Plantarea tuberculilor de cartof

Plantarea tuberculilor de cartof

Pregătirea tuberculilor pentru plantat

Materialul de plantat trebuie să aparţină categoriei biologice prevăzute pentru zona de cultură. În plus, după cum prezintă Gh. Bîlteanu şi V. Bârnaure, materialul de plantat trebuie să fie sănătos, iar mărimea tuberculilor să fie de 40-70 de grame, ceea ce se realizează prin sortare. Ţinând seama şi de însuşirile maşinii de plantat, tuberculii se sortează, în funcţie de diametru, astfel: pentru soiurile cu tuberculi rotunzi şi rotund-ovali: fracţiunea I de la 35-45 mm; fracţiunea a II-a - 45-55 mm; pentru soiurile cu tuberculi ovali şi oval alungiţi: fracţiunea I de la 30-40 mm; fracţiunea a II-a la 40-50 mm. La cartoful extratimpuriu şi timpuriu se obţin sporuri de producţie prin încolţirea tuberculilor înainte de plantare (preîncolţire, forţatul tuberculilor) şi tăierea lor în fracţiuni cu 3-4 colţi. Încolţirea tuberculilor începe cu 30-40 de zile înainte de plantare şi constă în următoarele operaţii succesive: sortarea materialului scos din depozit, îndepărtând tuberculii vătămaţi sau bolnavi; tratarea tuberculilor prin îmbăiere în formalină 0,5% (1 litru formalină 40% la 80 de litri de apă, ţinând tuberculii timp de 5 minute în soluţie, după care se face „sudarea“, prin acoperire cu rogojini, prelate, folii de material plastic) timp de circa 2 ore; forţarea pornirii colţilor, prin aşezarea cartofilor în strat de circa 40 cm în camere încălzite la 16-18 grade Celsius. Se menţin până ce apar colţii în masă, evitându-se ca aceştia să depăşească lungimea de 1-2 mm. Operaţia durează, de regulă, 8-10 zile; forţarea creşterii colţilor (încolţirea propriu-zisă). Se folosesc solarii sau alte spaţii care beneficiază de lumină naturală sau artificială, cu posibilităţi de aerisire şi în care se pot menţine, prin încălzire, temperaturi de 12-15 grade Celsius, iar la nevoie până la 18 grade Celsius (când se desprimăvărează mai de timpuriu şi este necesară creşterea colţilor în interval scurt de 15-20 de zile, în vederea plantării în câmp, înainte de perioada planificată). Dacă colţii sunt mari (1-1,5 cm lungime) şi plantatul nu este posibil, se coboară temperatura la 10-12 grade Celsius până la plantare. În aceste spaţii, tuberculii sunt aşezaţi în lădiţe (de preferat cu capacităţi de 10-15 kilograme), care se grupează în stive lungi cât permite spaţiul, lăţimea lor rezultând din aşezarea a două lădiţe puse cap la cap, iar pe înălţime se suprapun, prin aşezare pe suporţii lor, 10-15 lădiţe. Între stive se lasă spaţii de 50-60 cm, pe care se circulă în vederea dirijării procesului de încolţire. O încolţire corespunzătoare se asigură prin: menţinerea temperaturii recomandate pe toată durată; aerisirea de 2-3 ori pe zi; menţinerea unei umidităţi relative de peste 85% prin aşezarea pe podea a unor vase pline cu apă sau prin stropirea tuberculilor cu stropitori (cu site fine), vermorele etc.; iluminarea şi în timpul nopţii, pe cât posibil, aceasta ducând la obţinerea unor colţi mai scurţi şi mai viguroşi. Procesul este bine dirijat când se asigură lumină echivalentă cu 40 W/mp. Mărimea spaţiului necesar (suprafaţa podelei se calculează cunoscând că pentru un hectar sunt necesari 12-15 metri pătraţi (revin 250 kg/mp din suprafaţa încăperii). În general, se recomandă ca pregătirea materialului pentru plantat să înceapă la sfârşitul lunii ianuarie (în sudul şi vestul ţării). Ideal este ca fiecare unitate agricolă să-şi asigure depozite speciale de păstrare în care se face şi încolţirea prealabilă a tuberculilor în vederea plantării. Pentru unităţile care dispun de aparate magnetodiaflux, pregătirea materialului pentru plantat, urmărind o pornire timpurie a colţilor, se poate face după una dintre următoarele variante (în funcţie de condiţii şi posibilităţi locale): tratarea tuberculilor cu unde aritmice de 50-100 Hz timp de 30 de minute (o singură dată); idem plus încolţirea clasică 8 zile; tratare din nou, după acest interval, cu unde aritmice de 50-100 Hz timp de 30 de minute (întregul proces durează 10 zile, iar dacă nu se poate face plantarea, materialul se menţine în continuare la temperatura de 12-14 grade Celsius); tratarea zilnică a tuberculilor timp de 10 zile, pe o durată de 7 minute, cu unde aritmice de 50-100 Hz; în situaţii forţate, tratamentul se poate face într-o singură zi, timp de 60-180 de minute, cu unde aritmice de 50-100 Hz. Înainte de plantare, tuberculii încolţiţi se secţionează în porţiuni (bucăţi) de câte trei colţi bine formaţi. În situaţia în care tuberculii pentru plantat sunt prea mari se poate face secţionarea şi la materialul neîncolţit. În acest caz, tuberculii se taie longitudinal, pentru a asigura pornirea egală în creştere a colţilor de pe cele două jumătăţi. Secţionarea se poate face cu 3-5 zile premergătoare operaţiunii de plantare.

