Plantatul mecanizat al usturoiului costă de 10 ori mai puţin decât plantatul manual

Dacă în anii ’90 aveam, conform INS, o suprafaţă de 9.720 ha, de pe care s-au obţinut 30.611 tone, în 2017 s-au cultivat 9.917 ha pentru usturoi uscat, cu o producţie de 55.673 tone (cu care se pare că ocupăm un onorant loc 2 în Europa). Un vârf de suprafaţă a fost raportat în 2002 - de 15.000 ha, iar cel de producţie în 1999, când apare un total de 84.542 tone.

Din păcate, nu avem date asupra consumului naţional, dar ştim că se cere usturoi românesc, nu doar cultivat în România. Dar programul ministerului a dat un nou imbold şi nu a impus producătorilor să folosească sămânţă din soiuri autohtone. Cel puţin deocamdată, căci sunt de pe acum producători care se gândesc să facă demersuri în acest sens. În plus, se tinde şi spre mecanizarea culturii.

Tehnologia pentru o suprafaţă mică, de minim 3.000 mp (impusă pentru ajutorul de minimis de 1.000 euro/ha) nu implică cheltuieli prea mari, mai ales dacă se utilizează sămânţă de import, care costă aproximativ 4 lei/kg, spune unul dintre cei mai mediatizaţi producători din ultimele zile, Valentin Jecu, din comuna Râmnicelu, judeţul Buzău. Este cultivator de cereale pe 500 de hectare şi a decis să încerce şi cu usturoiul (românesc), pentru că nu l-a găsit în supermaketuri. A început prin a cumpăra sămânţă de la localnici, pe care a dat în urmă cu 2-3 ani între 13 şi 15 lei/ kg şi pe care a început să o multiplice pentru a-şi putea mări suprafaţa. Anul acesta a reuşit să planteze 10-12 ha, urmând să crească treptat în funcţie de cerere şi rentabilitate. A pornit investiţiile destul de prudent şi recunoaşte că nu are încă cele mai performante maşini, mai ales că cele destinate usturoiului sunt foarte specializate şi nu pot fi folosite/adaptate şi pentru alte culturi. La semănatul manual se consumă aproximativ 1.000 kg usturoi pentru sămânţă/ha, în timp ce la mecanizat întră 600-800 kg/ha. Însă cea mai costisitoare operaţiune a fost pregătirea bulbililor pentru semănat, spune cultivatorul, selectându-i manual numai pe cei exteriori bine dezvoltaţi. Chiar şi acestă selecţie se poate face mecanizat, explică el, însă nu total - poate înlocui munca manuală până la 60-70%. Producătorul a apreciat că plantatul mecanizat este de circa 10 ori mai ieftin decât plantatul manual. Şi la recoltat sunt câteva probleme, mai ales la soiurile autohtone, care nu au partea aeriană suficient de groasă astfel încât să reziste la smulgerea plantelor din pământ, existând riscul ca bulbul să râmână în sol în cazul mecanizării totale. Astfel că Valentin Jecu face deocamdată un recoltat semimecanizat, prin dislocarea plantelor, şi apoi adunarea lor manuală. De altfel, cultivatorul din Buzău ar vrea să se specializeze în culturi semincere, să devină, dacă se poate, producător de usturoi pentru sămânţă, mai ales pentru soiul local care poartă numele localităţii: Râmnicelu. Soiul a fost selectat dintr-o populaţie locală de către cei de la SCDL Buzău, stabilizat şi cel mai probabil la anul va fi înregistrat în Catalogul oficial al ISTIS. Şi nu este singurul. Un altul va purta probabil numele Benone, în onoarea solistului de muzică populară Benone Sinulescu, buzoian pasionat şi de legumicultură. Un alt plan al lui Valentin Jecu este acela al formării unei cooperative numai cu producători locali de usturoi care să facă din soiul Râmnicelu un brand. Pentru că cerere este, chiar dacă preţul lui este mai mare decât al usturoiului de import. A livrat câtorva magazine locale şi chiar a avut o ofertă de exclusivitate din partea unui mare lanţ de retail, care are nevoie de 400 de tone anual. Şi există cerere şi din partea legumicultorilor care doresc să producă usturoi, mai spune Jecu, plăcut surprins de reacţia pe care a stârnit-o atât pe piaţă, cât şi în media. Referitor la ajutorul de minimis pentru cultura de usturoi, producătorul are şi câteva obiecţii (deşi consideră salutară iniţiativa MADR). Este vorba despre cheltuielile per hectar ale celor care folosesc la plantare soiuri aduse din afara ţării şi ale celor care folosesc sămânţă autohtonă, atât de cerută de consumatori (nu sunt luaţi aici în discuţie cei cu câteva mii de metri pătraţi, ci doar cei a căror suprafaţă se măsoară în hectare).

