Plantarea cartofului

​Pregătirea materialului de plantat începe deja de la recoltarea tuberculilor pentru sămânță. Pe tot parcursul manipulării tuberculilor, de la recoltare și până la plantarea lor în anul următor, trebuie evitată vătămarea tuberculilor și amestecarea soiurilor, a categoriilor biologice, sau a loturilor cu diferite proveniențe. De asemenea, trebuie evitată degradarea materialului de plantat prin expunere la soare, la condiții de umiditate și intemperii, sau păstrarea temporară în grămezi neaerisite și neprotejate. Aceeași grijă este necesară pe parcursul depozitării, până la plantare, prin respectarea parametrilor optimi de temperatură, umiditate și ventilație, pentru reducerea la minim a pierderilor de păstrare și menținerea capacității de producție a materialului de plantat.

​Calitatea materialului de plantat
Calitatea materialului de plantat la cartof este deosebit de important în realizarea producțiilor ridicate, constante și eficiente. Importanța acestuia este amplificată de volumul și valoarea ridicată al materialului de plantat necesar pentru un hectar. Datorită înmulțirii vegetative, prin tuberculii de sămânță se transmit toate deficiențele “acumulate” în timpul producerii și a păstrării (degenerare, boli etc), care se răsfrâng asupra culturii următoare, conducând la scăderea cantității și calității producției. Ca urmare, utilizarea unui material de plantat de slabă calitate poate avea consecințe economice mult mai grave decât la alte specii, care se înmulțesc pe cale generative.
Calitatea materialului de plantat la cartof este determinată de următoarele însușiri: a) categoria biologică, respectiv gradul de infecție cu viroze; b) vigoarea tuberculilor; c) integritatea și gradul de sănătate a tuberculilor (infecția lor cu boli sau dăunători); d) puritatea soiului; e) uniformitatea materialului de plantat, ca mărime (dimensiunea tuberculilor).
Calitatea materialului de plantat, pe lângă condițiile pedoclimatice și cele agro-fitotehnice, asigură realizarea potențialului de producție al soiului cultivat. Acești trei factori acționează asupra producției după ”legea minimului” și anume, dacă unul dintre aceștia este deficitar, anulează sau reduce și efectul celorlalți.
O compensare, dar numai parțial, a factorului deficitar se poate realiza numai cu însemnate eforturi tehnologice, energetice și materiale.
Relația dintre calitatea materialului de plantat și condițiile tehnologice poate fi judecată din următoarele puncte de vedere:
• Dacă calitatea materialului de plantat este slabă, scade mult capacitatea lui de producție, caz în care pentru realizarea unor producții mulțumitoare trebuie create condiții tehnologice mai bune, ceea ce necesită cheltuieli suplimentare, ridicând costurile de producție;
• Dacă calitatea materialului de plantat este bună sau foarte bună, se asigură producții ridicate și în condițiile unor tehnologii normale, cu cheltuieli mai reduse.
Cu toate că materialul de plantat de calitate bună este mai costisitor, totuși cheltuielile suplimentare, legate de asigurarea acestuia, rămân mult mai mici, decât valoarea sporului de producție care se poate obține și a economiilor posibile la diferite verigi tehnologice (cantitate mai mică de sămânță, de îngrășăminte, de pesticide, mai puține lucrări etc.).
În concluzie, calitatea materialului de plantat este un factor atât de important pentru rentabilizarea culturii de cartof, încât nu suportă nici o “economie” sau “concesie”. Această afirmație nu înseamnă, însă, că în condiții ecologice mai puțin favorabile și în condiții tehnologice precare trebuie să se folosească material de plantat scump, de cea mai bună calitate, din categorii biologice superioare.
 
Influența categoriei biologice a materialului de plantat asupra producției
Numeroase cercetări au dovedit că valoarea biologică a materialului de plantat are o contribuție de până la 50% în obținerea de producții ridicate. Țările care obțin an de an producții ridicate de cartof, reînnoiesc anual sau cel mult la doi ani materialul de plantat, utilizând categoria biologică de sămânță Certificată clasa A (I 1) sau cel mult sămânța Certificată clasa B ( I 2), cu un grad de infecție virotică sub 10%.
Gradul de infecție cu viroze determină în mare măsură capacitatea de producție a materialului de plantat.
Pentru evitarea infectării progresive a materialului de plantat cu viroze și a scăderii capacității sale de producție, periodic acesta trebuie schimbat, reînnoit. În România, reînnoirea materialului de plantat trebuie făcută la 1–3 ani, în funcție de zonă. În cazul culturilor de cartof pentru consum, reînnoirea materialului de plantat se va face anual în zonele de câmpie, la doi ani în zona colinară și la trei ani în zona de munte.
Scăderea capacității de producție a materialului de plantat în urma reutilizării sale timp de mai mulți ani în cadrul gospodăriei sau fermei, datorită creșterii gradului de infecție cu viroze, duce la creșterea gradului de infecție 10–95%.
Urmărind producția medie realizată la mai multe soiuri, în urma folosirii materialului de plantat din diferite categorii biologice, s-a găsit ca după 3 ani de reînmulțire, la categoria Certificata clasa B (I 2) față de E (Elita), producția poate să scadă în funcție de soi cu 10–54%.
 
