplica în 2-3 reprize. În perioada de vegetaţie, în zona secetoasă se dau încă 1-2 udări, a 400-600 metri cubi apă/hectar. Udările se vor aplica prin aspersiune sau pe fâşii, în fazele de consum maxim de apă, respectiv în timpul alungirii paiului (a doua jumătate a lunii aprilie), la înspicat (a doua jumătate a lunii mai) şi în timpul formării bobului (aproximativ la mijlocul lunii iunie). În zona subumedă este necesară cel mult o udare la înspicat.

Regimul de irigare al porumbului pentru boabe

Socotit ca o plantă cu un consum specific de apă moderat, porumbul, din cauza perioadei sale de vegetaţie lungi, are totuşi un consum total foarte ridicat. Nevoia de apă a porumbului se leagă de fazele sale de creştere-dezvoltare, şi anume (Ionescu Şişeşti V.):

- în faza de încolţire, nevoia de apă este mică; porumbului îi este suficientă rezerva de apă din sol provenită din precipitaţii sau din udările de aprovizionare;
- în faza de formare a rădăcinilor, nevoia de apă este de asemenea mică;
- în faza de formare a tulpinii şi diferenţierii ştiuleţilor, mai ales spre sfârşitul acesteia, adică înainte de apariţia inflorescenţei mascule, nevoia de apă este mare;
- în faza înfloritului (înspicarea, apariţia mătăsii, polenizarea florilor) marcată şi de o creştere intensă, nevoia de apă este ridicată;
- în faza de formare şi umplere a bobului, de asemenea nevoia de apă este imperios cerută de evitarea şiştăvirii boabelor;
- în faza de maturizare, nevoia de apă scade treptat, dar o umiditate suficientă în sol contribuie la sporirea producţiei de boabe şi a masei verzi. Calendaristic, consumul maxim de apă al porumbului se află între faza de înspicat şi faza de formare şi umplere a bobului, adică începând cu a doua decadă a linii iulie şi până la sfârşitul celei de-a două decade a lunii august. Cercetările privitoare la regimul de irigare al porumbului au scos în evidenţă, între altele, următoarele:
- grosimea stratului de sol ce trebuie umezit variază, în funcţie de momentul şi faza aplicării udărilor, între 0,5 şi 1 m;
- coeficientul de valorificare a apei ajunge la valori maxime (0,82) când se aplică udări pentru adâncimi mai mari de umezire a solului şi când plafonul minim al acestuia reprezintă 50% din intervalul umidităţii active (IUA);
- în funcţie de zona pedo-climatică şi felul anului (secetos sau mediu), normele de irigare au diferite amplitudini de variaţie (3.200-4.800 metri cubi apă/hectar în zona de stepă uscată; 3.200-4.000 metri cubi apă/hectar în zona de stepă moderată; 2.8003.500 metri cubi apă/hectar în zona de silvostepă; 1.800-2.400 metri cubi apă/hectar în zona pădurilor de câmpie).

În ceea ce priveşte numărul udărilor, tot în funcţie de zona pedo-climatică şi felul anului, acestea sunt mai numeroase în zonele de stepă uscată şi moderată (4-5), micşorându-se în zonele de silvostepă şi păduri de câmpie (2-3). Udarea de aprovizionare se justifică numai în anii săraci în precipitaţii din perioada rece, valorile ei având un ecart mai mare (800-1.800 metri cubi apă/hectar). Regimul de irigare al porumbului pentru siloz este diferenţiat întrucâtva de cel al porumbului pentru boabe. În acelaşi timp, regimul de irigare este diferit şi în funcţie de felul culturii – principală sau cultura a doua. Porumbul pentru siloz, din cauza densităţii mai mari, consumă mai multă apă decât porumbul pentru boabe, raportat la aceeaşi perioadă de vegetaţie, dar şi pentru faptul că întreaga plantă de porumb, până la recoltare, trebuie să se menţină verde. Plafonul minim trebuie menţinut la 50% din intervalul umidităţii active (IUA),  ceea ce impune, în funcţie de felul anului, aplicarea a 3-4 udări în principalele faze (înspicat, formarea bobului şi la sfârşitul fazei de coacere în lapte). Porumbul pentru siloz semănat în mirişte necesită 4-6 udări, începând de la semănat şi până spre sfârşitul celei de-a doua decade a lunii septembrie. Porumbul siloz semănat după borceagul de toamnă are, în genere, acelaşi regim de irigare ca şi cel semănat după cerealele de toamnă. Deosebirea constă în aceea că, în funcţie de felul anului, prima udare se poate aplica ceva mai târziu după semănat.

Victor VĂTĂMANU