REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Peste 120 de apicultori, laTargul National al Mierii

15/4/2014

0 Comments

 
PictureTargul National al Mierii 2014
În perioada 4-6 aprilie a.c., pe platforma Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură din Bucureşti, s-a desfăşurat cea de-a X-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii, al cărui scop este acela de a promova consumul de miere şi alte produse apicole.

La ediţia din acest an au participat peste 120 de apicultori, iar gama lor de produse a fost una bogată şi foarte diversificată. Cei care au trecut pragul acestui târg au găsit produse naturale, autentic româneşti, la preţuri atractive, la „prima mână”, pentru că sunt cele practicate de producători, şi de o calitate superioară garantată. În privinţa preţurilor, dl Ioan Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA), a precizat că acestea au rămas la nivelul celor de anul trecut şi ca urmare mierea este unul dintre puţinele produse care nu a suferit măriri de preţ.

Referitor la efectivul de albine din România, precum şi la producţia de miere pe care o realizăm, dl Fetea a dorit să facă precizarea că datele statistice declarate de Ministerul Agriculturii nu au nici un fundament real: „Vedem date pe site-urile oficiale şi uneori sunt chiar exagerate. Producţia de miere raportată de România mi se pare exagerat de mare, peste 28.000 de tone, iar din datele noastre se află la maximum 19.000 de tone. În 2013, aproape 33% din suprafaţă a fost calamitată în vestul şi centrul ţării. În aceste zone, abia s-au putut întreţine familiile de albine şi au fost apicultori din unele judeţe care au început stimulările din lunile iulie-august, pentru că n-a existat secreţie de nectar din cauza secetei.

(...) Aceleaşi exagerări le vedem şi la declararea efectivului familiior de albine. România a raportat la CE 1,55 milioane de familii, iar ANARZ - 2,2 milioane de familii. Este absurd şi nu înţeleg de unde provin aceste date. Cifrele reale privind efectivul de familii de albine ar fi de 1,3-1,35 milioane. Am făcut intervenţii legate şi de frauda care se face cu acele efective care erau doar pe facturi, iar controlul s-a făcut doar în birouri, la facturi, şi nu cred că ajută pe nimeni acest lucru.” Asociaţia Crescătorilor de Albine împlineşte 56 de ani de la înfiinţare şi numără circa 21.500 de membri, din totalul aplicultorilor din România, de aproximativ 35.000, ceea ce procentual reprezintă 80%. „Din cele 1,3 milioane de familii de albine, peste 1,05 milioane sunt în ACA”, a precizat dl Fetea.

Legea apiculturii şi PNA 2014-2016 ridică noi obstacole

Preşedintele asociaţiei a adus în discuţie proiectul de lege a apiculturii, precum şi viitorul Plan Naţional Apicol şi ce aduce nou acesta.

„Legea apiculturii a fost, din păcate, o luptă între noi şi Ministerul Agriculturii. Instituţia a făcut un proiect de lege, pe lângă al nostru, care se dorea un proiect pentru apicultori, l-a modificat cum a dorit în Parlament, iar acum am început demersurile pentru a modifica părţile esenţiale, pentru că legea nu ne ajută cu nimic. Nu putem modifica foarte mult, poate articolul 2, care este neconstituţional, pentru că obligă apicultorul să facă parte dintr-o formă asociativă. Cel mai important lucru pe care cred că îl vom rezolva va fi reactivarea regulamentului de stupărit pastoral, pentru că regulamentul a fost abrogat şi astăzi există un haos. În privinţa Programului Naţional Apicol, consider că este un furt; am trimis şi la Bruxelles această înştiinţare, pentru că se iau 2 milioane de euro din acest program pentru a se realiza un sistem informatic de identificare a stupilor. ANARZ, cea care va lua din bani, este o instituţie publică şi nu este identificată în lege ca beneficiar al acestor fonduri. În lege scrie că apicultorii, organizaţiile şi formele asociative sunt beneficiari de drept ai banilor”, a precizat dl Fetea. PNA va conţine câteva elemente de noutate, cum ar fi scoaterea biostimulanţilor din lista medicamentelor subvenţionate, iar pentru a consulta această listă, aceasta este postată pe site-urile MADR şi APIA. Se vor deconta familiile de albine, lăzile, mătcile, dar nu mai mult de 50% din valoarea acestora.

