Plantarea pomilor fructiferi

Ca epocă de plantare, potrivit observaţiilor din practică şi după cum prezintă N. Ghenea şi Şt. Coman, se apreciază că toamna este cea mai potrivită, deoarece pomii îşi calusează rănile în timpul iernii, iar primăvara pornesc mai devreme nestingheriţi şi deci prinderea va fi sigură.

Plantarea de primăvară presupune deranjarea din nou a rădăcinilor şi ruperea celor care s-au format în timpul iernii, deci o întârziere la pornirea în vegetaţie şi posibilitatea de a avea prindere mai slabă. Această părere este justă numai în măsura în care pomii găsesc toamna suficientă apă în sol sau dacă se udă abundent la plantare, în cazul când pământul este foarte uscat. Dacă însă în momentul plantării nu se poate executa udatul, deşi este impus cu necesitate de seceta care domină unii ani toamna, este mai bine să nu se planteze. Gropile să rămână deci deschise în timpul iernii şi pomii să se planteze primăvara devreme. Potrivit rezultatelor obţinute în România, creşterile pomilor plantaţi primăvara în gropi săpate toamna au fost cu circa 40-50 cm mai mari decât cei plantaţi toamna fără să fie udaţi.

Procentul de prindere a fost de 100% în primul caz şi de 60-70% în al doilea caz. Lucrarea de plantare cuprinde o serie de operaţiuni care se execută într-o anumită înlănţuire, şi anume: - fasonarea rădăcinilor sau toaleta înaintea plantării este operaţia prin care se îndepărtează toate rădăcinile rupte sau puternic vătămate cu ocazia scoaterii pomilor din pepinieră; de asemenea, cu ocazia fasonării se împrospătează rana pe rădăcinile sănătoase, făcânduse o tăietură netedă la extremitatea lor. Lucrarea se face cu o foarfecă de pomi sau cu un cosor bine ascuţit. Scurtarea rădăcinilor se face în aşa fel încât rănile cauzate să aibă o suprafaţă cât mai mică posibilă. Pomii, în timpul fasonării, se ţin pe un suport asemănător cu capră de tăiat lemne, având extremităţile acoperite cu funie de paie sau cu cârpe, pentru a nu se juli trunchiul pomilor. Cu mâna stângă se ţine pomul şi se răsuceşte astfel încât să fie văzută fiecare rădăcină, iar cu mâna dreaptă se execută scurtarea cu ajutorul foarfecilor sau a cosorului. Esenţialul la această operaţiune constă în a vedea că tăietura făcută pe rădăcină este de culoare albă, vie, turgescentă, ceea ce denotă că rădăcina este vie. Dacă zona respectivă este înnegrită sau zbârcită, fără aspect de turgescenţă, se repetă tăietura de câteva ori spre baza rădăcinii, eliminând porţiuni de câţiva milimetri lungime, până se ajunge la zona sănătoasă. În cazul când rădăcinile prezintă aspect de veştejire sau înnegrire pe majoritatea lungimii lor, iar porţiunea care rămâne cu zona vie este numai de 10-12 cm, înseamnă că pomul a suferit în timpul transportului sau la stratificare şi în această situaţie nu mai este bun de plantare.

Un pom se consideră corespunzător pentru plantare atunci când rădăcinile de schelet (3-4 la număr) au cel puţin 25-30 cm lungime şi la rândul lor sunt garnisite cu alte rădăcini mai subţiri, de asemenea sănătoase. Dacă pomii se scot toamna din pepinieră şi urmează să se planteze imediat, fasonarea rădăcinilor se va face înaintea plantării. Dacă, din contră, după scoaterea din pepinieră ei se stratifică şi urmează să fie plantaţi primăvara, atunci fasonarea rădăcinilor se face înaintea stratificării Această lucrare are ca scop să favorizeze pornirea unor rădăcini noi în timpul iernii din zona de calusare a rănii făcute la fasonare. - mocirlirea rădăcinilor este lucrarea care urmează imediat celei de fasonare. Mocirla se face dintr-un amestec în părţi egale de: pământ lutos, balegă de vite cornute şi apă, astfel încât consistenţa ei să fie asemănătoare celei de smântână. Rădăcinile fasonate se introduc în mocirlă treptat, până ce se acoperă toată porţiunea până la colet. Mocirla are rolul de a pune în contact rădăcinile pomului cu pământul folosit la plantare, de a menţine o zonă de umezeală în jurul fiecărei rădăcini, deci de a le păstra frăgezimea acestora şi în fine de a furniza o parte din substanţele nutritive necesare la început.

