REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Pericolul pierderii fondurilor europene pentru pescuit

15/10/2011

0 Comments

 
Picture
Asociaţia Acvacultorilor „BANAT STURIO”, membră a Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), reprezentantă prin preşedintele Dorel Lazu, a participat în perioada 8-9 octombrie, la Braşov, la reuniunea „Parteneriat Strategic pentru Agricultura Durabilă”.

Evenimentul organizat de FNPAR s-a bucurat de participarea reprezentanţilor producătorilor agricoli din Franţa, Serbia, Republica Macedonia şi Republica Moldova, precum şi a preşedintelui Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, Valeriu Steriu, şi a deputatului de Neamţ Adrian Rădulescu. În cadrul dezbaterilor, domnul Dorel Lazu a atras atenţia asupra principalelor probleme cu care se confruntă acvacultura românească, una dintre acestea fiind lipsa fondurilor pentru cofinanţarea proiectelor europene. „Avem la dispoziţie circa 240 de milioane de euro pentru sector, dar suntem în pericol să pierdem 50% din bani din cauză că nu reuşim să obţinem fondurile necesare pentru cofinanţare, relaţia cu băncile fiind una greoaie”, a declarat Dorel Lazu. Preşedintele Asociaţiei „BANAT STURIO” a menţionat că până în prezent au fost aprobate pentru finanţare în judeţul Timiş, proiecte în valoare de 24,5 milioane de euro, prin intermediul Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013. Domnul Dorel Lazu a evidenţiat declinul acvaculturii româneşti şi a solicitat din partea autorităţilor sprijin, în contextul în care 80% din fermele piscicole din România au fost închise. „Avem nevoie urgentă de ajutorul autorităţilor. România producea, la nivelul anului 1989, peste 65.000 de tone de peşte, iar producţia din prezent a ajuns să fie de doar circa 10.000 de tone”, a mai precizat domnul Dorel Lazu.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE