Perioada repausului relativ la vița de vie

Perioada repausului relativ este acea parte din ciclul biologic anual în care procesele vitale se desfășoară cu intensitate foarte scăzută, fiind lipsite de schimbări morfologice evidente. Durata perioadei de repaus relativ, este influențată în principal de către temperatura mediului ambient, având cel mai înalt grad de manifestare în climatul temperat continental.
Lungimea perioadei de repaus este influențată, de asemenea, de durata zilei de lumină (în funcție de reacția fotoperiodică a soiurilor de viță roditoare cultivate în zonă) care lungește sau scurtează cu circa 10–15 zile durata perioadei de repaus. Mai pregnant este însă influența umidității din sol, seceta din toamnă grăbind intrarea în repaus, iar cea din primăvară, întârziind ieșirea din această perioadă (cu 15-20 de zile). O influență de nuanță o exercită specia sau soiul cultivat.
Durata și intensitatea repausului relativ în climatul temperat continental, durata repausului relativ este delimitată, în mod convențional, de căderea ultimelor frunze la unul și același soi și de intrarea în funcțiune a primilor perișori absorbanți, ceea ce calendaristic coincide cu intervalul de timp cuprins între 15 noiembrie și 15 martie.
 
Durata repausului relativ - este însă variabilă pentru diferite organe și țesuturi. Mugurii de iarnă au cea mai lungă perioadă de repaus, iar rădăcinile, cea mai scurtă. Dintre țesuturi, scoarța are cel mai lung repaus, în timp ce țesuturile meristematice, cel mai scurt. Periodicitatea în activitatea meristemelor se corelează cu intensitatea activității cambiului și respectiv a calusului, ceea ce prezintă un interes deosebit pentru teoria și practica înmulțirii prin altoire, sau prin butășire (Marin T.).
Ieșirea mai devreme sau mai târzie din perioada de repaus poate fi influențată, de asemenea, de aplicarea unor tratamente cu diferite substanțe chimice stimulative sau retardante
 
Modificări ce premerg repausul relativ – la intrarea în perioada de repaus, rolul principal revine temperaturii scăzute. Ea încetinește absorbția apei, frânează creșterea și favorizează depunerea de glucide, care constituie una dintre cauzele încetinirii metabolismului. Ca reacție de răspuns, vița de vie înregistrează o serie de modificări externe și interne cu caracter morfologic, citologic și biochimic. Încă din timpul verii, substanțele stimulatoare care apar în perioadele și în zonele de creștere, încep să scadă, înregistrând în mijlocul verii valorile cele mai mici. În paralel, crește conținutul în substanțe inhibitoare care obligă la repaus diferite organe ale viței de vie. Înainte de intrarea în starea de repaus are loc prima etapă a călirii, care se realizează la temperaturi mai mari de 7 grade Celsius.
 
Fazele perioadei de repaus relativ
Dacă se ia în considerare planta întreagă și nu situația particulară a diferitelor organe sau țesuturi, intensitatea cu care se desfășoară unele schimbări morfologice, citologice, biochimice și specificul calitativ al acestor schimbări, perioada repausului relativ se subîmparte în următoarele trei faze cronologice: a repausului obligat, a repausului adânc și a repausului facultativ.
Faza repausului obligat – începe imediat după căderea ultimelor frunze și durează până la primele semne al individualizării protoplasmei. Lungimea acestei faze poate fi modificată, în funcție de temperatura mediului ambient, de durata zilei de lumină (în raport cu reacția fotoperiodică a diferitelor soiuri) și de regimul de umiditate din acest timp. În faza repausului obligat intervin următoarele modificări mai importante – încheierea procesului de acoperire a organelor anuale cu țesuturi protectoare (șuber și cuticulă); întreruperea absorbției cauzată de către moartea perișorilor absorbanți și a unei părți din rădăcinile anuale; diminuarea continuă a proceselor vitale; schimbarea valorilor privind raportul dintre apa totală și substanța uscată; dintre apa liberă și apa legată; dintre azotul aminic și cel proteic etc. În toate cazurile în favoarea celor din urmă, hidroliza continuă a amidonului care duce la prevalarea zaharurilor după primele geruri de la începutul lunii decembrie și apoi la o preponderență totală după temperaturile foarte scăzute din lunile ianuarie sau februarie.
În luna decembrie (în contextul temperaturii de minus 5 - minus 7 grade Celsius de lungă durată) are loc de asemenea individualizarea protoplasmei, prin desprinderea de pereții celulari și concentrarea acesteia în jurul nucleului. Ea este precedată de întreruperea treptată a plasmodesmelor și de etapa a doua a procesului de călire. Aceasta se desfășoară la o temperatură asemănătoare (minus 5 - minus 7 grade Celsius), dar de mai scurtă durată. Constă în hidroliza amilozei, ca urmare a activității enzimei beta – amilaza, în urma căreia rezultă maltoza și alte polizaharide care conferă rezistență la acțiunea temperaturilor scăzute de minus 15 grade Celsius și chiar mai scăzute. Atât dextrina, cât și maltoza vor dispare, în timp ce glucoza și fructoza rămân prezente și pe mai departe în coarde. Toate modificările prezentate arată că faza repausului obligat reprezintă o etapă de trecere la faza următoare.
 