Influența vigorii tuberculilor asupra producției
Folosind un material de plantat viguros, cu energie de încolțire ridicat, cultura va răsări mai repede, mai uniform și va forma un număr mai mare de tulpini principale la cuib, respectiv tuberculi. Deoarece după plantare timp de aproximativ 30–50 de zile noua plantă se dezvoltă aproape în totalitate pe seama substanțelor de rezervă din tuberculul mamă, cu cât aceste rezerve sunt mai mari și vigoarea colților este mai pronunțată, planta va crește și se va dezvolta mai repede.
Tuberculii stresați în timpul formării lor sau în timpul recoltării și depozitării sunt puternic afectați în privința vigorii și capacității lor de producție. Acești tuberculi, supuși unui proces fiziologic de îmbătrânire, ies mai repede din repaus, iar colții cresc repede în timpul depozitării, ceea ce impune, ca o măsură general, ruperea lor înainte de plantare. Adesea această rupere și îndepărtare a colților se repetă de mai multe ori până la plantare. Deoarece, la încolțire apa și cea mai mare parte dintre substanțele de rezervă, hormoni, enzime și o serie de alte substanțe bioactive, din tuberculul mamă trec în colți; o dată cu ruperea și îndepărtarea acestora se reduce vigoarea și capacitatea de producție în continuare a materialului de plantat. Prin ruperea colților, tuberculul de sămânță poate pierde 20–80% din substanțele de rezervă acumulate, necesare pentru a forma o nouă plantă. Prin urmare, răsărirea va fi anevoioasă, întârziată, plantele răsărite vor fi debile sau nu mai răsar deloc, rezultând goluri în cultură.
Apa din tuberculul mamă are rol de dizolvare și transport al substanțelor nutritive, contribuind la menținerea turgescenței celulelor și a concentrației sucului celular. Pierderea apei din tuberculi înainte de încolțire va reduce mult intensitatea acestor procese.
Dacă epuizarea tuberculilor se asociază și cu o îmbătrânire fiziologică accentuată, în urma unor ani secetoși și cu temperaturi ridicate, în anul următor procentul de răsărire poate fi redus chiar cu 30–80%.
Ruperea repetată a colților în timpul depozitării poate reduce producția cu 20–30%.
Vigoarea tuberculilor de sămânță se apreciază după: valoarea internă, fertilitatea tuberculului, energia de încolțire și puterea de străbatere a stratului de sol la răsărire; Valoarea internă este dată de cantitatea și calitatea substanțelor de rezervă, organice, minerale și bioactive, în timpul formării tuberculului, respectiv cantitatea în care aceste substanțe sunt prezente în tubercul la momentul plantării; Fertilitatea tuberculului este reprezentată de numărul de ochi și colți viabili pe tubercul, care pot forma tulpini principale.
Energia de încolțire exprimă viteza și uniformitatea cu care colții răsar după plantare și formează tulpini viguroase, tuberculii din categoriile biologice superioare, sănătoși și de dimensiuni mai mari, au o energie de creștere mai ridicată.
Puterea de străbatere reprezintă durata în care colții străbat stratul de sol acoperitor și răsar, formând tulpini principale la colții filoși, sau bolnavi, această putere este foarte redusă, plantele răsărind târziu sau nu mai răsar deloc.
 
Influența integrității și sănătății materialului de plantat asupra producției
La tuberculii folosiți ca material de plantat, vătămările mecanice, bolile și dăunătorii pot reduce mult integritatea și capacitatea lor de producție. Acești tuberculi frecvent încolțesc înainte sau imediat după recoltare, proces ce se continuă și în timpul păstrării. Primăvara, din acești tuberculi rezultă plante debile, cu capacitate redusă de producție, care devin surse de infecție în cultură.
La sortare, toamna sau primăvara, acești tuberculi adesea nu se pot deosebi de cei sănătoși pentru a putea fi eliminate.
 
Influența purității biologice și fizice a materialului de plantat asupra producției
Uniformitatea lanului de cartof este o cerință de bază. Folosirea materialului de plantat certificat este singura garanție pentru puritatea soiului, a categoriei biologice, a stării de sănătate etc.
Din păcate, uneori se mai folosește materialul de plantat necertificat, provenit din culturi necorespunzătoare cu origine necunoscută, sau acesta este un amestec fizic, care conține mai multe categorii biologice sau chiar soiuri diferite cu însușiri foarte variate.
Materialul de plantat depozitat și păstrat necorespunzător, dacă primăvara înainte de plantare nu este sortat, poate conține o serie de impurități fizice, paie, pietre, pământ, colți, tuberculi bolnavi etc, care în timpul plantării vatămă și infectează tuberculii sănătoși. Alteori perturbă desfășurarea normală a plantării și funcționarea mașinilor de plantat. Ca urmare, se reduce viteza de plantare, uniformitatea plantării și crește procentul de goluri în cultură.
 
Influența uniformității materialului de plantat asupra producției
Prin folosirea unui material de plantat uniform ca mărime se asigură o răsărire și dezvoltare uniformă a cuiburilor de cartof. Plantarea tuberculilor de aceeași categorie de mărime contribuie la repartizarea spațială mai bună a plantelor, în vederea folosirii optime a suprafeței de nutriție.
Calibrarea materialului de plantat asigură mărimea și uniformitatea tuberculilor care se introduce în mașina de plantat, după care se fac reglajele mașinii în vederea asigurării unei plantări uniforme.
Dacă materialul de plantat este neuniform ca mărime, se pot crea următoarele situații nedorite: mașina de plantat nu poate fi reglată corespunzător; apar neuniformități de plantare pe rând, goluri sau dubluri, crește sau nu se realizează norma de plantare propusă, răsărirea plantelor este eșalonată, neuniformă.
 
Victor Vătămanu