Câteva recomandări pentru mecanizarea culturii

În Europa sunt trei mari producători de utilaje pentru usturoi: ERME din Franţa, Zocapi şi Broch din Spania. Broch este cel mai mare şi APH GROUP este distribuitor al acestor utilaje pentru România. În Spania, Olanda, Italia multiplicarea se face folosind bulbili, iar în alte ţări prin sămânţă. Bulbilii pot fi separaţi manual sau mecanic, fiind sortaţi astfel şi în funcţie de dimensiune. Sortarea mecanică se face cu ajutorul unor linii de sortare cu plase cu ochiuri de diferite mărimi, utilajul având o capacitate de lucru între 400 şi 1.000 kg/oră. Prima linie de sortare B (big - mare) este alcătuită dintr-un buncăr, o unitate de separare, două sisteme de curăţare a impurităţilor de putere mare şi benzi de inspecţie. Linia se deosebeşte de modelul mai mic S prin faptul că are în plus o separare graduală şi un sistem de curăţare cu opt perii. Modelul S (small - mic) are doar benzi de inspecţie, cu un sistem de selecţie mai redus, concentric, şi o capacitate de circa 400 kg/oră. Acest model este diferit de altele similare prin folosirea a două benzi de frecare pentru a separa materialul de plantat, şi nu prin baterea acestuia. Compania are posibilitatea să doteze maşinile cu sisteme duble de sortare, astfel încât să fie folosite şi pentru varietăţile cu bulbi mici, adică o mai mare precizie şi la plantat (de la 25 mm diametru şi până la sub 12 mm). Separarea de pe bulb şi pregătirea bulbililor este recomandat să se facă cu o zi, maxim două zile înainte de plantare. Maşinile de plantat sunt mecanice sau pneumantice şi au de la 2 până la 8 rânduri, simple sau duble, cu sistem de rulare cu roţi în V sau roţi late etc. În mod normal, distanţele între rânduri sunt de circa 38 (40/42) cm, reglabile. Productivitatea maşinii variază în funcţie de numărul de rânduri, de la 0,5 la 4 ha/zi. Pentru recoltat, Broch recomandă maşina Arco cu două rânduri pe lateralul tractorului ca fiind cea mai eficientă, iar pentru suprafeţe mai mari cu 3 sau 4. În funcţie de cerinţele pieţei, usturoiul poate fi recoltat cu partea aeriană sau acesta poate fi tăiată, apoi bulbii sunt puşi în boxpaleţi sau într-o remorcă. După recoltat, usturoiul ar trebui uscat cât mai repede posibil (greutatea bulbilor de usturoi este similară cu a cepei - aproximativ 550 kg/mc). După 7-10 zile, usturoiul ar trebui curăţat de pământ, mai ales pe rădăcini, şi sortat mecanic în 3-4 mărimi.

Usturoiul în lume

Suprafaţa mondială cultivată cu usturoi este estimată la 600.000 ha, din care 70% aparţine Chinei, 15% Indoneziei, 15% restul ţărilor, din care Spania deţine 20.000 ha. Europenii produc în total aproximativ 300.000 tone/an. Dar la o scurtă privire asupra pieţei, China rămâne de departe cel mai mare producător şi de aici vin şi presiunile asupra preţului. Sezonul de recoltare era încheiat în luna decembrie, iar producţia, fiind mai mare decât în 2017, deocamdată este depozitată. Probabil că anul acesta va avea un recul, dar piaţa, mai ales cea externă, nu va suferi, datorită producţiei din depozite. Cei mai îngrijoraţi par să fie producătorii spanioli. Din cauza preţului, căci producţia a fost mare anul trecut (au producţii medii de 70.000 tone/an), şi de calitate bună, iar piaţa nu o poate absorbi destul de repede. Producţia europeană este protejată de o taxă la importuri de 1,20 euro, dar, conform cultivatorilor spanioli, această măsură nu are efect. „Noi credem că nu se aplică un control eficient importurilor din ţările terţe, unde costurile de producţie sunt oricum mai mici. Taxa de 1,20 euro ar trebui să fie preţul minim pe piaţa europeană, însă media nu atinge nici pe departe acest nivel, aşadar ceva este în neregulă“, afirmă asociaţiile. Italienii se confruntă şi ei cu acelaşi tip de probleme: preţul mic şi recolte în creştere în mai toate ţările în care se produce usturoi. Italienii consumă circa 60.000 de tone anual, jumătate fiind produse la ei în ţară. Spaniolii însă produc 260.000 de tone, deci sunt clar exportatori către Italia. Au avantajul major al mecanizării culturii, deci şi al costurilor mai mici. Pentru a fi profitabil, kilogramul de usturoi ar trebui să plece de la producătorul italian cu circa 1,50 euro, dar acum este la un nivel de 1 euro/kg şi s-au înregistrat şi valori mai mici. De aceea este posibil ca, dacă lucrurile nu se vor schimba curând, italienii să înceapă să renunţe la această cultură. Francezii, mai naţionalişti ca alţi europeni, consumă mare parte din usturoiul autohton, ultimele stocuri fiind livrate pe piaţă încă din ianuarie. Abia apoi traderii se orientează spre alte ţări. În Franţa se consumă aproximativ 40.000 tone usturoi/an, din care circa jumătate este autohton şi din care nu exportă. Chiar şi preţul a crescut la cel cultivat pe pământ francez: cu 10% varietăţile albe şi 15% cele violet. Şi usturoiul bio stă bine, producătroii primind în acest interval între 4 şi 5 euro/ kg. Nu la fel de bună este situaţia pentru importuri (China şi Spania), la care preţurile sunt similare cu cele de anul trecut. Pe piaţa germană este mult usturoi din import, atât din China (cea mai mare parte), cât şi Spania, Franţa sau chiar Olanda. Dar tot mai mulţi consumatorii se îndreaptă spre usturoiul de origine europeană, crescând în acelaşi timp şi cererea pentru cel autohton. Usturoiul chinezesc îi satisface prin preţ şi aspect, mai ales că are un cost foarte redus al muncii manuale, ceea ce duce la o sortare mai atentă. Olandezii, sunt foarte atraşi de preţul mic al usturoiului chinezesc, susţin importatorii. Dar, spun traderii, se simte şi aici un interes crescut pentru marfa europeană. (sursa: freshplaza.com, selecţii, dec. 2018).