Epoca de plantare - pentru cartoful neîncolţit, epoca de plantare este determinată de zvântarea solului până la adâncimea de plantare, plus încă 3-4 cm, în aşa fel încât să se poată efectua lucrările de pregătire a solului fără tasări, felii de sol umed sau bulgări. Imediat ce solul a fost pregătit, se începe plantatul (lucrările solului în primăvară şi plantatul se pot desfăşura şi în paralel, cu rezultate foarte bune). Nu trebuie să se aştepte neapărat temperatura în sol de 7 grade Celsius, la care începe pornirea colţilor, deoarece pot interveni ploi care să întârzie lucrarea. Tuberculii neîncolţiţi nu sunt afectaţi în sol de scăderile de temperatură; cel mult nu pornesc în creştere - nu emit colţi - până când se realizează temperatura specifică de 6-7 grade Celsius. În experienţele efectuate la Braşov de către M. Berindei şi colaboratorii, au fost ani când au intervenit zăpezi de 10-12 cm, fără ca tuberculii să sufere, iar producţiile, faţă de plantările mai târzii, au fost întotdeauna mai mari. Sporurile de producţie sunt determinate de o tuberizare mai timpurie, în condiţii de temperatură şi durată a zilei mai favorabile şi de un ritm de acumulare a recoltei mai accentuat, folosindu-se mai eficient şi ploile dinaintea secetelor (relative) de vară. În cazul plantărilor timpurii, stolonii cartofului sunt mai scurţi şi recoltarea mecanizată este mai uşoară. Cartoful preîncolţit se plantează în funcţie de data probabilă a ultimelor îngheţuri de primăvară din fiecare zonă de cultură, care nu trebuie să survină înainte de răsărirea plantelor (ştiind că de la plantat la răsărit durata este de 18-25 de zile). Din cauza variaţiilor climatice de la un an la altul, cartoful timpuriu este supus brumelor de primăvară în circa 20-30% din ani, fără că efectele negative asupra producţiei să fie puternice.  Calendaristic, în România, cartoful extratimpuriu şi timpuriu se plantează între 5 şi 15 martie în zona nisipurilor din Oltenia şi între 15 şi 25 martie în restul bazinelor. Cartoful neîncolţit trebuie plantat până la 20 martie în zonele de câmpie, până la 10-15 aprilie în zona climatic favorabilă şi până la sfârşitul lunii aprilie în bazinele cu clima foarte favorabilă. În fiecare zonă, durata plantării trebuie să fie cât mai scurtă, în special în anii cu desprimăvărare târzie. Scăderile de producţie semnificative încep în zonele de câmpie atunci când durata este mai mare de 6-8 zile, iar în zonele favorabile şi foarte favorabile climatic, la 10-12 şi, respectiv, 15-18 zile de întârziere a plantatului.

Densitatea culturii - numeroase experienţe efectuate de-a lungul timpului arată că randamentul culturii de cartof variază relativ puţin la densităţi cuprinse între 45.000 şi 70.000 de cuiburi la hectar, iar planta îşi autoreglează numărul de lujeri iniţiali ce se dezvoltă viguros în funcţie de condiţiile de mediu, în special de fertilitatea solului. J. Moorbi, A. Vecer şi alţi autori opinează chiar că este mai indicat să se realizeze un număr mai mic de lujeri iniţiali (4-5 la cuib), care asigură producţii mai bune decât un număr mai mare, care se concurează între ei şi pot debilita planta în situaţiile când solul nu este suficient de fertil sau elementele climatice sunt nefavorabile. Pentru cartoful recoltat la maturitate asigurarea unui număr de 220.000-240.000 de lujeri iniţiali (valoare mai mare la soiurile cu perioadă mai scurtă de vegetaţie) este suficientă pentru a se obţine producţii la nivelul potenţialului fiecărui soi, în condiţiile unei tehnologii în totalitate corespunzătoare (fără pierderi de plante în timpul vegetaţiei). Aceasta se asigură cu 45-55.000 de tuberculi plantaţi la hectar, cu mărimea de 30-45 mm (diametrul transversal), respectiv fiecare a câte 40-60 de grame, considerând că fiecare tubercul asigură pornirea a 4-5 lujeri iniţiali viguroşi. În cazul culturilor extratimpurii şi timpurii se obţin sporuri de producţie economice dacă se plantează un număr de 65-75.000 de porţiuni de tuberculi a câte 3-4 colţi, ceea ce înseamnă 240-280.000 de colţi (lujeri iniţiali) la hectar. Plantarea unui număr mai mare de cuiburi pentru recoltările timpurii este determinată de faptul că în perioada scurtă de vegetaţie este mai redusă compensarea producţiei la unitatea de suprafaţă, prin creşterea recoltei la fiecare cuib (fapt constatat întotdeauna la densităţi mult mai mici în cazul cartofului recoltat la maturitate).

