Pastrarea apei in sol prin lucrari si alte metode agrotehnice

În zonele de stepă din România, insuficienţa apei este factorul care limitează producţia. De aceea, prin lucrările solului, fără a pierde din vedere rolul lor multilateral, trebuie să se urmărească înmagazinarea unei cantităţi cât mai mari de apă în orizonturile active ale solului şi păstrarea ei pentru plantele cultivate.

---

Chiar în zonele de stepă, când se va aplica irigarea pe suprafeţe mari, va fi necesar să se inmagazineze şi să se păstreze în intregime apa provenită din precipitaţii. Inmagazinarea şi păstrarea în sol a unui singur milimetru de precipitaţii înseamnă  o economie la hectar de 10 metri cubi de apă de irigaţie. Apa din precipitaţii este curată, aproape la fel de curată ca apa distilată, pe când apa de irigaţii conţine o cantitate de săruri, este adevărat mică, dar suficientă ca după o perioadă indelungată de irigaţie să provoace sărăturarea solului. Imediat ce s-a recoltat planta premergătoare, se aplică lucrarea solului după regulile cunoscute. Graul urmează după leguminoase timpurii: mazăre, linte, borceaguri, dar şi după alte plante care se recoltează devreme, ca: rapiţa, inul pentru ulei. După recoltarea acestor plante, dacă solul este în bună stare de umiditate, trebuie făcută arătura de vară cât mai devreme posibil. După arătura principală de vară, solul se menţine curat şi afanat. Inainte de semănat se face o lucrare cu grapa cu discuri sau combinatorul, la adancimea la care se introduc seminţele. S-a constatat că aratul din vară la 20 cm, executat imediat după recoltarea plantelor premergătoare timpurii, a reuşit, fără aplicarea ingrăşămintelor, să sporească recolta de grau cu 24-30%, faţă de varianta martor cu arătură în toamnă. Când se aplică ingrăşămintele chimice sau organice, efectul arăturilor de vară se micşorează. Când graul de toamnă se seamănă după porumb sau alte prăşitoare tarzii, se va ara la adancimea la care nu se scot bulgări mari care să impiedice semănatul uniform. Când stratul de sol arabil este suficient de umed, se va face aratul până  la 20-25 cm, ca să se ingroape toate resturile vegetale. Pentru ingroparea totală şi uniformă a resturilor vegetale este necesar, în unele cazuri, ca, inainte de arat, să se facă o lucrare cu grapa cu discuri. Dacă stratul de sol arabil este uscat, atunci se va face aratul la adancime mai mică sau, în cel mai rău caz, se poate face o dublă discuire. Este absolut necesar în toate imprejurările ca graul să se semene într-un strat de sol bine mărunţit. Nu este permis să se semene într-un strat de sol bulgăros. Plantele care se seamănă primăvara pot urma după premergătoare timpurii sau după premergătoare tarzii. După premergătoare timpurii, aşa cum sunt cerealele păioase, se face numai o arătură de vară, la 20 cm adancime. Se poate face o discuire sau o arătură de vară şi la adancime mai mică, după care, în toamnă, în funcţie de posibilităţile materiale şi financiare, se poate executa o arătură la 25-28 cm adancime. Lucrările de primăvară dinaintea semănatului se fac la adancime mică. După topirea zăpezii în primăvară, de indată ce se poate ieşi pe teren, se nivelează şi se afanează suprafaţa solului cu grapa cu colţi, pentru a micşora evaporaţia apei. După această lucrare, urmează lucrările specifice fiecărei culturi. Pentru semănăturile de primăvară mai timpurii, cum ar fi: mazărea, lintea, floarea-soarelui etc., solul se lucrează direct cu combinatorul sau grapa cu discuri, la adancimea la care se ingroapă seminţele, şi apoi se grapează, pentru nivelarea terenului. Pentru plantele care se seamănă tarziu, cum sunt: porumbul, fasolea, bumbacul etc., solul se menţine curat şi afanat până  la data semănatului. În acest scop, se lucrează cu grapa cu colţi reglabili imediat ce se poate intra cu utilajele agricole, apoi solul se menţine curat de buruieni prin lucrarea cu grapa cu discuri. Ultima lucrare se face cu grapa cu discuri în ajunul semănatului, la adancimea la care trebuie ingropate seminţele. Deseori, în zonele de stepă din  România , pe suprafeţele unde s-au aplicat an de an cele mai potrivite măsuri agrotehnice. Ogoarele de toamnă apar primăvara cu stratul de sol de la suprafaţă afanat şi fără buruieni. În acest caz, se poate face semănatul direct, fără o lucrare prealabilă, seminţele ajungand într-un strat de sol cu acelaşi conţinut de umiditate şi răsărirea este uniformă. Astfel, semănatul se va face cu maşini şi utilaje agricole de ultimă generaţie, care execută mai multe lucrări agricole printr-o singură trecere. Nu este bine să se are solul primăvara. Când totuşi nu s-au putut face lucrările de vară şi de toamnă arătate mai sus şi este necesar a se ara primăvara, atunci arătura se face cât mai timpuriu, când stratul de sol arabil este zvantat, se tăvălugeşte, se grăpează şi se seamănă plantele din epoca I. Sistemul de lucrări recomandat pentru stepa de sud-est şi sud este valabil şi pentru stepa din vestul Romaniei. Lacoviştile, care ocupă o suprafaţă mare în stepa de vest, au cateva particularităţi de care trebuie să se ţină seama când se fac lucrările de pregătire a solului pentru semănat. Lacoviştile sunt soluri grele, argiloase, cu permeabilitate mică şi eroziune mare. Ele nu se pot lucra decât  în stare optimă de umiditate şi această stare durează foarte puţin timp. Arătura principală executată la un conţinut optim de umiditate trebuie să fie mai adancă, pentru a imbunătăţi condiţiile de aeraţie şi de permeabilitate şi a da posibilitatea microorganismelor să descompună o cantitate mai mare de materie organică. Aratul solului pe lacovişti necesită tractoare de mare capacitate. Pe lacovişti, pentru semănăturile de primăvară, cea mai bună metodă de lucrare a solului s-a dovedit următoarea: arătură adancă de vară, la 20-25 cm, arătură superficială de toamnă la  18-20 cm, iar primăvara, până  în preajma semănatului, se lucrează cu ajutorul cultivatorului sau combinatorului.