În momentul plantării, se strânge puţin pământ mărunt şi reavăn la baza tutorelui, în partea unde se va planta pomul, formând un muşuroi de circa 30 cm lărgime şi 15-20 cm înălţime. De-a curmezişul gropii se aşază o şipcă pentru a indica nivelul solului şi faţă de ea se fixează adâncimea de plantare. Plantarea pomilor nu trebuie să se facă nici prea la suprafaţă, nici prea adânc, ci în aşa fel încât coletul să rămână cu 4-5 cm deasupra nivelului solului. Pe terenurile în pantă, plantarea se face mai adânc în partea superioară a pantei, deoarece aici se manifestă încă procesul de eroziune, care mai dezveleşte rădăcinile. La baza pantei, pomii se vor planta mai în faţă, căci aici se va depune materialul erodat, iar cu timpul pomii ar deveni îngropaţi prea adânc. Indiferent care va fi poziţia pomului faţă de tutore (de obicei se recomandă ca pomul să fie aşezat în partea de nord a tutorelui), se va avea grijă ca toţi pomii să fie puşi de aceeeaşi parte. În cazul plantaţiilor intensive, unde coroana pomilor va fi dirijată sub formă de palmetă cu braţe oblice, nu mai este nevoie de tutori la pomi, deoarece ei se plantează ca simple vergi, iar în toamna primului an de la plantare se instalează spalierul, care îndeplineşte rolul de susţinere mai bine decât tutorii. - plantarea propriu-zisă se execută în modul următor: pomul se aşază în groapă deasupra muşuroiului pregătit anterior. El va fi orientat faţă de tutore astfel încât să existe o distanţă de câţiva centimetri între trunchi şi tutore, se verifică adâncimea de plantare, iar prima ramură a coroanei se aşază spre sud. Rădăcinile vor fi răsfirate şi dirijate în toate direcţiile, astfel încât să ocupe tot spaţiul din groapă şi să nu se stânjenească între ele. În timp ce un muncitor ţine pomul în această poziţie, altul trage cu sapa pământ mărunt şi reavăn peste rădăcini, îndesându-l cu mâna printre ele, astfel ca să nu rămână spaţii goale sub ele. Se calcă uşor cu piciorul, ţinând vârful către pom şi călcâiul către marginea gropii, începând de la periferia gropii spre centru. Dacă nu s-au administrat îngrăşăminte, înainte de plantare (pomii se plantează în gropi săpate individual), se aplică îngrăşămintele necesare o dată cu plantarea, şi anume: 15-20 kilograme gunoi de grajd bine fermentat, plus 20-30 grame azot; 20-30 grame potasiu şi 50-60 grame fosfor substanţa activă la groapă. Se adaugă apoi pământ mărunt peste îngrăşământul răspândit pe toată suprafaţa gropii şi se calcă din nou ceva mai apăsat decât prima dată. Se adăugă din nou pământ în straturi de 5-8 cm şi se calcă până ce se umple groapa complet, apoi se face o copcă (lighean) şi se udă cu 20-40 itri de apă la fiecare pom.

După zvântare, se mai trage puţin pământ şi se nivelează. La plantarea de toamnă, se va face un muşuroi la baza pomului înalt de 30 cm şi larg de 60-70 cm. El are rolul de a împiedica pătrunderea gerului la rădăcini. Legatul pomilor de tutori se face după ce pământul s-a aşezat bine, adică la cel puţin 20-25 zile de la plantare. O dată cu plantarea de toamnă se execută şi protejarea trunchiului pomilor contra rozătoarelor, lucrarea fiind obligatorie în cazul terenului neîmprejmuit. Când este vorba de o livadă intensivă de păr, altoit pe portaltoi vegetativi (gutui), distanţele de plantare sunt în general mici, iar densitatea pomilor la hectar este de circa 1.000 de pomi, terenul destinat unei astfel de livezi trebuie să fie desfundat pe toată suprafaţa, urmând apoi celelalte lucrări pregătitoare: nivelat, mărunţit etc. În asemenea situaţie plantarea pomilor se face fără să se mai sape gropile obişnuite. Fiind vorba de un număr mare de pomi care se plateaza la unitatea de suprafaţă, este nevoie să se aplice mecanizarea începând chiar cu această lucrare. Pentru aceasta, paralel cu executarea toaletei pomilor (fasonatul rădăcinilor), o echipă de 4-5 muncitori, ajutaţi de alţi doi care fac alinierea de la cele două capete de rând, jalonează fiecare rând nepichetat. Se folosesc jaloane drepte din lemn, vopsite alb şi roşu. Pe rândurile astfel jalonate, se trasează apoi câte un şunt adânc de 35-40 cm cu ajutorul unei rariţe purtate de un tractor pe şenile. Muncitorii care manevrează jaloanele trebuie să stea aproape de ele, însă nu pe direcţia rândului, pentru a nu împiedica vederea tractoristului. Când tractorul s-a apropiat la 2-3 metri de jalon, muncitorul smulge jalonul respectiv şi trece imediat la rândul următor, unde din nou fixează jalonul, aliniat fiind de către cei doi muncitori de la capetele de rând. Tractorul îşi urmează astfel lucrul mai departe, fiecare jalon fiind scos când s-a apropiat tractorul de el, iar când tractorul a ajuns la capătul rândului cu trasarea şanţului, rândul următor este deja jalonat. După ce au fost trasate şănţuleţele pe firul celor 8-10 rânduri care s-au jalonat în cadrul dreptunghiului, format de rândurile pichetate total şi de marginile parcelei mari, se trece la plantarea propriu-zisă a pomilor.