Distanţa între rânduri şi metodele de plantat

La culturile extratimpurii şi timpurii, cu tuberculi încolţiţi înainte de plantare, se folosesc distanţe între rânduri de 55-60 cm, plantatul efectuându-se semimecanizat; se deschid rigole cu diferite tipuri de cultivatoare, pe care tuberculii se plantează manual, iar acoperirea se face fie mecanizat, fie manual. Când se plantează cu echipamentul EPC - 4, distanţa între rânduri este de 70 cm, ceea ce uşurează mult lucrările de întreţinere a culturilor de cartofi, fără diferenţe semnificative de randament la hectar. Distanţele între tuberculi pe rând variază, în diferite situaţii, de la 19 la 27 de cm (alegându-se valorile necesare pentru a asigura densitatea normală, în funcţie de distanţa între rânduri). Pentru celelalte scopuri de folosinţă, cartoful se plantează cu maşinile speciale, care asigură distanţele între rânduri de 60, 62,5 şi 70 cm. Experimentările făcute la Braşov cu Institutul de Cercetări pentru Mecanizarea Agriculturii (N. Bria şi colaboratorii) arată că este mai avantajos să se folosească distanţa de 70 cm între rânduri. În multe ţări se folosesc distanţe de 80 cm şi chiar 90 cm între rândurile de cartof, cu avantaje certe de mecanizare a culturii şi cu producţii practic egale. La plantatul la distanţe mari, pe lângă economia de cheltuieli, mai trebuie adăugate avantajele care rezultă din efectuarea mai rapidă a lucrărilor de întreţinere şi plantare, din faptul că nu se distrug tufele în timpul vegetaţiei, că se pot folosi tractoare cu pneuri mai late etc. Pe terenurile plane, bine nivelate, se recomandă folosirea maşinii de plantat cu trei secţii de câte două rânduri, iar pe pantele mai mari (6-14 grade) plantarea nu se poate face decât cu o singură secţie. În condiţii normale, echipată pentru patru rânduri, maşina de plantat realizează o productivitate orară de 0,45-0,50 hectare, cu un necesar de forţă de muncă de 6-7 ore om/hectar şi o calitate foarte bună a lucrării, cu următoarele condiţii: materialul de plantat să fie sortat riguros şi să fie curat de pământ şi alte impurităţi; să nu aibă colţi mai lungi de 1-2 mm; terenul să fie bine nivelat, curat de buruieni şi fără bulgări; lungimea parcelelor să fie de circa 400-450 de metri, pentru a putea face alimentarea numai la capetele tarlalelor; reglarea maşinii să se facă pentru fiecare categorie texturală de sol; să nu se planteze pe vreme ploioasă.

Adâncimea de plantat

Cartoful se plantează, de regulă, prin acoperire cu biloane. Discurile la maşinile de plantat trebuie să fie astfel reglate încât să rezulte un bilon uniform, încheiat şi simetric faţă de coamă - lat la bază de circa 38-42 cm şi înalt de 12-15 cm deasupra părţii superioare a tuberculilor, astfel ca, după aşezarea bilonului, aceştia să fie acoperiţi de un strat de pământ de 8-9 cm. Plantatul pe biloane este obligatoriu atunci când cultura se erbicidează, în cazul irigării pe brazde, în zonele cu ploi abundente (reducându-se pericolul de exces de umiditate în zona cuibului şi diminuându-se atacul bolilor de putrezire), pe pante mai mari de 4-5%. În celelalte situaţii se poate planta fără acoperire prin bilonare, aşa-numita acoperire „în plan“. Tuberculii trebuie plantaţi în acest caz la adâncimea de 6-8 cm. La plantarea mai adâncă de 10 cm, recoltatul mecanizat este foarte dificil şi chiar imposibil.

Victor VĂTĂMANU