Faza repausului adânc – este cuprinsă între primele semne ale individualizării protoplasmei (ca început) și încheierea acestui proces (ca sfârșit). Durata fenofazei este influențată, în limite relativ strânse, de temperatura mediului ambient și de către particularitățile biologice ale soiurilor cultivate. În condițiile unei temperaturi cuprinse între 0 și minus 7 grade Celsius faza repausului adânc are o durată de circa 30 de zile. Nivelele inferioare scurtează această fază, în timp ce cele superioare, o prelungesc.
Aceste nivele termice pot fi înregistrate mai devreme sau mai târziu, în funcție de condițiile iernii, mijlocind intrarea viței de vie în starea de repaus adânc. La același soi, diferitele țesuturi au comportări diferite. De exemplu, țesuturile meristematice au cea mai scurtă fază de repaus adânc (circa 30 de zile). O durată mult mai lungă se întâlnește la rădăcinile superficiale (circa 90 de zile). Între ele se situează țesutul de rană (circa 60 de zile) fapt ce poate fi probat prin altoirile comparative efectuate în lunile noiembrie-decembrie. Modificările caracteristice pentru faza repausului adânc sunt următoarele: - continuarea individualizării protoplasmei (ca cel mai important indiciu); realizarea unor valori maxime pentru conținutul în substanțe solubile, coloizi protectori și mai cu seamă în lipide și substanțe inhibitoare de creștere; scăderea proporției de acizi nucleici (ADN și ARN) până la parametrii minimali; reducerea proceselor vitale la o activitate minimă, uneori până la faza de anabioză.
 
Faza repausului facultativ – începe odată cu primele semne ale trecerii protoplasmei de la individualizarea maximă, la starea sa normală și se încheie la apariția celor dintâi picături de sevă, care marchează trecerea la mișcarea de primăvară a sevei. Această stare de repaus nu este impusă de către cerințele biologice ale viței de vie, ci de către condițiile neprielnice de temperatură, care în condițiile climatului temperat continental se mențin sub nivelul de 10 grade Celsius și în a doua jumătate a lunii februarie – prima jumătate din martie. Aceasta o dovedește și faptul că în climatul subtropical, vița de vie poate dezmuguri. Pe măsură ce temperatura mediului ambient crește treptat, vița de vie se pregătește treptat pentru trecerea la starea de vegetație, pe baza următoarelor procese mai importante:- intensificarea activității vitale; resinteza unor substanțe plastice complexe (amidon, aminoacizi etc.) pe seama substanțelor mai simple; scăderea conținutului în substanțe inhibitoare de creștere și sporirea celor stimulatoare; intrarea în activitate a primilor perișori absorbanți, etc.
În baza modificărilor prezentate mai sus, vița de vie își pierde parțial călirea dobândită în faza anterioară. În anii în care, în lunile februarie–martie se realizează temperaturi mai mari de 10 grade Celsius, timp de 3-5 zile, are loc decălirea. Ea este atât de intensă, încât vița de vie înregistrează pierderi de ochi chiar la nivele termice de minus 10 minus 11 grade Celsius, ce pot surveni în acest timp. Asemenea situații arată că, deși nu este necesară sub raport biologic, faza repausului facultativ, este impusă de temperaturile scăzute din lunile februarie-martie.
 
Victor Vătămanu