Alte măsuri agrotehnice
Semănatul trebuie făcut la începutul epocii favorabile fiecărei plante şi la adancimea corespunzătoare. În acest fel, răsărirea este uniformă, plantele işi incheie ciclurile de dezvoltare inainte de seceta de vară. Epoca optimă pentru semănatul graului de toamnă este în jurul datei de 1-10 octombrie (ca dată medie pe ţară). Soiurile noi de grau create în cadrul Institutului Naţional de la Fundulea şi celelalte Staţiuni de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă se deosebesc de soiurile mai vechi prin faptul că perioada optimă în care se pot semăna este mai scurtă. Trebuie acordată toată atenţia epocii optime de semănat, altfel se inregistrează pierderi mari de recoltă. Recoltele de grau scad fie că se seamănă mai devreme decât  epoca optimă, fie că se seamănă mai tarziu decât  1 noiembrie. În anii secetoşi, diferenţele de producţie la semănăturile făcute în epoca optimă, faţă de semănăturile efectuate în afara perioadei optime de semănat, au fost mai mari decât  în anii cu condiţii climatice normale. Orzul de toamnă şi rapiţa de toamnă se seamănă mai devreme, în jurul datei de 10-15 septembrie. Rapiţa trebuie să se semene într-un strat bine mărunţit. Ea trebuie să răsară curand după semănat, să crească în toamnă, ca să poată rezista la temperaturile scăzute din timpul iernii. Semănăturile de primăvară se fac cât mai devreme posibil pentru plantele din prima epocă, în ultimii ani, în funcţie de intensitatea iernii, semănatul s-a efectuat chiar în luna februarie. Intarzierea semănatului plantelor din prima epocă cu 10 zile produce o scădere de recoltă de circa 10-20%. Trebuie alese soiurile şi hibrizii cei mai timpurii la fiecare plantă. Hibrizii dubli de porumb mai timpurii se vor semăna mai des, scăderile de recoltă din cauza perioadei de vegeţaţie mai scurte vor fi compensate de o desime mai mare. Sămanţa trebuie ingropată adanc, şi anume la adancimea maximă pentru fiecare specie, pentru ca să răsară curand după semănat, cu umiditate din sol, care este sigură, şi nu cu cea din precipitaţii, care vine deseori prea tarziu, şi pentru ca la cerealele păioase nodul de infrăţire să fie bine acoperit cu un strat de sol, spre a fi ferit de ger. Numărul de plante la unitatea de suprafaţă are o importanţă deosebită în zona stepei pentru toate plantele cultivate. Un număr prea mare de plante la o rezervă de apă mică aduce serioase scăderi cantitative şi calitative de recoltă. Un număr mai mic de plante la unitatea de suprafaţă nu valorifică în intregime lumina, rezerva de apă şi de hrană. Şi în acest caz se obţin recolte mici. Pentru graul de toamnă, are insemnătate şi capacitatea de infrăţire a soiului cultivat. Pentru soiurile cu infrăţire mai puternică, se recomandă să se semene 450-500 de boabe la metrul pătrat, iar pentru soiurile mai puţin rezistente la ger, cu o infrăţire mai slabă, se recomandă să se semene 500-550 boabe la metrul pătrat. Pentru porumb, este o corelaţie pozitivă între densitatea lanului şi rezerva de apă din sol existentă în momentul semănatului. Când solul este umezit pe o adancime de 1 metru şi chiar mai mult, se va putea semăna în aşa fel incat să se recolteze 40-45.000 de plante la hectar pentru hibrizii semitardivi. Când în momentul semănatului stratul de sol este umezit pe o adancime mai mică de 1 metru, se va semăna în aşa fel incat să se recolteze 38-40.000 plante la hectar. Grăpatul porumbului inainte de răsărire şi după răsărire sau lucrarea cu sapa rotativă, când planta are 3-4 frunze, este o măsură utilă pentru distrugerea buruienilor şi micşorarea evaporaţiei, deci pentru păstrarea apei în sol. De asemenea, trebuie distruse buruienile care consumă mari cantităţi de apă din rezerva solului. Lupta contra buruienilor este lupta pentru apă în regiunile de stepă din  România . Lucrările solului şi erbicidele trebuie aplicate în aşa fel incat să realizeze distrugerea radicală a buruienilor. Când porumbul este planta premergătoare pentru grau, se fac cel puţin de două praşile, progresive ca adancime. În acest caz, pot exista puţine rădăcini ale porumbului care pot fi afectate, dar care se refac datorită creşterii puternice a sistemului radicular. Acoperirea suprafeţei solului cu paie, pleavă, mraniţă sau chiar cu gunoi de grajd bine fermentat este recomandabilă, mai ales la unele culturi, care cer un mediu umed şi răcoros, cum este cartoful cultivat pe suprafeţe mici. Prin acoperirea suprafeţei solului cu resturi vegetale s-au obţinut recolte bune de cartofi în stepa sudică, unde condiţiile climatice nu sunt proprii pentru această plantă, din cauza temperaturilor ridicate din sol şi a umidităţii scăzute.

Victor VĂTĂMANU