Plantarea pomilor se face de către o echipă de muncitori dispuşi câte doi pe fiecare rând, unde s-au trasat şănţuleţele. Transportul pomilor fasonaţi şi mocirliti se face pe platforme mici, pe una sau două osii trase de tractoare uşoare pe şenile. Se transportă cantitatea de material săditor pentru rândurile care se plateaza din acelaşi soi, având grijă ca să nu se amestece soiurile între ele. Cu ajutorul unei sârme lungi de 40-50 metri, pe care se află marcate distanţele dintre rândurile de pomi, se indică locul exact unde va fi plantat fiecare pom. Sârma se întinde cu ajutorul celor doi ţăruşi se la capete, exact ca la plantarea puieţilor în pepiniere, cu deosebirea că direcţia sârmei, în cazul de faţă, este perpendiculară pe direcţia rândurilor de plantat. Sârma se întinde bine, astfel ca semnul zero să vină exact în dreptul picheţilor de pe rândurile marginale pichetate total. În dreptul unde sârma se întretaie cu mijlocul şanţului trasat cu rariţa, se plantează câte un pom. Locul respectiv este de altfel indicat şi de semnul de pe sârmă, care corespunde exact cu mijlocul şanţului. Lucrarea se efectuează de cei doi muncitori care merg în lungul fiecărui rând; unul dintre ei ţine pomul în poziţie verticală, având grijă ca punctul de altoire să fie la suprafaţa solului; celălalt muncitor trage pământ cu sapa de pe coamele şanţului făcut de tractor, acoperind bine toate rădăcinile pomului şi călcând uşor pământul la rădăcini.

Apoi muncitorii trec la alt pom pe rând, locul respectiv fiind marcat pe sârma următoare, care este deja întinsă. Se lucrează deci cu două sârme: în timp ce se plantează pomii pe o sârmă, muncitorii de la capete o întind pe cealaltă. Pomii se plantează de partea opusă direcţiei de înaintare a plantatului, astfel ca să nu fie deranjaţi sau răniţi cu ocazia mutării sârmei. Lucrând în acest mod se pot planta zilnic circa 8.000-9.000 de pomi cu o echipă de 30-35 muncitori, aici fiind cuprinşi trei la jalonat şi pichetat, doi la fasonat şi mocirlit, doi la încărcat şi repartizat pomii pe teren, doi tractorişti, doi întinzători la sârmele de plantare şi circa 20-22 plantatori. După ce suprafaţa micului dreptunghi a fost plantată total, adică rândurile au fost terminate până la capăt, se completează acoperirea rădăcinilor cu pământ. Lucrarea se face cu un plug cu trei brazde tras de un tractor pe şenile, care, mergând cât mai aproape cu putinţă de rândul de pomi, exercită cu prima brazdă (care are şi cormană) răsturnarea unei cantităţi apreciabile de pământ pe direcţia rândului de pomi, iar cu celelalte două brazde (care sunt fără cormană) se afânează solul care a fost bătătorit de plantatori. Tractorul cu plug polibrăzdar execută aceeaşi lucrare pe ambele părţi ale fiecărui rând plantat, realizându-se astfel un fel de val (bilon) de pământ, lat de 1-1,2 metri şi înalt de 25-30 cm de-a lungul rândului. El are rolul de a proteja rădăcinile împotriva gerului. Rândurile rămase neplantate şi care au servit pentru alinierea şi întinderea sârmelor se plantează ultimele. Mai întâi se scot picheţii, apoi se trasează şanţul cu rariţa. Plantatul se face de o echipă de trei muncitori, din care unul face alinierea din ochi, folosindu-se de rândurile vecine deja plantate. Cu aceasta, operaţia de plantare se consideră încheiată. După câte se poate constata, în astfel de situaţii nu mai este vorba de administrarea de îngrăşăminte la plantare şi nici de folosirea tutorilor. Randamentul este însă mult mai mare. Livada astfel înfiinţată, trebuie să fie împrejmuită cu gard de plasă de sârmă împotriva rozătoarelor.

Victor VĂTĂMANU