Paştele, cea mai importantă sărbătoare creştină

Paştele, cea mai importantă sărbătoare creştină

Sărbătoarea Învierii lui Cristos este cea mai mare sărbătoare a creştinilor, o sărbătoare religioasă întâlnită, cu semnificaţii diferite, în creştinism şi iudaism.

Paştele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creştine, care comemorează evenimentul fundamental al creştinismului, Învierea lui Iisus Cristos, Fiul lui Dumnezeu în religiile creştine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştelui marchează începutul anului ecleziastic creştin.

Creştinii fac numeroase pregătiri pentru noaptea de Înviere şi ziua de Paşte: vopsesc ouăle, gătesc bucate tradiţionale, fac curăţenie şi îşi aranjează hainele cu care merg la biserică. Se spune din bătrâni că în noaptea de Înviere se deschid cerurile - nu numai pentru ca Sfântul Duh să coboare peste credincioşi, dar şi pentru a le da acestora posibilitatea să se unească cu Domnul întru spirit.

Ştiind că Isus spusese că va învia, Pilat trimite oşteni să păzească mormântul în care fusese aşezat trupul Mântuitorului. Militarii romani au fost mărturie a faptului ca Iisus a rămas în mormânt.

Se spune că obiceiul ouălor roşii vine de la Maria Maica, care s-ar fi dus pe dealul Golgotei să-şi plângă Fiul răstignit; ea purta un coş plin cu ouă, pe care a picurat sângele lui Iisus. De atunci, creştinii ciocnesc ouăle vopsite şi spun, mărturisind credinţa lor, „Cristos a Înviat!“ şi se răspunde „Adevărat a Înviat!“. Printre credincioşi salutul va fi, până la Înălţare, „Cristos a Înviat!“. Gospodarii şi gospodinele se spovedesc, termină curăţenia prin case, ca să-i găsească Învierea curaţi pe dinăuntru şi pe dinafară.

În ziua de sâmbătă se sacrifică mieii. Femeile gătesc dimineaţa mâncărurile tradiţionale din miel: borşul, drobul şi friptura, pun cozonacul şi pasca la cuptor. Obiceiul de a mânca miel este precreştin, dar Iisus a mai fost numit Mielul, pentru ca a fost sacrificat întru binele oamenilor. Mielul de Paşte a fost o jertfă care a îndeplinit rolul de substitut pentru Întâiul născut; această jertfă arată moartea lui Cristos ca substitut al morţii credinciosului. Pavel îl numeşte, în mod explicit, pe Cristos Mielul nostru de Paşte care a fost jertfit pentru noi. Mielul de parte bărbătească desemnat pentru moarte trebuia să fie „fără cusur“; mielul prefigurează neprihănirea lui Cristos, Fiul desăvârşit al lui Dumnezeu.

Consumarea mielului ca hrană reprezentă identificarea comunităţii israelite cu moartea mielului, o moarte care îi salva de la moartea fizică; în mod asemănător, participarea la Cina Domnului reprezintă participarea noastră la moartea lui Cristos, o moarte care ne salvează din moartea spirituală. Ca şi în cazul Paştelui, doar jertfa iniţială, moartea Sa pe cruce, a fost o jertfă eficientă. Noi sărbătorim Cina Domnului ca un act comemorativ „spre pomenirea Lui“.

Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai mărită, îmbucurătoare şi solemnă dintre sărbătorile anului. Duminica Învierii guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului bisericesc, amintindu-ne de trecerea noastră de la întuneric la lumină şi de la moarte la viaţă.

Simona MUNTEANU