
Peste 500.000 de români, alergici la ambrozie!
Alergia reprezintă o reacție de apărare la substanțe denumite antigeni, care în mod normal sunt inofensive – praf, polen, lapte, pește, căpșuni și chiar ciocolată sau păr, sau la medicamente ori anumite bacterii. Reacția organismului este de a elimina aceste substanțe prin anticorpi ce stimulează producerea de substanțe inflamatorii – histamină, leukotriene și prostaglandine.
Ambrozia, o buruiană foarte întâlnită la noi în țară, este una dintre plantele care cauzează cele mai multe alergii de toamnă. Această floare își începe polenizarea în luna august, iar efectele ei se pot resimți până toamna târziu.
Ambrozia este o plantă sălbatică, ce crește în special pe câmpuri, la marginea orașelor sau în zonele cu buruieni de pe terenurile virane. Polenizarea are loc la sfârșitul verii și începutul toamnei, înainte ca vremea să devină foarte răcoroasă. Polenul este răspândit de vânt și este atât de fin încât nu îl putem observa cu ochiul liber, cum se întâmplă în cazul altor factori alergeni, cum ar fi puful plopilor, primăvara. O singură plantă de ambrozie poate elibera până la un miliard de particule de polen, care dau naștere altor plante și care provoacă alergii sezoniere semnificative.
În cazul persoanelor care sunt alergice la ambrozie, sistemul imunitar identifică în mod greșit polenul inofensiv și îl vede ca pe un intrus periculos și astfel începe să lupte, pentru a ataca polenul. O substanță numită histamină este eliberată în organism când corpul întâlnește polenul de ambrozie. Histamina este cea care cauzează multe simptome neplăcute, cum ar fi secreții nazale – rinoree, strănut și inflamarea ochilor, mâncărimi la nivelul urechilor, cerului gurii, pierderea mirosului, dureri de cap, oboseală cronică și somnolență sau crize de tuse similare cu cele din astm. Dacă aceste simptome se asociază cu febra, atunci nu mai este vorba de alergie, iar prezentarea la medic este necesară pentru stabilirea tratamentului corect.
Cel mai bun tratament pentru evitarea alergiei este cel de prevenire, astfel că este necesară intervenția statului. În acest sens, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că „vom solicita Guvernului să tripleze amenzile pentru cei care nu își curăță terenurile de ambrozie! Sunt necesare măsuri concrete, iar autoritățile locale trebuie să aibă atribuții de intervenție în această problemă națională!“.
Un comandament a fost convocat la București, la data de 11 septembrie, la care au fost invitați toți factorii responsabili cu implementarea planului de măsuri privind combaterea ambroziei. Totodată, Gabriela Firea a mai explicat că, deși nu este adepta măsurilor coercitive, sunt necesare acțiuni concrete, mai dure, de combatere a acestei buruieni, având în vedere creșterea alarmantă a numărului de boli alergice atât în Capitală, cât și la nivel național: „Conform statisticilor, aproximativ 500.000 de români sunt alergici la ambrozie, însă numărul acestora poate fi chiar mai mare, pentru că nu în toate cazurile acestei alergii simptomele sunt identificate exact, acestea putând fi confundate cu simple răceli sau alte alergii. Garda de Mediu susține propunerile Primăriei Capitalei, prin comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Gabriela Dorojan, care a declarat că „demersul vine să susțină acțiunea pe care Garda Națională de Mediu a început-o în luna august, când am transmis circulare către toate prefecturile din țară, prin care am solicitat sprijin în constituirea sau convocarea unor comisii mixte. Vă asigurăm că vom participa la acest demers de modificare a legii și vom semnala toate deficiențele pe care le-am constatat pe teren“.
La rândul său, Tudor Ionescu, consilier general și membru al Comisiei de Ecologie și Protecție a Mediului din cadrul CGMB, a subliniat că majorarea amenzilor reprezintă o măsură necesară și că Guvernul trebuie să înțeleagă că este vorba despre o problemă la nivel național și internațional și că trebuie să ofere toate pârghiile necesare autorităților locale astfel încât acestea să poată interveni rapid.
Se știe, de altfel, că nu pot fi evitați factorii declanșatori ai reacțiilor alergice, mai ales când se aduce în discuție polenul foarte agresiv al buruienilor care înfloresc în această perioadă a anului, însă avem încredere că o operațiune unitară de eradicare a acestei buruieni – pentru că degeaba se curăță doar o parte din terenuri din moment ce această plantă se poate răspândi rapid pe distanțe de kilometri – ar putea da rezultatele mult așteptate.
Simona MUNTEANU


