O schimbare adusă în PNA 2014-2016 va fi în defavoarea tinerilor fermieri, pentru că criteriile solicitate sunt greu de îndeplinit. „Cu tristeţe vă spun că accesarea fondurilor alocate pentru tineri apicultori va fi dificil de realizat, pentru că se cere un punctaj mare. Pe vechiul PNA, ca să accesezi suma maximă, de 40.000 de euro, trebuia să ai 200 de familii de albine, iar pe noul program, ca să iei maximum 50.000 de euro, trebuie să ai peste 1.000 de familii de albine. Această cerinţă probabil o puteam înţelege după 2-3 etape ale PNA, dar nu acum, când noi beneficiem de sprijin de doar 6 ani şi nu am ajuns la nivelul de performanţă al altor ţări europene, care au beneficiat de sprijin foarte mulţi ani, încă de la înfiinţarea UE.

În Franţa se acordă sprijin apicultorilor care au peste 150 de familii de albine şi fac activitatea în mod profesionist. Sigur că România nu are încă stipulat care este nivelul de amator, de profesionist ş.a.m.d. Însă ceea ce se cere în noul PNA pentru a face punctajul este mult prea mult. Familia de albine este înregistrată cu o valoare de producţie de 5,26 euro, ceea ce este foarte puţin, şi dacă vrei să accesezi valoarea minimă, de 12.000 de euro, trebuie să ai peste 220 de familii de albine. Sper ca factorii decidenţi din Ministerul Agriculturii să poată înţelege acest lucru; noi vom face demersuri şi la APDRP, astfel încât sectorul apicol să se poată dezvolta în continuare”, a afirmat dl Fetea.

României se află pe locul 2 după suma repartizată Programului Naţional Apicol. Acesta are o alocare de 20 de milioane de euro, din care 50% provine de la bugetul UE, iar restul de la bugetul naţional. Anual, programul are alocată o sumă de circa 6,6 milioane de euro. „Dacă la începutul programului erau depuse peste 10 mii de dosare pe PNA, anul trecut s-au depus 7.076 şi probabil că anul acesta vor fi mai puţine, din cauza birocraţiei, cu atâtea acte şi justificări, şi a fraudei, care a dus la scăderea procentului de decontare de la 100% la 52%”, a menţionat preşedintele asociaţiei.

Reprezentantul apicultorilor a declarat că atunci când se iau decizii privind sectorul apicol nu există un dialog social cu autorităţiile, fiind invitate la discuţii asociaţii mărunte, care nu cunosc bine sectorul şi problemele lui. „Asociaţia Crescătorilor de Albine este unică în Europa, după modul de funcţionare, şi reprezintă 80% din totalul numărului de apicultori. Am fost în Senat, la Comisia de agricultură, şi am avut trei intervenţii, însă niciodată nu s-a ţinut seama de punctul de vedere al ACA. România are 330 de forme asociative, din care peste 180 fac PNA, ceea ce este atipic. În Europa, în ţări precum Franţa, Italia sau Germania, sunt 2-3 forme asociative care se ocupă de acest sprijin financiar”, a spus acesta. Din luna martie a.c., ACA face parte din asociaţia ProAgro, care are reprezentanţi în Parlament şi în Comisiile de agricultură ale celor două camere. „Când vor fi teme de apicultură în dezbatere, vom fi invitaţi”, a specificat dl Fetea.

Promovarea mierii - o misiune grea

„Am apelat şi la Ministerul Agriculturii pentru a ne susţine în promovarea mierii şi a produselor apicole, am făcut în acest sens un clip publicitar, dar după două zile ne-au spus că nu mai sunt bani. Am susţinut din 2009 introducerea mierii în şcoli şi nu s-a întâmplat nimic. Mulţi miniştri care s-au perindat pe la Ministerul Agricuturii au văzut că apicultura este cel mai performant sector din agricultură, dar nimeni nu face nimic şi nici atunci când noi vrem să facem promovare, nu suntem ajutaţi. De aceea facem şi astfel de târguri, pentru a creşte consumul de miere în România şi pentru a sprijini apicultorii”, a declarat dl Ioan Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine. După conferinţa de presă, dr. bioch. Cristina Mateescu, director al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, ne-a invitat în noua bibliotecă pe care a reuşit s-o realizeze, unică în România şi în Europa, care conţine diverse publicaţii ce tratează apicultura în ansamblul ei. Cea mai veche publicaţie este revista România Apicolă, din anul 1897.

Ana MUSTĂŢEA
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE